Ioana Băsescu la DNA - lepădarea de Zeus

A.S.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 23 septembrie 2016

Ioana Băsescu (Sursa foto: captură Youtube)

Ioana Băsescu (Sursa foto: captură Youtube)

Fostul preşedinte: "Kovesi a mers prea departe în slugărnicia ei"

Traian Băsescu: "Cer public să fiu audiat în dosarul legat de Bica, Udrea şi fostul preşedinte ANI "

Direcţia Naţională Anticorupţie i-a dat, ieri, o lovitură năpraznică lui Traian Băsescu, acuzând-o pe fiica sa, Ioana Băsescu, de instigare la abuz în serviciu şi instigare la spălare de bani, în campania prezidenţială din 2009.

Traian Băsescu, numit Zeus în anumite cercuri pe vremea când era preşedinte, a făcut-o, ieri, responsabilă pe Laura Codruţa Kovesi, şefa DNA, de ancheta asupra fiicei sale: "Kovesi şi câteva slugi îşi apără imaginea prin pseudo-anchetă. Oricâţi susţinători ar avea, din mine - care am vrut să fac instituţii puternice în slujba cetăţenilor, nu în slujba unor avizi de putere - din mine Kovesi are un adversar. A mers prea departe în slugărnicia ei ca să arate: «M-a pus Băsescu, dar sunt credincioasă ţie, Iohannis». Şi nu uit declaraţia care o defineşte: «I-am arestat şi pe cei care ne-au propus şi pe cei care ne-au numit»".

Fostul preşedinte a precizat, la România TV, că fiica sa Ioana nu a fost niciodată implicată în campania prezidenţială, afirmând că dosarul procurorilor este un fals de proporţii: "Aveau nevoie să îşi spele imaginea după incidentele pe care le-au avut. Mie, cu provocatori, cu falsuri, cu înscenări mi-a distrus aproape toată familia, femeia pe care am inventat-o, dar nu am ştiut că e slugă (Laura Codruţa Kovesi - n.r.). Păcat, a fost om tânăr, în care mi-am pus speranţele că va continua modul de a ancheta al lui Daniel Morar (n.r. fostul şef DNA). DNA era o instituţie sobră, pe vremea lui Morar nu a făcut circ.

Nu ai caracter când sacrifici oameni ca să fii renumită pe funcţie sau să-ţi curgă lacrimile să te decoreze câte un ambasador străin".

Fostul preşedinte a acuzat DNA că vrea să-i distrugă familia. "Au distrus fratele, nepotul, ginerele...", a afirmat Traian Băsescu. Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte, se află deja în închisoare.

Traian Băsescu a mai spus: "De acum, Kovesi are un adversar. Pe mine. Doamna Kovesi şi-a arătat caracterul. Sacrifici oameni ca să te consolidezi pe funcţie. Dacă a crezut că mă intimidează, s-a înşelat. Voi fi adversarul unor ticăloşi care sacrifică oameni pentru poziţii. Abia aştept să fiu chemat în instanţă, fie în dosarul doamnei Udrea, fie în cel al lui Bica. Aş putea, ca martor în procesului Alinei Bica să spun mult mai multe decât v-aş putea spune dumneavoastră Mi se refuză dreptul de a fi martor în procesul Alinei Bica, ceea ce e foarte greşit. Va fi un moment în care voi începe să vorbesc public. Instituţiile statului nu pot transforma statul într-unul mafiot care dispune arestări după bunul plac. Vreau să fiu martor în procesul doamnei Bica. Instanţele au refuzat şi nu este corect. Cer public să fiu audiat în dosarul legat de Bica, Udrea şi fostul preşedinte ANI".

Întrebat dacă actualul preşedinte ar avea vreun amestec în această anchetă, Traian Băsescu a spus: "Nu cred că e vorba de Klaus Iohannis. Nu cred că un preşedinte ar da instrucţiuni subordonaţilor să facă asta. Iniţiativele slugilor întrec şi ce spun preşedinţii".

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus ieri punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, cu începere de la data de 22 septembrie 2016, faţă de: Nastasia Gheorghe, fost secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită; Tarhon Victor, fost preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită; Wagner Ioan Silviu, fost director general al Oil Terminal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu; Elena Udrea, persoană implicată direct în campania lui Traian Băsescu, sub aspectul săvârşirii a 5 infracţiuni de spălare de bani; Ioana Băsescu, notar public, fiica preşedintelui României în funcţie la acel moment, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu şi instigare la spălare de bani; Francesco Giovanni - Mario, om de afaceri, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Procurorii susţin că, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani despre care există suspiciunea că au provenit din săvârşirea unor infracţiuni şi care au fost folosite ulterior pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

DNA precizează: "În luna decembrie 2009, inculpata Băsescu Ioana, fiica preşedintelui României în funcţie la acel moment, i-a cerut inculpatului Wagner Silviu Ioan, director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, să achite o factură fiscală despre care a spus că reprezintă cheltuieli restante din campania pentru alegerile prezidenţiale, care se desfăşurase în toamna aceluiaşi an.

În baza acestei solicitări, la data de 30 decembrie 2009, societatea reprezentată de inculpatul Wagner Silviu Ioan a încheiat un contract fictiv de prestări servicii cu o anumită firmă, în valoare de 419.000 lei, preţul menţionat în cuprinsul contractului fiind indicat de inculpata Băsescu Ioana, care a şi intermediat încheierea tranzacţiei.

În baza acestui contract, la data de 16 februarie 2010 s-a realizat plata sumei de 119.000 lei, diferenţa de 300.000 lei nemaifiind virată din dispoziţia inculpatului Wagner Silviu Ioan, ca urmare a faptului că nu a primit nici un document justificativ pentru suma achitată în avans.

Şi de această dată, serviciile respective nu au fost prestate, societatea reprezentată de inculpatul Wagner Silviu Ioan, neavând nevoie reală de publicitate (avea un obiect de activitate cu consumatori captivi şi nu mai achiziţionase niciodată publicitate de asemenea valoare).

Mai mult, firma «prestatoare» nu desfăşurase anterior acestui moment activităţi comerciale semnificative şi nu avea experienţă relevantă în domeniul publicităţii".

Procurorii mai spun că, la data de 19 februarie 2010 (la două zile de la încasarea banilor), firma respectivă a virat suma de 100.000 lei către o societate administrată de inculpatul Francesco Giovanni - Mario, care era în acea perioadă concubinul Ioanei Băsescu.

Conform DNA, între cele două societăţi nu au existat în realitate nici un fel de operaţiuni comerciale, iar prin transferul bancar s-a urmărit exclusiv ascunderea originii infracţionale a banilor proveniţi din prejudicierea societăţii de stat reprezentată de inculpatul Wagner Silviu Ioan.

DNA menţionează: "În cursul lunii februarie 2010, suma de bani obţinută în maniera de mai sus a fost folosită în interes personal de inculpaţii Băsescu Ioana şi Francesco Giovanni - Mario pentru achitarea contravalorii unei excursii în Cuba şi a cheltuielilor efectuate pe parcursul deplasării".

DNA susţine că, la data de 1 iulie 2009, inculpatul Francesco Giovanni - Mario, acţionând în calitate de administrator şi unic asociat al unei firme, a încheiat un contract de prestări servicii cu o societate media, având ca obiect lansarea a două posturi de televiziune cu tematică muzicală şi punerea la dispoziţie de echipamente şi aparatură audio-video.

Conform contractului, citat de DNA, în schimbul acestor servicii societatea administrată de inculpatul Francesco Giovanni - Mario a încasat de la firma respectivă suma totală de 2.500.000 lei. DNA menţionează: "Veniturile şi taxa pe valoarea adăugată colectată în maniera de mai sus nu se regăsesc în declaraţiile fiscale, iar impozitele corespunzătoare nu au fost plătite către bugetul de stat. Astfel, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma totală de 735.098 lei (TVA în cuantum de 399.160 lei şi impozit pe profit în cuantum de 335.938 lei).

La instigarea inculpatei Băsescu Ioana, suma astfel obţinută a fost folosită de inculpatul Francesco Giovanni - Mario pentru plata unor servicii prestate în campania electorală desfăşurată în cursul anului 2009 pentru alegerea preşedintelui României. Transferurile bancare către firmele care au prestat serviciile au fost justificate prin contracte fictive care aveau ca unic scop ascunderea provenienţei infracţionale a banilor".

DNA mai menţionează: "În perioada octombrie - noiembrie 2009, un om de afaceri (martor în cauză), reprezentant al unei firme care avea încheiate contracte în valoare de peste 20 de milioane de euro cu autorităţi locale finanţate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a fost contactat de inculpatul Nastasia Gheorghe, în calitate de secretar general al instituţiei respective. Acesta i-a comunicat omului de afaceri că urmează să se aloce fonduri pentru demararea lucrărilor contractate şi i-a cerut suma de 900.000 de lei pentru a nu avea probleme pe viitor cu finanţarea şi plata contractelor pe care le avea în derulare, indicându-i şi numele societăţii către care urma să se facă plata.

În perioada 27 noiembrie - 21 decembrie 2009, la insistenţele secretarului general, omul de afaceri a virat firmei respective, în două tranşe, suma de 918.864 lei, în baza unui contract fictiv ce avea ca obiect prestarea unor servicii de publicitate, deşi societăţile administrate de omul de afaceri nu aveau nevoie de o campanie naţională de publicitate pentru promovarea unor proiecte locale.

În realitate, suma de bani a fost folosită pentru plata unor servicii de publicitate stradală pentru campania electorală a unuia dintre candidaţi".

Procurorii susţin că, în aceeaşi manieră, a procedat şi Tarhon Victor, în calitate de preşedinte al Consiliului judeţean Tulcea care în acelaşi scop, a cerut unui om de afaceri (martor în cauză), suma de 700.000 lei. Societatea omului de afaceri încheiase anterior cu Consiliul Judeţean Tulcea un contract finanţat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului cu o valoare de 50 milioane lei, potrivit procurorilor care afirmă că, în perioada 26 octombrie - 23 noiembrie 2009, societatea omului de afaceri a virat în conturile a 4 firme, în baza unor contracte fictive de consultanţă şi servicii de publicitate suma totală de 691.029,63 lei.

DNA susţine că nici de această dată, serviciile respective nu au fost realizate în realitate, iar sumele de bani au fost folosite pentru plata unor servicii prestate în timpul campaniei electorale desfăşurate în favoarea aceluiaşi candidat.

Procurorii afirmă că legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de Udrea Elena Gabriela, care conducea staff-ul de campanie informal al lui Traian Băsescu şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare.

DNA precizează că remiterea foloaselor infracţionale se realiza prin încheierea unor contracte fictive cu societăţi care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă.

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. Am varsat o lacrima de Crocodil la spusele domnului Basescu!

    Daca il apasa constiintasi nu e citat poate sa faca declaratiile publice, Dna poate se autosesizeaza. 

    Toate ca toate dar poate nu trebuia sa se lege de " fata lu' tata!".

    Anaf e de decor? Anaf trebuia sa vada asa ceva. Bancile nu i-au intrebat de provenienta banilor? 

    Deci cum e d-nule Make? Antena 3 a vorbit despre bandiții ăștia în timp ce se petreceau jafurile.

    Acum procurorii lui Kovesi o tatonează pe asta cât să negocieze ceva cu șantajistul Băsescu.

    Știm de grupurile mafiote securiste, le vedem cum se luptă între ele, serei versus băs, serei versus sile, serei versus blequb, și criticăm Antena 3? 

    1. Stimati domni, cit timp Dan Voiculescu lua pozitia de drepti si isi apleca capul in fata lui Basescu (vezi fotografiile care atesta scena, la propriu, iar nu la figurat), Antena 3 ii facea propaganda lui Zeus.

      Din momentul cind Dan Voiculescu a inceput sa aiba probleme cu justitia, Antena 3 si-a scos fanii sa urce Dealul Cotrocenilor. 

      Din punctul de vedere al Antenei 3, jafurile despre care vorbiti nu sint decit coincidente fericite. 

      L-am vazut, recent pe Mihai Gadea in talk show cu Olivia Steer; ce papagal! 

      Incoerent, incapabil de rationament, cuvinte, cuvinte, cuvinte, emfaza de amvon si iar cuvinte, fraze neincheiate, ba chiar propoziti simple ramase suspendate, mimica demna si inteleapta, in spate bezna absoluta. 

      Fata cu care vorbea era, doar, normala; il incurca cu bunul simt.

      Deci, jos Basescu!  

      De facto, Antena 3 e alcatuite din mai multe capete editoriale independente.

      Mircea Badea l-a criticat pe Adrian Năstase până în ultima zi de mandat, probabil din cauza aventurii cu fabrica de chibrituri și cu mafia din Cluj. 

      Din prima zi de mandat al lui Băsescu Antena 3 a făcut multe, dar Mircea Badea l-a criticat pe Traian Băsescu încă din seara câștigării alegerilor. 

      A durat ceva până să prindp contur sistemul mafiot pe care Antena 3 avea să-l critice la toate orele.

      Așa se face că Mircea Badea critica în decembrie 2004 doar o singură hahaleră. 

      Domnule Make,

      1. Telepatia a inceput in septembrie 2008. A3 e critica cu mult inainte... nu toti ne am nascut ieri. 

      2. "Coincidente fericite" ... sunt sute astfel de coincidente, iar cine crede in atatea coincidente este ignorant... nu sunteti dvs ignorant, sunt convins de acest lucru.

      3. In cel mai rau caz, A3 sunt nemernici dar in nemernicia lor au scos multe lucruri la iveala. Numiti.mi dvs un alt trust de presa care a devoalat cu documente aceste acte de coruptie... 

      Da, dar ce nu stii tu este ca M Badea l.a criticat inca de atunci pe base pt ca stia deja ca in 2008 o sa ii faca dosar lu nea voiculescu... citea in stele ca baba vanga

      Cind spun "coincidente fericite" ma refer la faptul ca daca (prin...absurd) realitatea regimului Basescu ar fi fost ireprosabila, atunci cei de la A3 ar fi fost nefericiti.

      Nu urmaresc A3, decit prin accident. Nu pot survola zidul de autism pe care si l-au ridicat in jur asazisii ziaristi de acolo, ma sfarim la impactul cu manipularea stravezie, minciunile rudimentare, incapacitatea rationamentului. 

      Analiza asupra a ceea ce difuzeaza grupul acesta de presa imi este inaccesibila.  

      Fara nuante. 

      Nu imi amintesc chestiile concrete, in schimb mi s-a intimplat sa in citeva rinduri (ca tot pomenesti de documente) sa astept ca ei sa prezinte documentele in sprijinul afirmatiilor lor si cind le-au prezentat, nu aveau nici o relevanta. 

      Ceea ce fac ei este un rau, ei induc confuzia dintre jurnalismul militant si propaganda.

      Dupa chipul si asemanarea Dumnezeului lor. 

      Probabil n-au prezentat documente cand s-au uitat anumiti telespectatori.

      Raționam entele logice și de bun-simț nu mai fac parte din portofoliul jurnaliștilor români mercenari. 

      Nu îmi amintesc ce societate a evoluat doar cu ode și stenograme.

      Presa din România se împarte în propagandă securistă deșănțată și opoziția Antenei 3. Presa de nișă este irelevantă. 

      De data asta sunt de acord cu orice cuvant din acest mesaj!Chiar le spune-ti mai bine decat mine...

    basescu ne spune ca DNA (Kovesi) nu ar trebui sa se atinga de familia si interesele lui intrucat el este cel ce a facut numirea in functia respectiva si in consecinta Kovesi ii este lui datoare si nicidecum institutiei pentru care lucreaza!!. Basescu ne spune ca a folosit functia de presedinte pentru a crea datorii/obligatii in randul detinatorilor de functii publice, fata de clanul lui pentru ca astfel sa isi asigure o pozitie privilegiata, mai presus de lege si dincolo de democratie. Practic basescu declara ca a facut numirile pentru a primi favorurui la momentul potrivit, recunoscand astfel abuzul de functie. Acum, cand una dintre persoanele numite de el isi face datoria fara a tine cont de culoarea politica si de asa-zisele obligatii pe care ar trebui sa le aiba fata de liderul suprem (dictatorul care face numiri in functii publice pentru deservirea intereselor personale si nicidecum a celor publice , subminand astfel iindependenta institutiilror statului), incepe sa solicite public favoritisme sub amenintari si invocari de obligatii.. Odios om cu mentalitate bolnava care nu reuseste sa inteleaga ca numirile publice NU se fac pentru a acapara pozitii prin interpusi ci pentru a asigura o functionalitate cat mai buna a institutiilor statului si democratiei prin numirea pe baza de competente (si de virtutii, insa multora le scapa din vedere si acest aspect). Faptul ca DNA-ul nu tine cont de culoarea politica si de asa-zisele obligatii gandite si dorite de unii este un semn de normalitate pentru aceasta institutie. Clasa politica nu reuseste sa inteleaga ca persoanele numite in functii publice au doar obligatii si datorii fata de institutia respectiva si nicidecum fata de cell ce a facut numirea respectiva si ca numirile trebuie sa contina cont strict de virtutile si competentele candidatilor si nu de slugarnicia si dependenta lor fata de politic!!

    Hotul striga hotii ! Asa e in politica romaneasca puternic infiltrata de pionii "ciumei rosii" : securisti, fosti informatori sau activisti, iar mai nou-discipolii lor (copii, rude, prieteni). Atat de profund a fost acest lucru, incat pana si partidele istorice PNT-CD si PNL au fost transformate in grupuri infractionale ce activeaza impotriva propriului popor.

    Basescu este oglinda preluarii de catre fosta securitate a puterii politice in scopul jafului generalizat a Romaniei : 

    - inainte de 1990 sef al unei agentii la Anvers, Belgia; 

    - in 1990, la mineriada organizata de tatuca ilici iliescu - subsecretar de stat in ministerul transportului minerilor la Bucuresti. Acesta a fost momentul in care "ciuma rosie" a aratat ca nu cedeaza puterea nici unei alte forte politice, oricat de indreptatita ar fi aceasta; 

    - anii 97-2000 - ministrul transporturilor care s-a remarcat prin performanta mondiala de a face disparuta o intreaga flota de tancuri petroliere, mineraliere si pescadoare oceanice; 

    - anii 2004 -2014 - ca si presedinte al unei tari bananiere a preluat mafia din timpul precedesorului si l-a dat de ales : ori puscaria ori pusculita prezidentiala (privata). Astfel, mafioti ca Oprea, Udrea, Cocos, Ponta (ma pufneste rasul cum a mimat antagonia fata de acest impostor) au ajuns pioni importanti in jefuirea asidua a banului public. Prin incurajarea celui mai mare impostor politic - izmenarul Gabriel Oprea, Basescu este direct raspunzator si de actualul scandal legat de moartea politistului motociclist Gigina. 

    In concluzie, un personaj sinistru, deosebit de periculos, cu o mie de fete... 

    Rusine si demisia pentru cei 73 de membri INDOLENTI ai senatului ! 

    Este de-a dreptul strigator la cer cum “ciuma rosie” FSN =PDSR=PSDR=PSD=ALDE=PMP=PRu se chinuie de 26 ani sa reinstaureze tirania in Romania. 

    Fratilor Romani desteptati-va odata si nimiciti prin votul vostru aceste partide ce sunt in fapt grupuri infractionale organizate ce lupta din greu pentru nimicirea NATIEI ROMANE ! 

    FSN =PDSR=PSDR=PSD=ALDE=PMP=PRu nu au vrut, nu vor si nici nu vor voi educatie, sanatate, dreptate si bunastare pentru Romani. Singurul lor tel este sa ne transforme intr-o turma de saraci prosti, asa cum i-a invatat tatuca ilici, mai nou reintrupat in inculpatul ion iliescu. 

    Si, ca sa fiu in trend : DNA NU TE OPREA !!! 

    1. PD,PLD,PDL,ARD,PNL e partidul mafiei securiste care-și schimbă culoarea la fiecare campanie electorală.

      Și e măduva FSN-ului, aripa securistă. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb