Ion Ariton s-a întâlnit cu Samuel ®bogar

F.A.
Politică / 9 noiembrie 2011

Ministrul Economiei, Comertului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton, s-a întâlnit, astăzi, cu Samuel ®bogar, ministrul afacerilor externe al Republicii Slovenia, arată un comunicat remis redacţiei.

În cadrul discuţiilor, au fost abordate aspecte referitoare la evoluţia şi stadiul relaţiilor economice şi comerciale bilaterale, identificându-se modalităţi pentru diversificarea acestora.

Ministrul Ariton a prezentat proiectele de investiţii în care mediul de afaceri sloven ar putea participa, cu precădere în producţie. S-a constat că există interes pentru dezvoltarea dialogului între structurile specializate, în vederea analizării posibilităţilor de colaborare în domeniul energetic şi a fost apreciată dorinţa firmelor slovene de a participa la proiectele de construire şi modernizare a unor hidrocentrale în România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7667
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2900
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0274
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.0993

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb