Interes foarte scăzut pentru activele scoase la vânzare de Grecia

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 21 decembrie 2011

Interesul investitorilor pentru activele scoase la vânzare de Grecia este "mic sau inexistent", potrivit şefului Agenţiei de privatizare de la Atena, Costas Mitropoulos, citat de Naftemporiki.gr

Mitropoulos l-a informat pe Evangelos Venizelos, ministrul elen de Finanţe, în privinţa dificultăţilor cu care se confruntă pentru îndeplinirea obiectivului de a obţine venituri din privatizare de 9,3 miliarde de euro în 2012.

"Directorul Agenţiei i-a explicat ministrului că aşteptările creditorilor sunt aproape imposibil de îndeplinit", a spus Mitropoulos. Acesta a estimat că veniturile din privatizare în 2012 nu vor depăşi 2,2% din PIB, adică aproximativ 4,6-4,7 miliarde de euro.

Săptămâna trecută, oficialii Agenţiei de privatizare s-au întâlnit la Atena cu reprezentanţii FMI, UE şi BCE ca să discute pe marginea vânzării activelor de stat. Anul acesta, privatizările din Grecia au însumat doar 1,6 miliarde euro.

Într-un raport publicat săptămâna trecută, FMI informa că programul de privatizare al Greciei, în sumă de 50 de miliarde euro, a fost prelungit cu doi ani, până în 2017, din cauza incertitudinilor din sectorul bancar şi a condiţiilor de piaţă dificile.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7667
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2900
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0274
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.0993

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb