Întoarcerea la zona euro

DRAGOŞ CABAT, analist efin.ro
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 10 august 2012

Întoarcerea la zona euro

În ultimele săptămâni, situaţia politică internă şi impactul asupra economiei din România au fost singurele subiecte majore care m-au îngrijorat. Aceasta pentru că probabil 90% din variaţiile de curs valutar s-au datorat evenimentelor interne şi politicul a marcat relaţia noastră cu UE, FMI, Banca Mondială şi toţi ceilalţi parteneri, investitori străini sau analişti din lume.

Acum, se pare că lucrurile sunt pe cale să se lămurească - dacă nu apare vreo surpriză de ultim moment - iar democraţia va fi restabilită, în forma în care o înţeleg partenerii noştri externi. Probabil că în următoarele luni, până la alegerile parlamentare cel puţin, tensiuni politice vor mai continua să existe sub o formă sau alta, dar nu atât încât să pună în pericol echilibrele economice. Trăgând linie după agitaţia politică internă, putem spune cu certitudine că au fost mai multe "victime colaterale" rezultate din această bătălie. Cursul de schimb, încrederea partenerilor noştri din UE, creşterea economică, toate acestea au fost afectate puternic de politic.

Aşadar, este timpul acum să ne întoarcem către zona euro - sau în sens mai larg, către UE - iar un pion important este FMI. Şi în cazul României, pare foarte posibil ca venirea - şi mai ales rămânerea - FMI în Romania după referendum, deşi situaţia politică era deosebit de neclară, să fi pus presiune pe deciziile politicienilor. Din câte se pare, aceste presiuni au dat roade şi pe de o parte conflictele politice interne par a se rezolva, iar pe de altă parte din partea FMI avem din nou înţelegere... Acceptarea unei creşteri economice de 1,2% pentru anul 2012 este mai mult decât puteam spera; probabil că rezultatul de la sfârşitul anului va fi cu jumătate de punct mai scăzut decât această estimare. Rămâne de văzut care va fi tonul - cât de critic - cu privire la ajustările structurale şi în special la privatizarea companiilor de stat, dar informaţiile preliminare sugerează că FMI ne va lauda pentru ceea ce am obţinut (înscrierea în agregatele macroeconomice stabilite) şi va trece cu vederea nerealizările. Pare a fi o nouă schimbare de optică a FMI, care îşi creează o imagine de "prieten al poporului" prin acceptarea unor ţinte mai relaxate din partea guvernelor.

Acelaşi comportament îl are FMI şi faţă de Grecia, Spania, Portugalia. În timp ce Germania şi CE consideră că grecii trebuie să facă sacrificii mai multe şi nu vor să mai finanţeze deficitele decât în măsura în care vor fi respectate angajamentele anterioare, FMI pare mult mai înclinat să permită Greciei înscrierea în indicatori macroeconomici mai relaxaţi, probabil în speranţa că ajustările acestei ţări o vor duce către echilibru peste 5-10 ani. Între timp, au început să apară tot mai multe "scenarii de criză" privind renunţarea la euro. Dacă până acum, abandonarea monedei unice de către Grecia era prezentată mai mult de politicieni, pe ton ameninţător - ţipat, vădit în scopul de a pune presiune pe liderii eleni, între timp nimeni nu mai ţipă în organismele europene, dar băncile de investiţii, finanţatorii şi chiar companiile multinaţionale au pregătit scenarii de criză, pentru cazul - tot mai probabil - al ieşirii unor ţări din euro. Este chiar posibil ca la nivelul UE, pe tăcute, să fie elaborate studii privind problemele legale dar şi tehnice care trebuie rezolvate în eventualitatea destrămării zonei euro, sau măcar a restrângerii sale. Până la urmă, vorbim despre un "faliment controlat" pentru moneda unică, printr-o procedură care va minimiza costurile pentru toate părţile implicate - mai puţin pentru ţările cele mai vulnerabile, enumerate mai sus. Dacă ar fi să ofer un procent, în acest moment aş zice că sunt 60% şanse ca moneda euro să nu supravieţuiască până în 2014 în forma actuală. Dar vom vedea cum se pot schimba lucrurile în lunile următoare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb