ÎNVĂŢĂMÂNT Opoziţia politicului nu va opri concursurile pentru directorii de şcoli

D.N.
Ziarul BURSA #Cultură / 21 septembrie 2016

Opoziţia politicului nu va opri concursurile pentru directorii de şcoli

Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei, a dat, ieri, asigurări că în ciuda unei opoziţii venită dinspre mediul politic, concursurile pentru ocuparea posturilor de directori de unităţi de învăţământ nu vor fi suspendate.

Graficul anuţat va fi respectat, ministrul susţinând că iniţiativa din Senat, legată de amânarea concursurilor reprezintă o continuare a unei politici de subordonare a şcolii intereselor de partid: "Ministerul Educaţiei s-a angajat să organizeze acest concurs public. Vreau să vă anunţăm că nu ne vom opri. Aşa cum am anunţat şi calendarul şi metodologia, cadrul legal, toate acestea definesc deja concursul care este în desfăşurare. Iniţiativa de care am luat cunoştinţă de acum câteva zile de la Senatul României de a se introduce ad-hoc un paragraf în lege în aşa fel încât acest concurs să fie amânat până în vara anului viitor pare de fapt o continuare a unei politici de condiţionare a şcolilor din România şi de subordonare a acestor şcoli unor interese de partid. Noi respingem această metodă de a conduce şcolile din România şi insistăm asupra nevoii de a avea un cadru transparent şi predictibil în care cei mai buni dintre profesori care se dovedesc a fi şi manageri buni în şcoli să poată să conducă pe o perioadă de mandat determinată. Am primit în ultima vreme mesaje de la profesorii care doresc să se înscrie la concurs care ne aduc la cunoştinţă faptul că fie sunt împiedicaţi sub diferite forme să participe la concurs neavând acces la anumite documente şcolare care sunt importante, sunt obligatorii pentru a finaliza dosarul, fie sub forme psihologice mai subtile se încearcă determinarea lor de a nu putea să se înscrie la concurs. Eu aş solicita ferm tuturor directorilor în funcţie să pună la dispoziţia colegilor lor toate documentele şcolare de care este nevoie, planurile de dezvoltare instituţională ale unităţilor şcolare iar, dacă vom primi în continuare mesaje, dacă ni se va semnala faptul că cei care doresc să se înscrie la concurs sunt împiedicaţi, nu vom ezita să apelăm la autorităţile statului pentru a aduce din nou legea în şcoli". Mircea Dumitru a recunoscut în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul ministerului, că a fost surprins neplăcut de reacţia adversă faţă de organizarea concursului pentru directorii de unităţi şcolare: "Am fost foarte surprins, chiar şocat, când am văzut această reacţie adversă faţă de concurs. Nu ştiu dacă mai există în momentul de faţă în România un sistem de importanţa Educaţiei, un sistem social care să însemne ceva pentru viaţa României de astăzi şi în care selecţia managerilor să nu se facă pe bază de concurs public şi transparent. Faptul că atât de mulţi politicieni, faptul că atât de mulţi oameni din sistemul Educaţiei au această reacţie cred că este şi rezultatul multor ani, cel puţin opt ani, în care lucrurile au fost organizate doar politic în ceea ce priveşte conducerea şcolilor, a liceelor în general. Cred că acum este un moment foarte important în care semnalul acestui Guvern, în care semnalul Ministerului Educaţiei prin reprezentanţii săi este acela că Educaţia trebuie să intre într-un regim de normalitate. Aceasta trebuie să fie normalitatea - o dată la patru ani sau o dată la încheierea ciclului pe care îl ai potrivit contractului de management să se organizeze un concurs".

Ministrul a precizat că deciziile de numire pentru noii directori nu vor fi semnate exact în momentul în care se încheie concursul, ci în pauza dintre semestre, tocmai pentru a nu perturba procesul de învăţământ. Candidaţii la funcţiile de directori de unităţi şcolare se pot înscrie electronic pe 2 octombrie, urmând ca în toate unităţile de învăţământ să aibă loc concursuri pentru ocuparea posturilor. Proba scrisă a concursului va avea loc în data de 12 octombrie, iar interviul şi evaluarea CV-ului se vor desfăşura în perioada 17 octombrie - 17 noiembrie. Rezultatele vor fi afişate pe 18 noiembrie, iar contestaţiile se vor depune în perioada 21 - 23 noiembrie. Soluţionarea contestaţiilor şi afişarea rezultatelor finale sunt prevăzute pentru intervalul 24 noiembrie - 9 decembrie. Ultima etapă a concursului - validarea în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar a rezultatelor finale şi transmiterea acestora la minister - este programată în data de 16 decembrie. Până acum s-au înscris la concurs peste 1.300 de profesori pe platforma lansată de Ministerul Educaţiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb