Investitorii în metale preţioase au câştigat doar experienţă

După falimentul Lehman Brothers, programele generoase de salvare a jucătorilor din lumea financiară cu bani publici şi începutul campaniei de "quantitative easing" (n.r. relaxare cantitativă) de către FED, mulţi analişti independenţi decretaseră că hiperinflaţia, eventual după model zimbabwean, era traiectoria firească. Abundau deci în 2009-2010 analizele privind pierderea istorică a puterii de cumpărare a dolarului, puţinătatea resurselor ("tot aurul din lume încape într-un cub cu latura de 20 metri", "dacă extrapolăm creşterea masei monetare la nivel global cu evoluţia istorică a cotaţiilor metalelor preţioase, ajungem la valori astronomice pe care doar manipularea pieţelor le-a împiedicat până acum" etc) şi perspectivele hiperoptimiste pentru deţinătorii de aur şi argint fizic.

Pe plan local, puţini erau cei care vedeau în aur doar o protecţie împotriva haosului, în general, nu şi împotriva inflaţiei pe termen lung - creşterea dobânzilor a dat de-a berbeleacul cotaţiile metalelor preţioase şi în precedenta bulă de la începutul anilor '80 ai secolului trecut -, aşa că lumea se gândea serios să cumpere aur/argint, pe care să le stocheze la loc sigur, în tot cazul nu în băncile "falimentare".

Coincidenţă, în această săptămână, se împlinesc şase ani de când Piraeus devenea prima bancă ce testa piaţa românească cu lingouri şi monede de aur. Costa 115 lei/gramul de aur pur din lingourile Piraeus, pe 15 octombrie 2009 (la BNR cotaţia era de 98 lei/gram), o primă pe care destui s-au grăbit s-o accepte pentru a-şi proteja economiile de "represiunea" monetară orchestrată de SUA.

Ei bine, ce se întâmplă astăzi? Banca se oferă să răscumpere aurul păstrat în custodie la o cotaţie de 140 lei/gram pentru lingouri, cotaţia actuală pentru vânzare fiind însă de 166 lei/gram. Integrând inflaţia de aproximativ 25% din intervalul octombrie 2009 - octombrie 2015, ajungem de la 115 lei preţul pe gram, la lansarea ofertei Piraeus, la 143 de lei, ceea ce înseamnă cam zero profit pentru cei ce deschideau uşa băncii plecând cu punguţa de minilingouri în buzunar pe 16 octombrie 2009 (5 grame era cea mai mică valoare comercializată atunci) şi doresc să vândă acum.

O pierdere destul de consistentă au însă cei care au venit mai spre vârful bulei. Asta pentru că preţul aurului a avut o evoluţie crescătoare până prin septembrie 2011, când s-a atins 1.900 dolari/uncia (în prezent cotaţia este de 1150 dolari/uncia), iar la Piraeus lingourile se cumpărau atunci cu peste 200 lei/gramul. Cine a făcut achiziţii de la Piraeus sau BCR (care a intrat în hora vânzătorilor de lingouri, în 2011, moment în care analistul Erste pe aur vedea uncia la 3.000 de dolari, "curând") a dorit să păstreze aurul acasă şi vrea să vândă acum are doar varianta caselor de amanet, iar gaura sa din portofel va fi chiar mai mare, având în vedere că se oferă doar 130-135 lei/gramul la amanet (144 lei este cotaţia BNR).

• Investiţiile în argint au fost chiar mai păguboase

Cotaţiile argintului la bursă în 2009 au oscilat între 11 şi 18 dolari/ uncia. Cumpărată în octombrie 2009, uncia ar fi fost aproximativ 16-17 dolari, foarte aproape de valoarea din prezent - 16 dolari. Sigur, dolarul exprimat în lei azi e mai tare decât cel din 2009 (cursul mediu a fost în octobrie 2009 de 2,89 lei/dolar), dar şi investitorii în argint plătesc prime suplimentare celor în aur. Asta pentru că există o TVA de 7% la nivelul Uniunii Europene pentru investiţia în argint, taxă care nu există pentru plasamentul în aur. Apoi, nu prea puteai cumpăra argint de investiţie din România - monede şi lingouri -, ci trebuia să-l comanzi de pe site-uri specializate de afară, cu taxe de expediţie şi comisioane de transfer bancar adăugate la preţul de achiziţie. Astfel de site-uri erau, atunci, coininvestdirect.com, auragentum.de, vatea.de. Iar adaosul dat de prelucrare, marja comerciantului şi TVA la o monedă de agint de o uncie de exemplu, urca preţul acesteia de la 17 dolari/uncia la 22-23 dolari uncia. Cel puţin, însă, monedele erau frumoase, cine a avut vreodată vulturaşi americani (american eagle), frunze de arţar canadiene (maple leaf) sau măcar ceva animăluţe australiene (kookaburra) ştie la ce mă refer. Gustă mai puţin aceste senzaţii cine le-a achiziţionat la începutul lui 2011, când argintul a atins maximul de 49 dolari/uncia.

Spre deosebire de deţinătorii de aur de investiţii, cei cu argintul n-au putut să le valorifice ulterior decât prin casele de amanet şi site-urile de ocazii, iar preţurile au, de această dată, discounturi mai mari raportate la cotaţiile internaţionale ale argintului. De exemplu, Swiss Gold plăteşte pentru gramul de argint 1,8 lei pentru cel de 999k, iar cotaţia la burse este de peste 2 lei/gramul.

Morala poveştii? Când presa vuieşte, e vremea să ieşi dintr-o investiţie, nu să intri într-una. Iar, în 2009, media chiar vorbea mult despre hiperinflaţie şi confortul investiţiilor în metale preţioase şi puţini păreau să se întrebe de ce n-ar fi la fel de inspirat să investeşti şi în alte active, dacă tot vine inflaţia şi banii îşi pierd valoarea.