Ioan Benea: Producţia slabă va scăpa din frîu preţul cartofilor

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 12 aprilie 2011

Preţul cartofilor va creşte, cel mai probabil, şi în acest an, după cum ne-a spus Ioan Benea, preşedintele Federaţiei Cultivatorilor de Cartofi din ţara noastră, subliniind că, pentru 2010, nu există suficientă sămânţă, din cauza faptului că a fost atacată de dăunători: "Am fost nevoiţi să distrugem sau să vindem pentru consum cartofii de sămânţă pe care trebuia să-i cultivăm, pentru că au fost atacţi de boli şi dăunători. Aproape 30.000 de tone de cartofi care trebuiau însămânţaţi nu mai sunt. Este vorba de circa 10.000 de hectare de teren ce trebuia cultivat cu cartofi. Nici contractele cu celelalte ţări nu ne mai sunt onorate, aşa că nici importurile nu ne mai ajută. Vom avea o producţie mai mică decât anul trecut, care nu ştim cum va fi, în func-ţie de condiţiile climaterice, deci preţurile nu pot decât să crească".

Domnia sa ne-a declarat că şi anul acesta motivul creşterii preţului cartofilor a fost oferta scăzută, comparativ cu cererea mare din piaţă, la care se adaugă importurile ridicate, la preţuri de raft cu adaosuri foarte mari: "Există mai multe categorii de cartofi. Sunt cartofi pentru consum de calitate foarte bună, care, în alte ţări, sunt foarte scumpi şi cartofi pentru procesare, care sunt importaţi de retaileri la preţuri foarte mici, dar cărora li se pune un adaos foarte mare. Astfel că unii comercianţi ajung să vândă cartofii de două ori mai scump faţă de cum i-a cumpărat".

Anul trecut, producţia de cartofi din ţara noastră a fost mai mică decât cea din 2009, ne-a mai precizat Ioan Benea, adăugând că, deşi Ministerul Agriculturii a raportat o suprafaţă cultivată de 240.000 de hectare faţă de 270.000 de hectare cât raporta în alţi ani, din cererile pentru subvenţii depuse la APIA reiese o suprafaţă de cartofi cultivată în ţara noastră de circa 70.000-80.000 de hectare. Fermierii au cultivat mai puţini cartofi, anul trecut, din cauza costurilor de producţie crescute şi a lipsei de subvenţii, potrivit domnului Benea.

Preşedintele federaţiei din domeniu ne-a spus că preţul cartofului a devenit profitabil pentru producători abia în toamna anului trecut: "Timp de zece ani am vândut cartofii la 20-30 de bani pe kilogram, sub costul de producţie, pentru că eram invadaţi de importuri necontabilizate".

În acest an, faţă de toamna anului trecut, fermierii români care au mai avut cartofi pe stoc au ridicat preţurile cu circa 10-15%, ca urmare a creşterii costurilor cu depozitarea, energia şi forţa de muncă, ne-a spus Ioan Benea, subliniind că un kg de cartofi costă, la producător, 2-2,2 lei, cu TVA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb