INTERVIU INCENDIAR LA TV TRANSILVANIA LIVE Ioan Rus: "Antonescu e o deziluzie"

ANAMARIA CADIŞ
Ziarul BURSA #Politică / 30 august 2012

Ioan Rus, fostul ministru al Administraţiei şi Internelor, a acordat recent un interviu incendiar la postul de televiziune local Transilvania Live, făcând o serie de dezvăluiri şi declaraţii şocante.

Ioan Rus, fostul ministru al Administraţiei şi Internelor, a acordat recent un interviu incendiar la postul de televiziune local Transilvania Live, făcând o serie de dezvăluiri şi declaraţii şocante.

"Radu Stroe mi s-a părut un şmecheraş de mâna a doua"

"Politicienii au făcut joc cu sumă nulă toată vara"

"Logica politicienilor, păguboasă"

"Cred în generaţia lui Victor Ponta"

"Toate ţările îşi adună cetăţenii la vot"

Ioan Rus l-a catalogat pe Radu Stroe, actualul şef al Ministerului Administraţiei şi Internelor, drept un "şmecheraş de Bucureşti, de mâna a doua", care a făcut un "joc de glezne", dar, până la urmă, a înaintat Curţii Constituţionale aceleaşi date pe care dorea să le prezinte şi el pe subiectul referendumului din 29 iulie. Domnia sa a precizat: "A făcut puţin joc de gleznă la televizor (Stroe - n.r.), cum o să schimbe el la Curte, cu ce date... după care a adus exact aceleaşi date. La sfârşit, pe stradă aşa, la nivel de şmecher de Bucureşti, a fost foarte interesant câteva zile, după care în momentul în care i s-a pus o hârtie pe care să o semneze, ce să semneze altceva decât realitatea?! (...) Atunci, practic, noi am plecat, domnul ăsta minis-tru delegat... nu-mi pare rău de mine, doar de Dobre îmi pare rău, care este un excepţional specialist în administraţie. Pe domnul Stroe aces-ta nu-l cunosc decât aşa, când l-am văzut mi s-a părut un şmecheraş de mâna a doua".

Ioan Rus a mai spus că nu a dorit să se ascundă în spatele premierului atunci când a susţinut că nu pot fi prezentate date nereale privind numărul celor din listele electorale permanente: "Şi-atunci, eu am avut o discuţie cu premierul, care mi-a explicat. Uite, conducerea partidelor noastre, USL, PNL, cine-s acolo, PSD şi PC, sunt foarte nemulţumiţi că nu... Domnule, înţelegi ce zic, că nu se poate? Dar conducerea uite ce spune. Bun, atunci avem două variante: pe de-o parte Băsescu vrea să fie mai mult de 18 milioane, dumneavoas-tră vreţi să fie mai puţin de 18 milioane, conducerea partidului, eu am două soluţii atunci: să m-ascund în spatele dumneavoas-tră, ca să rezistăm presiunii partidelor noastre, ceea ce n-o să fac niciodată, sau să plec".

Nici Crin Antonescu nu a scăpat de criticile clujeanului, care a spus că îl vede ca pe o deziluzie pe candidatul USL la preşedinţia României: "Despre Crin Antonescu aveam o părere bună până la referendum. M-a dezamăgit, însă, prin felul în care a ales şi a înţeles să se comporte ca preşedinte intermar. În loc să-mi dea un telefon să mă întrebe, pe telefonul ala, cu care e legat de ministrul de Interne, să mă întrebe cum e cu astea... În loc să mă întrebe, a ales să meargă la TV şi să se certe cu mine prin televiziuni, că am ceva de ascuns, că mint, că ascund cifre. Asta pentru mine a reprezentat o bilă neagră. Nu-l şterg de pe listă, dar o perioadă nici nu l-aş mai număra, pentru mine a fost o deziluzie".

Politicienii au făcut joc cu sumă nulă toată vara, a mai declarat fostul ministru de Interne Ioan Rus. Dacă era mai multă logică în demersul politic, de la Băsescu, Antonescu şi Ponta, până la toţi cei implicaţi, puteam fi într-o situaţie mult mai bună decât cea în care ne aflăm azi, a declarat Rus, adăugând: "Concluzia mea personală: Fiindcă a revenit Traian Băsescu, poporul român sau românii nu au nimic de câştigat. Fiind că nu a rămas Crin Antonescu la Cotroceni, românii n-au nimic de pierdut".

Fostul ministru de Interne şi-a exprimat speranţa ca, din experienţa pe care a trăit-o întregul popor în legătură cu referendumul din 29 iulie, să învăţăm ca de aici înainte să fim mai atenţi când ne propunem să facem ceva şi să şi facem ce ne-am propus, nu să operăm cu jumătăţi de măsură.

Ioan Rus a precizat: "Dacă toată lumea ne-am fi propus să-l schimbăm pe Traian Băsescu, trebuiau să meargă încă un milion de oameni la vot. Dacă Traian Băsescu şi ai lui erau corecţi, îi lăsau şi pe ai lor să meargă la vot, nu boicotau referendumul. Noi n-am putut mobiliza 9 milioane, iar ei au putut să demobilizeze un milion şi ceva, ca urma au blocat referendumul. Teoria pe care o ţin acum PDL-iştii, că din 18 milioane de români cu drept de vot, 7 milioane au votat pentru demitere, înseamnă că 11 milioane sunt cu Traian Băsescu. În 2007, dacă ar fi aşa, pe aceeaşi logică, tot din 18 milioane au votat 4 milioane cu Traian Băsescu. Înseamnă că 14 milioane au fost împotriva lui Traian Băsescu. Deci, Traian Băsescu este demis de vreo patru ani".

Cât despre revenirea într-o funcţie publică, Ioan Rus afirmă că acest lucru s-ar putea întâmpla doar când în România va veni şi vremea oamenilor obişnuiţi.

Cred în Victor Ponta şi în generaţia politicienilor de 40 de ani, a mai spus fostul şef al MAI. Trebuie sprijiniţi cu mare atenţie, altfel, riscurile sunt mari, a mai spus Ioan Rus, precizând: "Bătrânii au rolul lor. Niciun automobil nu are doar pedale de acceleraţie, toate au şi frână. Deci ici şi colo câte un bătrân care frânează e în regulă. Dar noi, generaţia celor mai în vârstă, să spunem, dacă nu sprijinim această generaţie tânără de 40, 35 de ani, nouă nu-i cine să ne dea pensia peste 50 de ani, care va fi o foarte mare problemă. Asta e motivul pentru care m-am dus să particip la acest guvern".

Fostul ministru de interne, Ioan Rus, nu crede că românii din străinătate ar trebui scoşi de pe listele electorale: "Dacă ne uităm în jur, toate ţările, toate ţările, şi Ungaria e cel mai aproape, îşi adună cetăţean cu cetăţean, indiferent unde e el. Dacă e în Cape Town sau Otawa, să-l adune în jurul Budapestei, să voteze pentru Ungaria, să cutare. Iar noi, în baza unui interes mărunt legat de demiterea preşedintelui, mărunt, în comparaţie cu interesul strategic de a coagula toţi Românii în jurul Bucureştiului, ne trece prin mintea noastră greşit făcută, ca să creem cetăţean de mai multe categorii".

Prin acţiunea noastră din vara aceasta, l-am potenţat din nou pe Traian Băsescu

USL este o alianţa care nu s-a constituit pe o platformă politică comună cât ca o reacţiune la o acţiune, a mai spus Ioan Rus, afirmând: "În fizica de clasa a VI-a am învăţat că între egale şi de sens contrar se naşte reacţiunea faţă de acţiune. Acum, se menţine încă această reacţiune. Prin acţiunea noastră din vara aceasta, doar am coagulat din nou PDL-ul şi l-am potenţat din nou pe Traian Băsescu. Acesta era înainte de referendum la vreo 12% şi acum e la vreo 22-23%, adică abia l-am repus în poziţia de luptă. Sigur, că aceasta este limita maximă la care poate ajunge în acest moment, deci nevoia de a exista USL-ul există în continuare".

Ioan Rus: "Lumea s-a schimbat din 2000-2004 şi acum, dacă te duci la Bucureşti, nu poţi fi tu însuţi; acum sau eşti a lui Antonescu, sau eşti a lui Băsescu sau eşti a lui Voiculescu, nu mai poţi fi tu cu argumentele tale, eventual competente şi bazate pe legalitate. Dacă susţii asta înseamnă că eşti al lui Băsescu, dacă spui invers eşti al lui Voiculescu. Dar eu nu ştiu cine sunt ăştia şi ce au făcut şi ce reprezintă şi cum au ajuns repere naţionale pentru poporul român. Cred că dintr-o greşeală fundamentală".

Ioan Rus: "Doamna, colega mea, ministrul muncii, explica într-o seară la televizor cum au murit, cum nu, cum trebuie să fie un milion în minus, Vosganian explica nu ştiu ce, Şova, nu ştiu care, toată lumea explica că trebuie să fie 15 milioane, că trebuie să fie 16 milioane. Bineînţeles că dacă unul singur îţi explică faptul că nu sunt 16 ci 18, că la un moment dat nu puteam să o consider altfel decât presiune. Ce trebuia să fi făcut noi?"

PNL: Atacul lui Rus e îndreptat nu numai împotriva ministrului delegat Stroe, ci şi împotriva MAI

Liberalii susţin că "atacul" lui Ioan Rus este îndreptat nu numai împotriva ministrului delegat pentru Administraţie, Radu Stroe, ci şi împotriva MAI şi constituie "un act nedemn, rău intenţionat şi fără niciun fundament tehnic, juridic sau politic, producând prejudicii de imagine nejustificate".

"Atacul domnului Ioan Rus este îndreptat nu numai împotriva ministrului delegat pentru Administraţie, ci şi împotriva Ministerului Administraţiei şi Internelor şi constituie un act nedemn, rău intenţionat şi fără niciun fundament tehnic, juridic sau politic, producând prejudicii de imagine nejustificate", se arată într-un comunicat al Departamentului de Comunicare al PNL, referitor la declaraţiile făcute de Ioan Rus într-un interviu televizat.

"Menţionăm faptul că acuzele, insinuările şi calificativele folosite în mod gratuit nu onorează pe nimeni, şi în principal pe cel care le atribuie, şi nici nu pot reprezenta scuze în ochii opiniei publice pentru ceea ce a făcut sau nu autorul acestei alegaţii", adaugă sursa citată.

înregistrare preluată cu acordul TRANSILVANIA MEDIA GROUP PRODUCTIONS

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb