ÎNTR-UN AN CU INVESTIŢII DE PESTE ŞAPTE MILIOANE DE EURO: Şcoala Americană ajunge la venituri de 16,5 milioane de euro

ADELINA TOADER
Ziarul BURSA #Internaţional / 8 martie 2017

Şcoala Americană ajunge la venituri de 16,5 milioane de euro

Şcoala Internaţională Americană din Bucureşti (AISB) a realizat, pe parcursul anului şcolar 2016 - 2017, un venit de 16,5 milioane de euro şi a făcut investiţii de aproximativ şapte milioane de euro.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, pentru dezvoltarea de la zero a unui nou centru educaţional pentru copiii preşcolari cu vârste cuprinse între doi şi cinci ani a fost nevoie de 6,5 milioane de euro, iar jumătate de milion de euro a fost investită în dotarea şi modernizarea claselor de curs cu tehnologie de ultimă oră, refacerea laboratorului de fizică şi a noii biblioteci.

Pentru anul şcolar 2017 - 2018 sunt estimate investiţii în valoare de aproximativ două milioane de euro direcţionate către construcţia unui centru de tehnologie, conform oficialilor instituţiei.

Dr. Robert Brindley, directorul AISB, a declarat: "Banii din taxele de şcolarizare se folosesc permanent pentru investiţii în creşterea calităţii actului educaţional. (...) O altă prioritate a noastră este selectarea profesorilor. În prezent suntem în plin proces de acordare a burselor AISB, care acoperă costurile totale de şcolarizare până la terminarea liceului, unor copii emitenţi din România. În fiecare an AISB are disponibile trei astfel de burse".

Pentru anul acesta, AISB estimează venituri similare celor din 2016.

O mare parte din venituri, aproape 65%, sunt alocate salariilor şi beneficiilor angajaţilor şcolii, potrivit AISB.

Corpul profesoral şi restul echipei numără 222 de persoane, de 16 naţionalităţi, cei mai mulţi fiind din Statele Unite ale Americii (42 de persoane), România (22 de persoane) şi Marea Britanie (17 persoane).

Cătălina Gărdescu, director de admitere al AISB, a declarat: "Cererea pentru înscrieri la AISB este anul acesta cu 20% mai mare însa regulile şcolii nu ne permit acceptarea a mai mult de 30% dintr-o naţionalitate, astfel încât nu putem primi decât 5% dintre candidaţii eligibili. Cele mai multe cereri provin de la familiile de români. Avem anual aproximativ 50 astfel de cereri".

Potrivit datelor instituţiei, în anul şcolar 2016 - 2017 sunt înscrişi 823 elevi (dintre care 169 de elevi înrolaţi în ultimele 12 luni), cu vârste cuprinse între doi şi 18 ani, din 56 de ţări, pentru care taxa de şcolarizare este cuprinsă între 6.868 euro şi 20.080 euro. Cei mai mulţi elevi sunt de naţionalitate română (30%), urmaţi de cei americani (15%), turci (5%), israelieni (5%), respectiv germani (4%).

American International School of Bucharest (AISB) este cea mai veche şi mai extinsă şcoală internaţională din Bucureşti, înfiinţată în 1962 de către Ambasada Statelor Unite, şi rezidentă, în prezent, în campusul construit în 2001, pe o suprafaţă de 10 hectare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb