IOAN MIRCEA PAŞCU, VICEPREŞEDINTELE PARLAMENTULUI EUROPEAN: "O ieşire a SUA din Tratatul de la Paris - impact relativ important asupra relaţiilor transatlantice"

A consemnat ANCUŢA STANCIU
Ziarul BURSA #Politică / 31 mai 2017

"O ieşire a SUA din Tratatul de la Paris - impact relativ important asupra relaţiilor transatlantice"

"Trebuie să urmărim cu atenţie evoluţiile internaţionale, să încetăm să acordăm atenţie exclusiv spectacolului politic intern"

Discuţiile liderilor G7 privind clima, care au avut loc la finalul săptămânii trecute, la Taormina, în Italia, nu au fost deloc satisfăcătoare, a declarat cancelarul german Angela Merkel, potrivit AFP, adăugând: "Avem o situaţie de şase la unu, ceea ce înseamnă că nu există încă niciun semn în legătură cu decizia SUA: dacă vor rămâne sau nu parte a Acordului de la Paris privind clima. Preşedintele american Donald Trump a anunţat pe Twitter, de la Taormina, că va lua săptămâna aceasta o decizie privind eventuala retragere a SUA din înţelegere.

Acordul de la Paris, încheiat în noiembrie 2015, vizează limitarea creşterii temperaturii globale sub pragul de 2 grade C comparativ cu nivelurile preindustriale.

De asemenea, cancelarul german Angela Merkel a declarat, potrivit agenţiilor internaţionale de presă, că "vremea în care ne puteam baza pe deplin unii pe alţii aproape s-a încheiat", într-o aparentă aluzie la relaţia dintre Europa şi SUA.

"Noi, europenii, trebuie să ne luăm destinul în mâini", a declarat cancelarul german Angela Merkel după summitul G7, marcat de tensiuni între preşedintele american Donald Trump şi aliaţii săi occidentali.

Domnul Ioan Mircea Paşcu, vicepreşedintele Parlamentului European, ne-a transmis, într-un scurt interviu, opiniile domniei sale cu privire la relaţiile actuale dintre SUA şi Europa, dar şi despre poziţia României în actualul context internaţional.

Reporter: Cum credeţi că vor evolua relaţiile dintre SUA şi Europa, în urma Summit-ului G7, de la sfârşitul săptămânii trecute?

Ioan Mircea Paşcu: În ansamblu, cred că, în faţa provocărilor actuale, care sunt comune, SUA şi Europa nu au alternativă, trebuie să coopereze, aşa că vor continua să coopereze. Sigur, Europa aşteaptă răspunsul SUA la chestiunea Pactului de la Paris, dacă îşi vor onora sau nu semnătura ...

Ioan Mircea Paşcu: Vom vedea, însă o ieşire a SUA din acest Tratat va avea un impact relativ important asupra relaţiilor transatlantice.

Reporter: Cum comentaţi declaraţia cancelarului german Angela Merkel potrivit căreia "vremea în care ne puteam baza pe deplin unii pe alţii aproape s-a încheiat" (într-o aparentă aluzie la relaţia dintre Europa şi SUA)?

Ioan Mircea Paşcu: Nu pot să ştiu la ce s-a gândit exact doamna Angela Merkel când a spus acest lucru. Cred, însă, că e vorba de faptul că nu putem lua drept sigur sprijinul altora - citeşte al SUA - ca până acum şi că, în atari condiţii, trebuie să ne bazăm cu precădere pe noi înşine.

Reporter: Ce poziţie ar trebui să adopte România în actualul context internaţional?

Ioan Mircea Paşcu: În primul rând, trebuie să începem să urmărim cu atenţie evoluţiile internaţionale, să încetăm să acordăm atenţie exclusiv spectacolului politic intern. Abia după aceea, ar trebuie să ne punem problema contracarării provocărilor şi ameninţărilor şi a mijloacelor cu care ne propunem să o facem. Din păcate, generaţia mea, care a fost educată să urmărească evoluţiile internaţionale, iese inevitabil din scenă, iar generaţia următoare are alt cadru de referinţă, care nu acordă atenţia cuvenită dezvoltărilor externe.

Şi mai trebuie să ştim un lucru, pe care îl ignorăm, de asemenea, complet: ca să rezistăm furtunilor în care vom fi aruncaţi, trebuie să stăm uniţi, nu dezbinaţi!

ÎReporter: Este pregătită România pentru aderarea la zona euro, în condiţiile în care comisarul european pentru afaceri economice, francezul Pierre Moscovici, a declarat, recent, că are o oferta de nerefuzat pentru ţările membre UE din afara zonei euro?

Ioan Mircea Paşcu: Problema aderării la moneda euro este, în acelaşi timp, politică şi economico-financiară. Dacă din punct de vedere economico-financiar, aderarea trebuie pregătită corespunzător, ceea ce necesită încă timp, din punct de vedere politic, este un imperativ, întrucât realitatea este că deciziile în UE sunt luate la nivelul ţărilor clubului Euro, ceea ce impune o aderare cât mai rapidă. În concluzie, decizia va depinde de prevalenţa unuia sau altuia din cele două argumente.

Reporter: Care credeţi că este orizontul de timp pentru adoptarea euro de către ţara noastră?

Ioan Mircea Paşcu: Cum spuneam, depinde de care din cele două argumente va prevala în final. Dacă este adevărat că o aderare nepregătită poate avea repercusiuni negative, tot atât de adevărat este şi că, dacă întârziem prea mult, lucrurile vor fi decise, iar România nu îşi va găsi locul la masa deciziilor, sau îşi va găsi un loc sub potenţialul şi aspiraţiile ei, aşa cum se întâmplă în prezent.

Reporter: Vă mulţumesc!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb