ÎNTÂLNIRE ISTORICĂ Papa Francisc şi Patriarhul Chiril au făcut apel la unitatea creştinilor

S.A.
Miscellanea / 13 februarie 2016

Sursa foto: Youtube.com

Sursa foto: Youtube.com

Patriarhul rus Chiril şi Papa Francisc au pledat, cu ocazia întâlnirii istorice, pentru intensificarea legăturilor celor două biserici, condamnând conflictele militare, persecutarea creştinilor, secularismul, consumismul şi adoptând o poziţie comună pentru apărarea valorilor creştine fundamentale, relatează Mediafax.

"Dragă frate, în sfârşit", i-a spus şeful Bisericii Catolice Patriarhului rus Chiril, îmbrăţişându-se cu ocazia întâlnirii istorice din Cuba, prima între liderii celor două comunităţi creştine după Marea Schismă din anul 1054.

"Acum, lucrurile sunt mai uşoare", a răspuns Chiril, Patriarhul Bisericii Ortodoxe ruse, potrivit ziarului italian La Stampa.

"Este mai clar că este voinţa lui Dumnezeu", a adăugat Papa Francisc.

Întâlnirea privată între Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse şi Papa Francisc a durat aproximativ două ore, în incita aeroportului din Havana, în prezenţa Mitropolitului Hilarion, consilierul pentru Relaţii Externe al Patriarhiei de la Moscova, a cardinalului Kurt Koch, preşedintele Consiliului pontifical pentru Unitatea creştinilor, şi a interpreţilor.

O declaraţie comună prezentată după întrevedere pledează pentru coexistenţa în pace şi comuniune a membrilor celor două comunităţi creştine, enumerând priorităţi comune precum încetarea conflictului separatist din estul Ucrainei şi a persecuţiilor care vizează creştinii în Orientul Mijlociu, scrie The Wall Street Journal.

"Suntem preocupaţi în primul rând de acele regiuni ale lumii unde creştinii sunt victime ale acţiunilor de persecutare. În multe ţări din Orientul Mijlociu şi din Africa, familii întregi, sate şi oraşe ale fraţilor noştri întru Hristos sunt exterminate. Bisericile din aceste zone sunt distruse şi jefuite în mod barbar, obiectele sacre sunt profanate, monumentele sunt distruse", se arată în declaraţia comună.

"Sperăm că întrevederea noastră contribuie la restabilirea unităţii dorite de Dumnezeu", precizează declaraţia.

Documentul pastoral adoptă poziţii comune în favoarea apărării valorilor creştine fundamentale, inclusiv a familiei tradiţionale, criticând secularismul, consumismul şi avortul. De asemenea, Papa Francisc şi Patriarhul Chiril au denunţat inegalităţile economice din lume, care forţează mase mari de oameni să migreze spre ţări dezvoltate.

"Am avut o discuţie deschisă, fiind conştienţi în mod deplin de responsabilitatea pe care o avem pentru viitorul creştinismului şi al civilizaţiei umane", a declarat Patriarhul Chiril după întrevedere.

"Am vorbit sincer, ca fraţii", a explicat Papa Francisc, alături de Patriarhul Chiril, după întâlnirea care a avut loc în incinta Aeroportului Jose Marti din Havana. La conferinţa de presă din aeroport a fost prezent şi preşedintele Cubei, Raul Castro.

"Nu vreau să plec fără a exprima recunoştinţa faţă de Cuba, faţă de marele popor cubanez şi faţă de preşedinte. Dacă lucrurile vor continua în această direcţie, Cuba va deveni capitala unităţii", a adăugat Suveranul pontif.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb