Preşedintele american Donald Trump a fost vineri gazda cancelarului german Angela Merkel la Casa Albă, relatează Reuters. Întâlnirea celor doi fusese programată iniţial marţi, dar a fost amânată din cauza furtunii de zăpadă care a lovit coasta de est a Statelor Unite.
Trump a reafirmat cu ocazia întrevederii cu Merkel că membrii NATO trebuie să îşi achite corect obligaţiile financiare faţă de alianţă. El a apreciat însă, potrivit agenţiei Reuters, eforturile guvernului de la Berlin pentru creşterea bugetului apărării şi atingerea unei cote de cel puţin 2% din PIB. În replică, Angela Merkel a declarat că Germania se angajează să atingă nivelul respectiv al alocării bugetare până în 2004, adaugă AFP, citată de Agerpres.
Xinhua reaminteşte că în ianuarie, Trump a acordat un interviu presei europene, în care a susţinut că NATO este o organizaţie depăşită, deoarece nu luptă împotriva terorismului. După ce şi-a preluat mandatul de preşedinte, el a coborât însă tonul criticilor la adresa alianţei nord-atlantice. Vineri, el a declarat că i-a reafirmat cancelarului Merkel sprijinul său puternic pentru NATO, precizează AFP.
Migraţia a fost un alt subiect pe agenda discuţiilor de la Casa Albă. Preşedintele SUA a subliniat, la conferinţa de presă comună cu cancelarul german, că imigraţia este "un privilegiu, nu un drept".
În privinţa relaţiilor comerciale dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană, Trump a insistat că nu este izolaţionist, dar doreşte tratate de schimb echitabile.
Merkel a afirmat că mai speră să se reia negocierile pentru tratatul transatlantic de liber schimb, între SUA şi UE. Acesta ar fi, după aprecierea ei, un tratat bilateral, de tipul celor preferate de Trump.