După ce în prima şedinţă de după Paşti au fost încheiate 29 de contracte futures, nici sesiunea de miercuri nu a impresionat, pe piaţa Sibex continuând să domnească o atmosferă de vacanţă. La jumătatea zilei se înregistrau doar 23 de contracte futures, cu o valoare de 276.915 lei, anunţându-se o nouă zi "săracă" la capitolul rezultate. Totuşi, volumul reprezenta aproape 80% din totalul zilei anterioare, astfel că o evoluţie similară şi în partea secundă a şedinţei putea aduce un plus din punct de vedere statistic. "Problema cu lichiditatea Sibex este faptul că nivelul redus nu e doar urmarea unei perioade de vacanţă, după care piaţa si speculatorii se dezmorţesc mai greu, ci e o chestiune de fond, legată de lipsa jucătorilor şi a intermediarilor", a declarat un analist financiar.
Cea mai activă prezenţă din peisajul pieţei era derivatul pe cursul de schimb dintre euro şi dolar, pe scadenţa iunie. Conform datelor de la ora 17.30 simbolul EUUSR 15F totaliza 10 contracte. Cotaţia futures de la Sibiu a euro se situa, pentru scadenţa amintită, la 1,0625 dolari, în coborâre cu 0,69% faţă de preţul de referinţă pentru deschiderea şedinţei de tranzacţionare• , calculat de ATHEXClear la 1,0699 USD. Raportat la închiderea din şedinţa anterioară euro creştea însă cu 0,47%.
Derivatul pe indicele Dow Jones avea o evoluţie slabă, totalizând 7 contracte pe scadenţa iunie, înregistrate tot pe fondul unei evoluţii descendente faţă de "start of day price". După cum indicau datele culese după şapte ore şi jumătate de la deschidere, simbolul DEDJIA 15F valora 18.055 puncte, în coborâre cu 48 de puncte faţă de preţul de referinţă pentru deschiderea şedinţei de tranzacţionare• , calculat de ATHEXClear la 18.103 de puncte. Nivelul ridicat stabilit de ATHEXClear pentru deschidere făcea însă ca preţul de cotare să fie unul mai bun cu 88 de puncte, raportat la nivelul consemnat la închiderea de marţi. Simbolul DEDJIA 15I, care urmăreşte evoluţia indicelui Dow Jones pe scadenţa septembrie 2015, atrăgea un singur contract şi era cotat la 17.950 de puncte, în minus cu 244 de puncte faţă de "start of day price", cifrat, conform calculelor ATHEXClear, la 17.832 de puncte. Ca şi în cazul scadenţei iunie, şi pe septembrie valoarea indicelui era însă una mai mare faţă de închiderea anterioară, cu un plus de 118 puncte.
Se mai consemnau 5 contracte pe simbolul OILSC 15E, care defineşte derivatul pe preţul petrolului de tip Light Sweet Crude pe scadenţa aprilie. Cotaţia unui baril era estimată la 53,92 USD, cu 0,61 USD în plus faţă de "start of day price", cifrat la 53,31 dolari.
• preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi care reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare
Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.30