Ioan Bendei, sub control judiciar

A.S.
Anticorupţie / 7 iunie 2017

Ioan Bendei, sub control judiciar

DNA pune sechestru pe bunurile "BODU" SRL (până la concurenţa sumei de 16.771.659 lei) şi RCS & RDS SA (până la concurenţa sumei de 13.714.414 lei)

-------------

Actualizare 19:55 DIGI: "Vor fi luate măsurile necesare pentru ca niciuna dintre acţiunile DNA să nu afecteze în mod semnificativ activitatea RCS&RDS"

"Digi Communications" (DIGI) a transmis, în urma punerii sub control judiciar a lui Ioan Bendei şi a instituirii sechestrului asupra unor bunuri ce aparţin "RCS&RDS" până la concurenţa sumei de 13,71 milioane lei, că va lua măsurile necesare pentru ca niciuna dintre acţiunile DNA să nu afecteze în mod semnificativ activitatea "RCS&RDS".

DIGI nu menţionează, însă, care sunt aceste măsuri.

Societatea a precizat în această seară, într-un comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB): "În legătură cu investigaţia desfăşurată de Direcţia Naţională Anticorupţie din România ("DNA"), cu privire la care am informat piaţa şi investitorii în cadrul prospectului de ofertă publică iniţială din data de 26 aprilie 2017, în cadrul amendamentului la prospect din data de 8 mai 2017 (împreună, în cele ce urmează, "Prospectul"), cât şi în cadrul raportărilor publice ulterioare, aducem la cunoştinţă faptul că, în data de 7 iunie 2017, DNA a instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri ce aparţin RCS & RDS S.A. (filiala Societăţii) până la concurenţa sumei de 13.714.414 lei (aproximativ 3 milioane de euro).

În cazul în care se va constata prin hotărâre judecătorească definitivă vinovăţia RCS & RDS S.A. cu privire la pretinsele fapte penale investigate, este posibil ca aceste bunuri să fie executate până la concurenţa sumei care face obiectul sechestrului.

Tot în data de 7 iunie 2017, cu privire la Dl. Bendei Ioan, membru în Consiliul de administraţie al RCS & RDS S.A., DNA a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare de mită şi complicitate la spălare de bani. De asemenea, cu privire la Dl. Bendei Ioan, DNA a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 7 iunie 2017. Ca urmare a instituirii unei astfel de măsuri, Dl. Bendei Ioan este supus anumitor obligaţii şi restricţii de comunicare. Vor fi luate măsurile necesare pentru ca niciuna dintre acţiunile precizate mai sus să nu afecteze în mod semnificativ activitatea RCS & RDS S.A. sau a Societăţii".

(S.A.)

------------

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de Combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 7 iunie 2017, a inculpatului BENDEI IOAN, la data faptelor administrator al SC "RCS&RDS" SA, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare de mită şi complicitate la spălare de bani, potrivit unui comunicat DNA.

În vederea confiscării speciale, procurorii anticorupţie au instituit, potrivit comunicatului, măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor ce aparţin societăţilor comerciale "BODU" SRL (până la concurenţa sumei de 16.771.659 lei) şi "RCS&RDS" SA (până la concurenţa sumei de 13.714.414 lei).

DNA a declanşat o anchetă penală asupra "RCS&RDS" şi a doi administratori în timpul ofertei publice pentru listarea companiei mamă "Digi Communications", iar ulterior, l-a anunţat drept suspect şi pe Serghei Bulgac, CEO DIGI şi RCS&RDS, chiar în ziua cotării la Bursă.

În dosarul în care se cercetează modul în care s-a făcut cesiunea drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din Liga I, mai sunt urmărite penal SC "Bodu" SRL pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani şi "Integrasoft" SRL (la data faptei deţinută de SC "RCS&RDS" SA), pentru complicitate la spălare de bani.

Pe 5 mai, procurorii anticorupţie au dispus, în aceeaşi cauză, punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile şi faţă de Dumitru Dragomir, fost preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, acuzat de luare de mită şi complicitate la spălare de bani.

Procurorii anticorupţie au mai dispus, în acelaşi dosar, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Ioan Bendei - la data faptelor administrator al unei companii de televiziune prin cablu, pentru dare de mită şi spălare de bani, Alexandru Oprea - la data faptei directorul general şi preşedintele consiliului de administraţie al aceleiaşi companii de televiziune prin cablu, pentru complicitate la dare de mită, Mihai Dinei - la data faptelor coordonatorul activităţii juridice al aceleiaşi companii de televiziune prin cablu, pentru complicitate la dare de mită şi complicitate la spălare de bani, Florin Bogdan Bădiţă - la data faptelor administrator al unei societăţi comerciale, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani, precum şi faţă de Bogdan Dumitru Dragomir - la data faptelor asociat unic al aceleiaşi societăţi comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la luare de mită şi complicitate la spălare de bani.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. După făcătura de șantaj, procurorii se ocupă de cazul pentru care directorul Alexandrescu a fost deja judecat pentru investigație jurnalistică.

    La noi mai întâi află toată lumea despre furt, este condamnat primul martor și pe urmă este anchetat hoțul. 

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb