Întoarcerea armelor

Jocuri de lumini şi umbre între perdele de fum şi pereţi nesfîrşiţi de oglinzi paralele. Acesta este mediul profesional al serviciilor de informaţii. Oamenii şi instituţiile care evoluează pe suprafaţa unei nesfîrşite benzi Möbius păstrează totuşi două puncte de legătură cu "realitatea-realitate", primară, nederivată, cel puţin în sistemele de guvernare democratice: primul este sursa de finanţare, bugetară, adică supusă, teoretic cel puţin, controlului exercitat de instituţiile pe care sunt menite să le servească; cele ale guvernării. Al doilea este răspunderea legală pentru acţiunile întreprinse, pentru eficienţa, conţinutul şi orientarea programelor desfăşurate, povară care apasă, în cea mai mare parte, pe umerii celor care dau şi semnează ordinele, din vîrful ierarhiei. După regula "sfîntă", cine dă banul, comandă muzica, serviciile ştiu că, pentru binele lor, trebuie să cînte partiturile care le sunt puse în faţă de cei care deţin puterea politică, la un moment dat. Cu toate acestea, nu sunt puţine cazurile în care serviciile de informaţii au manifestat o largă lipsă de cooperare cu anumite administraţii, sau guvernări, ori au contribuit la prăbuşirea lor politică. Mărturia tragică, luată atît de uşor în deriziune, la noi, făcută de Preşedintele Constantinescu la sfîrşitul mandatului său, este mai mult decît concludentă. Serviciile de informaţii ştiu însă, la fel de bine, că aceşti deţinători ai puterii, mai devreme sau mai tîrziu, trebuie să cedeze locul altora, iar noii veniţi nu se mulţumesc doar să audă altă muzică, vor să ştie, pe deasupra, de ce, înainte, s-a cîntat mai cu foc o arie sau alta, chiar dacă partitura a fost impusă de dirijor, pe unde au fost falsetele, dezacordurile, derapajele, de ce s-au produs ieşirile în decor, în care dulapuri stau ascunse scheletele predecesorilor. Acesta este momentul maxim al "vulnerabilităţii politice" pentru serviciile de informaţii. Aici ne aflăm şi noi, astăzi, în România, după schimbarea de echipă de la Palatul Cotroceni. Ce se întîmplă şi ce noimă au cele ce se întîmplă?

Nu doar în România, ci chiar în "democraţiile consolidate" sau "istoric-originare", dezvoltarea accelerată şi hipertrofierea serviciilor de informaţii este o caracteristică generală a secolului XX, susţinută şi motivată de miza confruntărilor războiului rece. După scurte momente de "derută ideologică", tendinţa a fost reluată şi mai susţinut, odată cu era "războiului împotriva terorismului", în care ne aflăm şi astăzi. Pentru a putea să cîştige în "elasticitate operaţională" şi "eficienţă", ocrotite politic sub toate guvernările, indiferent de culoare politică, în Statele Unite, Marea Britanie sau Franţa, ca şi în România, ca să luăm numai aceste exemple, serviciile de informaţii şi-au creat bucle prin care să poată evita temporar, sau chiar scurtcircuita permanent constrîngerile democratice la care sunt, constituţional, supuse. Stricteţea finanţării bugetare, spre exemplu, este ocolită larg prin mijloace şi scheme de "auto-finanţare", finanţare gri sau de-a dreptul ilicită a operaţiilor. Implicarea politică a serviciilor de informaţii a crescut şi ea, folosind diferite pretexte şi metode, de la lupta împotriva terorismului, la cea împotriva corupţiei, cum este cazul în România sau în Italia. Tentaţia de a servi decidenţii politici sau de a se amesteca în competiţia politică a cunoscut în SUA, spre exemplu, un maxim în epoca J. E. Hoover, iar de atunci, în ciuda unor programe legislative menite să taie acest apetit, episoadele semnificative ale implicării serviciilor de informaţii în jocul politic, determinînd logica şi forţînd adesea mîna decidenţilor, la cel mai înalt nivel, s-au repetat suficient de des pentru a şti că funcţia "politică" a acestor instituţii este nu doar o pată istorică, ci o trăsătură care supravieţuieşte, excitată la intervale şi momente diferite, de contextul, ori de acţiunile oamenilor puterii. Episoadele luptei pentru puterea de la Elysee, în Franţa ultimelor două decenii, vorbesc mai mult decît convingător despre acelaşi tip de implicare politică a principalelor servicii de informaţii. În sfîrşit, serviciile de informaţii, dacă nu au scos complet din joc, atunci au înlocuit, în bună parte, instituţiile civile, politice şi grilele lor responsabile de selecţia liderilor, mai ales pentru funcţiile la înalt nivel ale statului. Acestea sunt motivele pentru care puterea reală de influenţare a deciziilor şi a decidenţilor politici care contează într-o societate, deţinută de serviciile de informaţii în lumea democraţiilor post-moderne este uriaşă şi fără precedent în istoria modernă a spaţiului euro-atlantic.

Metoda cea mai simplă la care recurg serviciile de informaţii pentru a trece hopul acestui maxim de expunere şi vulnerabilitate politică este "întoarcerea armelor" sau dacă preferaţi "schimbarea loialităţilor". Nu vă faceţi griji, n-am inventat-o noi, nici pe asta! Englezii spun şi astăzi, cu zîmbetul pe buze, ca şi cînd ar fi o evidenţă de nivelul bunului simţ:"If you can't beat them, join them", ceea ce, într-o traducere alterată jargotic s-ar spune: "dacă nu-i poţi dovedi, atunci dă-te cu ei!"

Decopertarea la vîrf a celor două principale servicii de informaţii ale României, SRI şi SIE, prin împingerea lui T. Meleşcanu pe toboganul electoral şi, respectiv, prin aruncarea lui C. Maior într-o confruntare pierzătoare cu Curtea Constituţională sunt rezultatul manevrelor prin care cele două servicii de informaţii şi-au pregătit momentul "întoarcerii armelor". Rezultatele se vor vedea cît de curînd, dacă nu au început deja să se vadă. Culoarele DNA-ului şi ale altor instituţii ale Justiţiei vor fi spectaculos reechilibrate coloristic de galbenul pd-list al regimului Băsescu, proporţional combinat cu roşul psd-ist, dominant, pînă de curînd.