Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că este bucuros că tradiţia românească a ţesutului covoarelor populare a fost înscrisă pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Intangibil al Umanităţii.
"Sunt bucuros să aflu că ieri seară, chiar de Ziua Naţională, la propunerea României şi Republicii Moldova, tradiţia românească a ţesutului covoarelor (scoarţelor) populare a fost înscrisă de UNESCO în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Intangibil al Umanităţii. A fost astfel recunoscută valoarea culturală universală a covorului popular românesc", a scris astăzi şeful statului pe Facebook.
El mai precizează că "perpetuarea acestei tradiţii este o datorie şi o onoare pentru păstrătorii ei, de o parte şi de cealaltă a Prutului, o bucurie şi o mândrie pentru noi toţi".
1. Mandru ca sunt roman
(mesaj trimis de anonim în data de 02.12.2016, 17:53)
Ma simt mandru, mai ales ca tesaturile fac inca o punte peste Prut. Iata ca mai avem un pod de flori recunoscut international si adaugat la zestrea stramoseasca.
Asa trebuie privita Romania.