INVESTIŢIE DE UN MILIARD DE EURO Studiul pentru termocentrala chinezilor de la Rovinari, gata în toamnă

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 21 mai 2013

Studiul pentru termocentrala chinezilor de la Rovinari, gata în toamnă

Complexul Oltenia vrea să dezvolte parcuri fotovoltaice împreună cu chinezii

Studiul de fezabilitate pentru termocentrala care urmează să fie construită de China Huadian Engineering la Rovinari va fi gata în luna septembrie, ne-a declarat Laurenţiu Ciurel, directorul general al Complexului Energetic Oltenia. Grupul pe cărbune cu o putere instalată de 600 MW reprezintă o investiţie estimată la un miliard de euro.

Domnul Ciurel ne-a precizat: "În vizita de lucru pe care am efectuat-o în China şi care s-a încheiat săptămâ-na trecută am avut întâlniri în care am discutat despre proiect. Proiectul este în grafic, iar partea chineză ne-a comunicat că studiul de fezabilitate va fi gata în septembrie. Astfel, în toamna aceasta, se va putea lua decizia de investiţie de ambele părţi şi se va putea constitui compania de proiect".

Complexul Oltenia, în componenţa căruia intră centralele de la Craiova, Rovinari şi Turceni, dar şi fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia, va participa la compania de proiect pentru noua centrală cu aportul în natură (activele din locaţia alocată investiţiei). Astfel, Complexul Oltenia va avea o participaţie de circa 7-8% din compania de proiect, estimează Laurenţiu Ciurel.

Energia produsă de chinezi în termocentrala pe care o vor construi la Rovinari urmează să fie exportată, în mare parte, în Austria şi Turcia. Grupul nou nu va intra în concurenţă cu Complexul Oltenia şi alte centrale similare din ţara noastră. Chinezii vor asigura finanţarea prin banca lor de export, iar ţara noastră nu va acorda garanţii de stat.

Noua unitate de la Rovinari va genera înfiinţarea a 1.000 de noi locuri de muncă şi va securiza alte 3.000 de locuri de muncă. Lucrările de construcţie sunt estimate să dureze 36 de luni de la data obţinerii autorizaţiei de construcţie. Noua centrală va consuma, anual circa 6 milioane tone lignit.

Laurenţiu Ciurel ne-a mai spus că intenţionează să dezvolte, împreună cu chinezii, mai multe parcuri fotovoltaice pe terenurile societăţii (suprafeţe libere din zona depozitelor de zgură şi cenuşă). De asemenea, chinezii participă la licitaţia pentru modernizarea grupului 6 de la Turceni (sala de maşini).

Tot în parteneriat cu chinezii, Complexul Oltenia vrea să modifice un grup din centrala Craiova II, astfel încât acesta să funcţioneze pe gaze şi să poată oferi servicii mai bune de echilibrare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb