Într-o lume finită, BCE este fericita posesoare a unor resurse infinite

Se pot spune multe despre Mario Draghi, dar cea mai neobişnuită caracteristică a sa, cel puţin pentru un conducător de bancă centrală, este zâmbetul.

Acesta a fost prezent şi la ultima conferinţă de presă a BCE, la fel cum a fost prezent şi la întâlnirile anterioare cu mass-media, inclusiv când a anunţat că este gata să folosească orice mijloace pentru combaterea crizei datoriilor suverane.

Dar zâmbetul lui Draghi s-a transformat în altceva când un reporter al televiziunii suedeze SVT l-a întrebat dacă "Băncii Centrale Europene i se pot termina vreodată banii". Preşedintele BCE i-a răspuns că "din punct de vedere tehnic nu putem rămâne fără bani", banca dispunând de "resurse ample pentru a face faţă oricăror situaţii de urgenţă". "Cred că acesta este singurul răspuns pe care vi-l pot da", a încheiat Draghi răspunsul pentru reprezentantul televiziunii suedeze.

Să fie aceasta o recunoaştere a faptului că nu există niciun fel de limită pentru tiparniţa BCE? Şi dacă da, atunci nu există o gravă problemă morală, generată de "autotipărirea" către bunăstare a unui grup privilegiat, prin care se obţine acces direct la resurse economice reale şi limitate? În aceste condiţii, cum mai pot exista voci care blamează capitalismul pentru creşterea inegalităţii? Din păcate, acest gen de întrebări nu au fost ridicate la ultima conferinţă de presă a BCE, transmisă în direct pe site-ul Bloomberg.

Atmosfera generală, marcată mai ales de întrebări "cuminţi", a părut să ilustreze succesul unei tactici expuse de preşedintele american Harry Truman într-un discurs din 1948: "Dacă nu-i poţi convinge, zăpăceşte-i". Astfel îi caracteriza Truman pe adversarii săi politici, pe care îi considera lipsiţi de scrupule.

O continuare plauzibilă ar fi: "Şi asigură-te că zăpăceala va fi transmisă «corect» şi către cititori, ascultători sau telespectatori".

Draghi a zâmbit chiar şi atunci când o afirmaţie a sa a venit în contradicţie directă cu afirmaţiile din documente oficiale recente ale BIS (n.a. Bank for International Settlements), fără să fie sancţionată din sală.

Un reporter a cerut clarificări privind evaluarea riscului aferent obligaţiunilor guvernamentale în AQR (n.a. Asset Quality Review), etapă premergătoare testelor de stres aplicate băncilor europene în 2014. "Obligaţiunile guvernamentale vor fi tratate în AQR exact cum spune Comitetul Basel, iar în acest cadru de reglementare, obligaţiunile guvernamentale sunt considerate lipsite de risc", a răspuns Mario Draghi.

Ce se precizează în ultimul raport trimestrial al BIS, din decembrie 2013, tocmai ca urmare a situaţiei confuze privind riscul asociat obligaţiunilor guvernamentale? Că sunt "incorecte afirmaţiile care arată asocierea unor ponderi de risc zero pentru expunerile suverane". În document se mai arată că Abordarea Standardizată de evaluare a riscului obligaţiunilor guvernamentale, utilizată pe scară largă în Europa ca urmare a permisiunii acordate de autorităţile UE, include ponderi de risc zero doar pentru ratinguri între AAA şi AA-.

Mai mult, tot autorităţile europene au stabilit "o pondere de risc zero nu doar pentru expunerile faţă de obligaţiunile guvernamentale emise în moneda locală, ci şi pentru obligaţiunile emise în orice monedă de către statele membre".

Deci nu Comitetul Basel recomandă ponderi zero pentru obligaţiunile guvernamentale, ci oficialii UE, pentru care orice alternativă ar fi catastrofală, deoarece ar conduce la explozia costurilor de finanţare ale datoriilor publice din Europa. Draghi ar fi trebuit să ştie mai bine acest lucru şi să-l clarifice, mai ales că este preşedintele Grupul Guvernatorilor şi Conducătorilor Supravegherii (GHOS, Group of Governors and Heads of Supervision), care este însărcinat cu supravegherea activităţii Comitetului Basel.

La câteva zile după decizia BCE de menţinere neschimbată a condiţiilor de politică monetară, Comitetul Basel a venit cu un nou ajutor pentru sistemul bancar internaţional, printr-o "diluare" suplimentară a necesarului de capital şi a limitei de îndatorare a instituţiilor financiare (n.a. leverage ratio, efectul de levier, definit ca raport între capital şi activele totale).

Financial Times a scris că decizia a venit în urma unui "lobby feroce" din partea sectorului bancar, care şi-a motivat acţiunea prin "efectele negative ale noilor reglementări asupra activităţilor bancare cu risc scăzut şi asupra creditării".

Efectul de levier a fost introdus în reglementările Basel III pentru a limita utilizarea datoriilor de către bănci ca mijloc de finanţare a activelor bilanţiere, pe fondul eşecului masiv înregistrat de dimensionarea capitalului în funcţie de activele ponderate la risc. Noul indicator nu ţine seama de aceste ponderi, iar valoarea sa minimă este de 3%. Bineînţeles că şi această limită este foarte redusă, deoarece o scădere cu 3% a valorii activelor bilanţiere conduce la decapitalizarea totală a unei instituţii financiare al cărui indicator leverage ratio este la acest nivel.

Probabil că autorităţile de supraveghere nu sunt îngrijorate cu privire la pragul minim stabilit, deoarece marcarea la piaţă a devenit tot mai rară în sistemul bancar global, iar arbitrariul pare să fie caracteristica de bază a contabilităţii bancare.

Stefan Ingves, guvernatorul Băncii Suediei şi preşedintele Comitetului Basel, a declarat că dezbaterile s-au concentrat mai mult asupra "calibrării modului în care băncile îşi calculează valoarea activelor", după cum scrie Bloomberg, dar documentele publicate pe site-ul BIS includ şi metodologia de calcul a capitalului. Declaraţiile lui Ingves confirmă, astfel, domnia arbitrariului în sistemul financiar, pe fondul unei volatilităţi extrem de ridicate a cadrului de reglementare.

Unele mari bănci internaţionale nu sunt, însă, mulţumite nici de ultima iteraţie a noului acord de adecvare a capitalului. BNP Paribas, Bank of America şi Citigroup doresc o rescriere completă a regulilor pentru gradul de leverage, deoarece "vor avea un efect negativ asupra creşterii economice şi a creării locurilor de muncă şi vor conduce la creşterea costurilor de finanţare pentru guverne", după cum mai scrie Bloomberg.

Cine poate rezista în faţa unor astfel de motive altruiste? În niciun caz autorităţile, deşi clienţii lor ar trebui să fie, poate, îngrijoraţi de stabilitatea acestor mamuţi financiari.

Dar şi îngrijorarea clienţilor este inutilă, probabil, în faţa zâmbetului preşedintelui Draghi, care ne-a asigurat că BCE nu poate rămâne fără bani.

Lui Albert Einstein i se atribuie frecvent un citat celebru despre infinit: "Două lucruri sunt infinite, Universul şi prostia omenească; dar nu sunt aşa de sigur despre Univers".

Conform site-ului "Quote Investigator", prima variantă a citatului a apărut în cartea "Ego, foame şi agresiune", din 1942, a psihiatrului german Frederick Perls, care a găsit şi o explicaţie pentru prostie: "atitudinea lacomă şi nerăbdătoare este responsabilă, mai mult decât orice altceva, de prostia excesivă pe care o găsim în lume".

Oare cum ar reacţiona celebrul fizician la aflarea veştii că a crescut lista lucrurilor infinite, pentru a include şi banii de care dispune Banca Centrală Europeană? Şi-ar arunca la gunoi teoria relativităţii şi ar începe să lucreze la teoria moralităţii relative?