Investiţie Hidroelectrica de 850 milioane lei la Surduc-Nehoiaşu

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 10 septembrie 2015

Conducerea Hidroelectrica va inaugura astăzi galeria de aducţiune care face parte din amenajarea hidroenergetică Surduc-Siriu. Proiectul acestei amenajări se desfăşoară în judeţele Buzău, Covasna şi Vrancea, pe râurile Buzău, Bâsca Mare, Bâsca Mică şi Zabala şi a fost demarat în anul 1981, susţin oficialii Hidroelectrica SA, într-un comunicat remis redacţiei, în care au ţinut să precizeze că este vorba despre cea mai lungă galerie de aducţiune din ţară, realizată după anul 1984.

Finalizarea derivaţiei Surduc-Nehoiaşu din cadrul amenajării va permite instalarea în hidrocentrala Nehoiaşu a celei mai mari capacităţi de producere a energiei electrice puse în funcţiune de către Hidroelectrica de la începutul anilor 1990, hidroagregatul având o putere instalată de 55 MW şi o producţie de energie electrică estimată în anul hidrologic mediu de 171,8 GWh.

Potrivit comunicatului, proiectul amenajării hidroenergetice Surduc-Siriu are un caracter complex şi se realizează în mai multe etape, pe trepte ale investiţiei, reanalizate sistematic din perspectiva optimizării tehnico-economice. Valoarea decontată până în prezent pentru realizarea treptei Surduc-Nehoiaşu se ridică la aproximativ 600 de milioane de lei, restul de executat fiind de 250 milioane de lei. Astfel, investiţia va totaliza aproape 850 de milioane de lei.

Conducerea Hidroelectrica a menţionat: "Investiţia în amenajarea hidroenergetică Siriu-Surduc face parte din planul de investiţii al companiei pentru perioada 2015-2020. Bugetul alocat de Hidroelectrica pentru realizarea lucrărilor de dezvoltare-retehnologizare-mentenanţă în această perioadă este de peste 1,3 miliarde de euro, distribuit astfel: 450 milioane de euro pentru amenajări hidroenergetice noi în proiectele Siriu-Surduc, Racoviţa, Bretea, Răstoliţa, Dumitra-Bumbeşti; 305 milioane de euro în retehnologizarea a 4 hidrocentrale de mare capacitate: Stejaru (210 MW), Vidraru (220 MW), Râul Mare Retezat (335 MW), Mărişelu (220 MW) şi în modernizări de hidroagregate; 240 milioane euro pentru lucrări de mentenanţă. Tot în perioada menţionată, Hidroelectrica îşi propune achiziţia şi realizarea de capacităţi noi de producţie din alte surse regenerabile (eolian, solar, biomasă) în valoare de 300 milioane de euro".

Aducţiunea Surduc-Nehoiaşu conduce apa din acumularea Surduc la centrala hidroelectrică Nehoiaşu şi are lungimea de aproximativ 16,6 km, un debit instalat de 40mc/s şi un diametru interior de 4 metri. Din punct de vedere constructiv, galeria este de formă circulară la interior şi este protejată pe toată lungimea cu o cămăşuială din beton de 30-35 cm grosime.

În cadrul Amenajării hidroenergetice Surduc-Siriu este pusă în funcţiune, din anul 1988, Centrala Hidroelectrică Nehoiaşu I, având instalate 2 hidroagregate cu o putere totală instalată de 42 MW şi o producţie medie de energie evaluată la 120,6 GWh/an.

Hidroelectrica vrea să vândă, în a doua decadă a lunii noiembrie, 32 de microhidrocentrale, majoritatea rămase nevândute de la ultima licitaţie şi pentru care oferă un discount de 20% din preţul de vânzare de la licitaţia anterioară, a declarat Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica. Potrivit Agerpres, domnia sa speră să obţină un preţ în jur de 70 de milioane de lei dacă se vor vinde toate microhidrocentralele. "Faţă de ultima licitaţie, la care am reuşit să vindem doar două microhidrocentrale, preţul de pornire la licitaţia din noiembrie va fi redus cu 20%", a precizat Borza. Hidroelectrica se află pentru a doua oară în insolvenţă în ultimii trei ani, prima dată fiind în perioada iunie 2012 - iunie 2013.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. M-as bucura daca nu ati mai publica minciunile fanfaronarde ale experimentatorilor ce se joaca cu Hidroelectrica.

    Maine poimaine este iarna si nu s-a dat drumul nici unei investitii in 2015. Nu mai faceti jocul impostorilor. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4906
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2932
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9203
Gram de aur (XAU)Gram de aur364.5107

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb