Intesa Sanpaolo Bank oferă fermierilor, prin convenţia semnată cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR), credite pentru finanţarea capitalului de lucru, în cadrul Schemei de Plată Unică pe Suprafaţă (SAPS) - Campania 2013.
Aceste credite sunt în valoare de 90% din suma aferentă SAPS şi se rambursează în momentul încasării subvenţiilor în conturile fermierilor, se arată într-un comunicat trimis redacţiei.
"În strategia noastră comercială agricultura are o pondere substanţială. Ne-am propus şi am reuşit ca şi în 2013 să fim printre primele bănci locale ce pun la dispoziţia fermierilor credite conform programului SAPS. Ştim că în agricultură este vital să ai banii exact atunci când ai nevoie de ei, de aceea venim în întâmpinarea partenerilor noştri care activează în acest sector prin oferirea în mod prompt a acestui tip de credit", declară Stefano Burani, Director General Adjunct (Chief Business Officer).
Intesa Sanpaolo Bank a obţinut un profit de 500.000 lei în primul semestru al acestui an. Profitul operaţional a crescut cu aproape 40%, de la 30 milioane lei în primele şase luni ale anului precedent, la peste 41 milioane lei, în perioada similară a acestui an.