ÎNTÂLNIRE NEGRESCU - BARNIER: Preşedinţia română a Consiliului UE - pe agendă

E.M.
Politică / 2 octombrie 2018

Michel Barnier (Sursa foto: Facebook)

Michel Barnier (Sursa foto: Facebook)

Actualizare 15:00 Întâlnire Tăriceanu - Barnier. Progresele negocierilor pentru Brexit şi drepturile românilor

Progresele negocierilor pentru Brexit şi drepturile cetăţenilor români din Marea Britanie s-au aflat printre temele discutate în cadrul unei întâlniri avute, astăzi, de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, cu Michel Barnier, negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru retragerea Marii Britanii din UE (Brexit).

Potrivit unui comunicat al Senatului, principalele teme abordate de înaltul demnitar român au vizat progresele din ultima perioadă înregistrate de negocierile în procesul Brexit şi poziţia României faţă de atingerea unui acord echilibrat şi echitabil pentru toate părţile implicate, cu accent pe garantarea în perioada post-Brexit a drepturilor cetăţenilor români cu reşedinţa în Marea Britanie, conservarea dreptului la mobilitate şi liberă circulaţie şi aplicarea necondiţionată a principiilor reciprocităţii şi non-discriminării, potrivit Agerpres.

"Preşedintele Senatului a evidenţiat importanţa încheierii unui acord cât mai cuprinzător UE-UK, care să nu se limiteze la o cooperare economică în materie de comerţ, ci să acopere o arie cât mai largă de domenii, precum securitatea şi apărarea. În acest sens, domnul Călin Popescu-Tăriceanu a subliniat importanţa menţinerii unei voci unitare şi coerente a UE27, în scopul facilitării etapei finale a procesului de negociere. Domnia sa a arătat că autorităţile române abordează tema Brexit de o manieră unitară, ceea ce se reflectă şi în priorităţile transmise Comisiei Europene pentru a fi incluse în mandatul de negociere cu autorităţile britanice, afirmând încrederea că discuţiile pentru un acord între părţi vor fi încheiate cu succes de către negociatorul-şef şi echipa pe care o coordonează", a precizat sursa citată.

---------

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a avut astăzi o întrevedere cu negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, aflat în vizită oficială la Bucureşti, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, potrivit Agerpres.

Discuţiile dintre cei doi oficiali s-au axat, în principal, asupra procesului de derulare a negocierilor privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, precum şi pe aspecte concrete ale cooperării dintre autorităţile române şi structura condusă de Michel Barnier, în perspectiva asumării de către ţara noastră a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019.

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene a salutat eforturile Comisiei Europene, menţionând că România va acţiona în continuare, în această ultimă etapă a negocierilor, cu deplină responsabilitate faţă de obligaţiile care decurg din statutul de membru al Uniunii Europene şi în spiritul loialităţii faţă de celelalte 26 de state.

"Prioritatea noastră este aceea de a proteja drepturile românilor care locuiesc, lucrează sau studiază în Marea Britanie. Vom rămâne în contact permanent cu echipa de negociatori a Comisiei Europene, pentru a ne asigura că toate categoriile de cetăţeni îşi vor putea exercita drepturile în deplină concordanţă cu dispoziţiile cuprinse în acordul de retragere", a subliniat Victor Negrescu, citat în comunicat.

De asemenea, oficialul român s-a referit la stadiul pregătirilor la nivel intern pentru preluarea de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, mandat pe durata căruia este programată finalizarea procesului privind ieşirea efectivă a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

"În calitate de viitoare Preşedinţie la Consiliul Uniunii Europene, colaborăm strâns cu instituţiile europene şi cu partenerii austrieci, pentru o bună coordonare a acţiunilor şi măsurilor subsumate acestui proces. De asemenea, vom continua să-i consultăm şi să-i informăm pe cetăţenii români în raport cu autorităţile britanice şi cu noile condiţii generate de Brexit", a adăugat Victor Negrescu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb