INTERPELARE ÎN PARLAMENT CU PRIVIRE LA POSIBILE ACTE DE CORUPŢIE ALE LUI ILIE SÂRBU ŞI ALE DACIANEI SÂRBU Socrul premierului, acuzat că i-ar fi dat lui Ţiriac mistreţii pe un Mercedes

I.P.
Ziarul BURSA #Politică / 18 februarie 2015

Socrul premierului, acuzat că i-ar fi dat lui Ţiriac mistreţii pe un Mercedes

Senatorul de Satu Mare, Valer Marian, ne-a transmis o interpelare pe care o va prezenta în şedinţa Senatului de joi, 19 februarie, referitoare la "anumite aspecte cu incidenţă penală referitoare la activitatea Direcţiei Silvice Dâmboviţa şi la funcţionarea taberei Şcolare Dumbrava din localitatea Cobia".

Politicianul susţine că, potrivit unei sesizări din octombrie 2014, Direcţia Silvică Dâmboviţa, având ca director pe domnul Costel Preda, care a fost numit în funcţie de ministrul Agriculturii şi Pădurilor din perioada respectivă, domnul Ilie Sârbu, ar fi achiziţionat, în cursul anului 2003, un autoturism marca Mercedes cu suma de 97.000 de euro.

Valer Marian precizează în interpelare: "În sesizare se precizează că autoturismul Mercedes ar fi fost cumpărat în fapt de la ministrul Ilie Sârbu, care l-ar fi primit cadou după ce omul de afaceri Ion Ţiriac a dobândit în concesiune domeniul de vânătoare de la Balc judeţul Bihor şi că tranzacţia ar fi fost realizată printr-un interpus al ministrului Sârbu din judeţul Timiş (în care acesta îşi avea domiciliul şi circumscripţia electorală)".

Pentru verificarea acestor aspecte, senatorul Valer Marian a adresat, în şedinţa Senatului din 8 decembrie 2014, o întrebare ministrului delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, la care a primit recent un răspuns conform căruia Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva (care era subordonată Ministerului Agriculturii şi Pădurilor) a aprobat, pentru anul 2003, în programul de investiţii din fonduri proprii, achiziţionarea unui autoturism de teren de către Direcţia Silvică Dâmboviţa, care a cumpărat de la persoana fizică Vasile Cărpinişan, domiciliat în localitatea Sânicolau Mare str. Timişorii nr. 2A, un autoturism de teren marca Mercedes, modelul ML 400 CDI, fabricat în anul 2002, având un rulaj de 5000 km la preţul de 3.810.523.500 lei vechi (echivalentul sumei de 97.000 de euro la cursul leu-euro din perioada respectivă).

Valer Marian mai susţine: "Potrivit unor informaţii publice accesibile, fondul de vânătoare de la Balc a fost concesionat de Ministerul Agriculturii şi Pădurilor unei firme aparţinând omului de afaceri Ion Ţiriac în anul 2002, respectiv cu un an înainte de achiziţionarea autoturismului Mercedes de către Direcţia Silvică Dâmboviţa. Un aspect interesant şi relevant este că termenul de concesionare a fondului de vânătoare de la Balc firmei omului de afaceri Ion Ţiriac a fost stabilit iniţial la 10 ani, iar după câteva săptămâni a fost extins la 49 de ani".

Valer Marian arată că nu se justifică sub nicio formă achiziţionarea unui autoturism de teren marca Mercedes de către o direcţie silvică judeţeană (înregistrându-se, se pare, în premieră mondială prin achiziţionarea unui autoturism marca Mercedes pentru a fi folosit pe drumuri forestiere), precizând că se conturează săvârşirea unor infracţiuni de corupţie (luare de mită şi abuz în serviciu prin procurarea unui folos pentru altul). În consecinţă, senatorul solicită ca premierul Victor Ponta să dispună Corpului de control efectuarea verificărilor de rigoare la Direcţia Silvică Dâmboviţa, Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva şi Ministerul Agriculturii cu privire la achiziţionarea autoturismului Mercedes în anul 2003 şi cu privire la concesionarea fondului de vânătoare de la Balc în anul 2002.

Politicianul doreşte să i se comunice constatările şi măsurile dispuse, inclusiv dacă se impune sesizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În interpelare, Valer Marian mai susţine: "Conform sesizării primite, care se coroborează cu aspectele semnalate în articolul «Tesediştii de pădure/Tabăra de copii Dumbrava a fost transformată în tabăra de distracţie a tineretului PSD», publicat de cotidianul România Liberă în data de 15.05.2006 şi semnat de ziaristul Costel Oprea (şeful Secţiei Investigaţii), în perioada 2003-2004 Asociaţia pentru Promovarea Principiilor Sociale şi Democratice ale Tinerilor din România a acaparat tabăra şcolară Dumbrava din localitatea Cobia judeţul Dâmboviţa, una dintre cele mai cunoscute şi mari tabere pentru elevi din România, pentru a o transforma în tabără de distracţii pentru tinerii din TSD". Potrivit interpelării, tabăra includea un pavilion central, cu cantină-restaurant, mai multe căsuţe tip cabană şi o curte imensă amenajată pentru desfăşurarea de activităţi sportive şi cultural-educative în aer liber pentru copii.

Politicianul independent precizează în interpelare: "Printr-o decizie internă, în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Tineret, cu rang de secretar de stat, doamna Daciana Sârbu a dispus ca Agenţia Naţională a Taberelor Şcolare, aflată în subordinea sa, să instituie un cadru de colaborare cu potenţialii parteneri interesaţi să investească în taberele de elevi, creând astfel cadrul legal pentru raptul TSD: posibilitatea încheierii de contracte de colaborare între Agenţia Taberelor Şcolare şi Asociaţia pentru Promovarea Principiilor Sociale şi Democratice ale Tinerilor din România. În baza acestei decizii interne, Agenţia Naţională a Taberelor Şcolare a încheiat un contract de colaborare, pe o durată de 20 de ani, cu asociaţia TSD, prin care aceasta se angaja să întreţină şi să utilizeze baza materială a taberei Dumbrava. Daciana Sârbu s-a aflat într-un evident conflict de interese prin alocarea unei tabere şcolare, în timp ce deţinea funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Tineret, unei asociaţii la care avea dublă calitate: membru fondator şi membru al Consiliului Director. Conform adresei Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti nr. 128/IP/BIRP/ 30.10.2014, Asociaţia pentru Promovarea Principiilor Sociale şi Democratice ale Tinerilor din România a fost înfiinţată în baza încheierii pronunţate de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. 30/2003/PJ, în data de 27.02.2003, şi este înregistrată în Registrul special privind asociaţiile şi fundaţiile aflat în păstrare la grefa Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti sub nr. 13/2003, Partea IA - Secţiunea S1. Potrivit aceleiaşi adrese, până la data respectivă nu au fost înregistrate cereri de dizolvare ori lichidare a asociaţiei, rezultând că aceasta este în funcţiune. Preşedinte al asociaţiei a fost desemnat avocatul Vlad Stoica, care în momentul înfiinţării era subaltern al lui Victor Ponta în cadrul Corpului de control al primului ministru, iar din 2012 deţine funcţia de şef al Cancelariei primului ministru, fiind cunoscut drept omul care se ocupă cu treburile murdare ale şefului Guvernului (gen cazul Duicu, privatizarea CFR Marfă, activităţile CNADR ş.a)".

Senatorul Valer Marian spune că, printre membri fondatori, se numără Victor Ponta, Daciana Sârbu şi mai mulţi foşti lideri judeţeni ai TSD, dintre care unii au devenit parlamentari (Claudiu Manda, Dorel Căprar, Doina Fedorovici, Ovidiu Donţu) sau preşedinţi de organizaţii judeţene ale PSD (Remus Lăpuşan - Cluj, Dorel Căprar - Arad, Claudiu Manda - Dolj). Daciana Sârbu are şi calitatea de membru al Consiliului Director al asociaţiei.

Interpelarea senatorului Valer Marian mai arată: "În timp ce dumneavoastră aţi consemnat în declaraţiile de interese calitatea de membru fondator al asociaţiei, în schimb soţia dumneavoastră Daciana Sârbu nu şi-a menţionat niciodată această calitate în declaraţiile de interese, intrând astfel sub incidenţa infracţiunii de fals în declaraţii. În perioada cât a fost deputat în Parlamentul României şi în perioada de când este deputat în Parlamentul European, Daciana Sârbu nu şi-a declarat nici calitatea de membru fondator, nici calitatea de membru al organelor de conducere ale asociaţiei, respectiv a Consiliului Director, aflându-se sub acest aspect în stare de incompatibilitate. Raptul a continuat prin dobândirea dubioasă a terenului în suprafaţă de 4 hectare pe care era amplasată tabăra, care se afla în proprietatea statului şi în administrarea Romsilva, instituţie aflată atunci în subordinea ministrului Ilie Sârbu. Pentru acapararea acestui teren a fost găsit un fost proprietar decedat, cu numele Georgescu Florea, ai cărui urmaşi au revendicat un teren forestier moştenit de la acesta în baza Legii nr.1/2001. Cu concursul Direcţiei Silvice Dâmboviţa, Comisia locală pentru aplicarea legilor fondului funciar din comuna Cobia, condusă de un primar PSD, i-a pus în proprietate pe moştenitorii lui Georgescu Florea chiar pe terenul taberei şcolare, deşi familia acestuia nu a deţinut niciodată teren în zonă, pădurea fiind dintotdeauna proprietatea statului. Pentru a ajunge în proprietatea asociaţiei TSD, terenul a fost vândut de mai multe ori până ce a fost dobândit de către un tânăr tesedist din Târgovişte, Şerbănescu Adrian Ionuţ, nepotul preşedintelui de atunci al PSD Dâmboviţa, care l-a donat în data de 15 mai 2003 Asociaţiei pentru Promovarea Principiilor Sociale şi Democratice ale Tinerilor din România. După dobândirea terenului, asociaţia TSD a angajat o firmă din Bucureşti pentru a construi mai multe vile, în stil bungalow, destinate distracţiei tinerilor social democraţi. Cu concursul ministrului Ilie Sârbu, au fost deturnate fonduri de la Romsilva pentru amenajarea unui drum special până la poarta taberei în locul drumului forestier care exista de ani de zile, dar nu se ridica la nivelul pretenţiilor tinerilor din TSD, care aveau drept scop principal organizarea de distracţii la Cobia, în mijlocul pădurii. Romsilva a alocat din fondul special destinat drumurilor forestiere suma de 2,5 miliarde de lei vechi pentru lărgirea şi modernizarea drumului forestier respectiv până la intrarea în tabăra TSD. Alocarea acestor bani s-a făcut în mod ilegal întrucât, potrivit Ordonanţei nr.70/1999, fondul special de drumuri forestiere nu se putea utiliza în alte scopuri decât pentru proiectarea şi construcţia de noi drumuri forestiere, în niciun caz pentru modernizarea celor existente, cum era drumul forestier de la Cobia. Lucrările pentru acest drum au fost executate în anii 2003-2004 de firma SC Start SA, al cărei acţionar principal era preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Gheorghe Ana, membru cu state vechi al PSD (fost prefect şi deputat). După pierderea puterii de către PSD la finele anului 2004, lucrările de la tabăra Dumbrava au fost sistate şi nimeni de la TSD nu s-a mai interesat de ceea ce se întâmplă. Asociaţia TSD a lăsat însă o datorie de peste 100 de milioane de lei vechi, reprezentând valoarea energiei electrice consumate, întrucât de la încheierea contractului de colaborare din 2003 nu a achitat niciun leu pentru utilităţi. Plata utilităţilor a fost efectuată de Filiala Dâmboviţa a Agenţiei Naţionale de Tineret, adică au fost alocaţi bani publici pentru o afacere de partid".

Valer Marian consideră că dobândirea terenului forestier de 4 hectare şi modernizarea drumului forestier spre tabăra Dumbrava din Cobia au fost realizate şi cu concursul directorului de atunci al Direcţiei Silvice Dâmboviţa, Costel Preda, care a fost numit în această funcţie de ministrul Agriculturii şi Pădurilor, Ilie Sârbu. Potrivit unor surse locale, citate de senatorul Valer Marian, directorul Costel Preda a organizat mai multe chefuri şi vânători ilegale pe domeniile statului pentru ministrul Ilie Sârbu şi alţi lideri importanţi ai PSD, inclusiv celebra vânătoare soldată cu împuşcarea acestuia în zona procreativă. "La aceste vânători a fost folosit şi autoturismul de teren marca Mercedes, model ML 400 CDI achiziţionat de Direcţia Silvică Dâmboviţa cu suma de 97.000 euro în anul 2003", mai arată senatorul Valer Marian.

Şi în această speţă, Valer Marian solicită Corpului de control al primului ministru să efectueze verificări cu privire la legalitatea atribuirii taberei şcolare Dumbrava din localitatea Cobia judeţul Dâmboviţa Asociaţiei pentru Promovarea Principiilor Sociale şi Democratice ale Tinerilor din România, legalitatea şi costul investiţiilor efectuate la această tabără de către asociaţia susmenţionată, legalitatea dobândirii terenului forestier de 4 hectare de către asociaţie, legalitatea finanţării modernizării drumului forestier care duce la tabără, precum şi cu privire la conflictul de interese şi starea de incompatibilitate în care s-a aflat doamna Daciana Sârbu.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Iata cum apar scheletii din dulapul PSD, incet dar sigur

    1. Uita-te la promoul Care l-am facut pentru eurovision cu Letitia imtitulat DER DIE DAS BESTEA unde apar frumoasa noastra,Klitschko so Mercedes. E adevarat mistretii nu sunt in Bild Insa vorbesc cu domnul Sarbu Sa le manjeasca boturile cu sange SI Sa le bage o bucata de radiator in gurita iar la mertzan II lipim niste colti fiorosi PE capota. Scena o putem lipi la noul film al Lui Daniel Craig softly brutal. Cine Il joaca insa PE Daniel:-)

      Bestea, n-ai pic de imaginative, ce intrebare! cum cine? Inalt Prea Sfintitul Daniel. 

    Doamna Daciana este si vanator? intreb ca sa stiu daca trebuie sa-i ies in intampinare. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb