Investitorii italieni propun un alt sistem de sprijin pentru consumatorii de energie

Alina Toma Vereha
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 25 aprilie 2013

Investitorii italieni propun un alt sistem de sprijin pentru consumatorii de energie

Ei resping proiectul de lege care modifică schema de sprijin pentru energia verde

Asociaţia Întreprinzătorilor Italieni din România (CIR) cere autorităţilor să renunţe la modificarea schemei de sprijin pentru producţia de energie regenerabilă şi să găsească altă cale de a ajuta consumatorii. Vincenzo Gaudino, coordonator al grupului de investitori experţi în sectorul energetic din cadrul CIR, a declarat: "Măsurile impuse în proiectul de modificare a legii (n.r. Amânarea plăţii unui anumit număr de certificate verzi şi exceptarea de la plată a jumătate din certificate pentru marii consumatori) nu aduc nicio clarificare, ci, din contră, reduc încrederea investitorilor în România. Beneficiile la consumatorii finali şi competitivitatea economică ar trebui căutate într-un program diferit, care să aibă ca obiectiv atragerea unui mai mare interes din cât mai multe părţi. De exemplu, autorităţile pot acorda facilităţi pentru marii consumatori care ar putea să ajungă la o eficienţă energetică prin transformarea instalaţiilor vechi existente, cu un proiect de dezvoltare energetică, realizabil la costuri foarte mici, sau chiar cos­turi nule, dacă aceşti mari consumatori ar ajunge să îşi producă singuri energia de care au nevoie".

Domnia sa susţine că autorităţile pot oferi facilităţi pentru consumatorii finali care vor să aibă, în timp, reducerea facturilor la energie electrică. Guvernul ar putea premia investiţiile particulare (individuale, familiale) pentru economia de energie sau autonomia totală la consumul energetic.

Reprezentantul CIR a mai spus: "Este clar că punerea în aplicare a acestor prevederi ar duce imediat la credibilitate şi la certitudinea investiţiei din partea investitorilor, plus o creştere a încrederii în legislaţia din România. Astfel, s-ar crea o recuperare imediată a costului energetic propriu şi o recuperare ulterioară a investiţiei ar putea proveni din punerea în aplicare din partea Guvernului României a unei "Royalty" (taxă de concesiune) primăriilor sau altor autorităţi competente, legate de cantitatea de MW realizată. Aceste procente ar putea să fie recunoscute în favoarea primăriilor care au interesul de a se realiza astfel de proiecte, odată cu emiterea de către aces­tea a Autorizaţiei de Construcţie a respectivului obiectiv şi ar trebui să fie stabilite astfel încât să nu complice bussines-planurile investitorilor şi să nu pară o penalizare, sau ca o taxă suplimentară".

CIR apreciază că amânarea la plată a unei părţi din certificatele verzi care li se cuvin producătorilor pune în mare pericol investiţiile deja realizate sau în curs de realizare în domeniul producerii de energie verde şi ar putea atrage multe procese împotriva statului.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Si voi ati pus o poza care nu are nici o legatura cu energia electrrica. Sunt panouri solare pentru apa calda.

    Si cam care ar fi un astfel de "proiect de dezvoltare energetică, realizabil la costuri foarte mici, sau chiar cos­turi nule" ?

    Sa fim seriosi, energiile regenerabile (eoliana, solara) nu sunt competitive pe piata fara subventii iar consumatorii din Romania sunt prea saraci ca sa-i subventioneze pe cei de la ENEL, EDF etc. 

    Nu mai zic de costurile suplimentare (rezerva necesara) si siguranta sistemului energetic.

    Asa ca mai stati o tura, ca prea v-ati repezit la subventii romanesti. 

    1. Din pacate nu e chiar asa. Termocentralele sunt vechi de 50 de ani iar capacitatea lor de productie este injumatatita. Pentru a face fata ele trebuie sa consume dublu. Inevitabilul se va intampla, iar aceste centrale vor trebui retehnologizate, care necesita investitii, iar recuperarea investitiei se face de la consumatori. Energia regenerabila pe termen lung devina ieftina, certificatele sunt pe un nr de ani limitat, durata de viata este de 30 de ani, certificatele sunt 10 ani. Interesul in momentul de fata este la Mittal care a luat de la Hidroelectrica energie ieftina, deci regenerabila, dar s-a schimbat guvernul si au intrat alti baieti pe felie si au marit pretul. Va rog sa cititi inainte sa vb fara necunoastere.

      Termocentralele (alea vechi) au tinut spatele sistemului energetic in conditii de criza (seceta, cadere grup nuclear).

      In plus, au parcurs programe de modernizare, consumul specific de combustibil nefiind in nici un caz dublu, cum afirmi. 

      Energia regenerabila este aleatorie (vantul bate cand vrea) iar durata anuala de functionare e redusa. 

      Ca urmare, regenerabilele necesita asigurarea unei rezerve extrem de costisitoare, platita de consumatorul final. 

      In mod normal au success pe piata doar cand devin competitive fara subventii de la consummator. 

      Adica atunci cand investitia se va reduce substantial, micsorand si durata de recuperare. 

      Pana atunci pt. noi regenerabilele raman un moft.

      Un moft scump platit de consumatori (concret, pe factura de energie am plus de 10 % doar pt. regenerabile). 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb