ION ILIESCU: "Dacă sunt responsabili politici care au de făcut reproşuri SPP, trebuie să acţioneze instituţional"

A.C
Politică / 2 februarie 2018

Ion Iliescu

Ion Iliescu

Fostul preşedinte Ion Iliescu consideră că în cazul în care există responsabili politici care au de făcut reproşuri Serviciului de Protecţie şi Pază, aceştia trebuie să acţioneze instituţional, potrivit Agerpres.

Ion Iliescu a scris pe blog: "Am remarcat în aceste zile o polemică în spaţiul public, al cărei obiect îl reprezintă activitatea Serviciului de Protecţie şi Pază. Regret că această polemică priveşte o instituţie de ale cărei servicii am beneficiat încă de la înfiinţarea ei şi care s-a comportat ireproşabil în toţi aceşti ani, îndeplinindu-şi sarcinile fixate prin lege cu profesionalism şi abnegaţie, indiferent de contextul politic sau social. De altfel, activitatea Serviciului a fost apreciată şi de partenerii noştri, fie că este vorba de oaspeţi ai statului român, fie că este vorba de responsabili politici şi ai ONU din străinătate, care au beneficiat de protecţia SPP. În cazul în care sunt responsabili politici care au de făcut reproşuri în legătură cu unul sau altul dintre aspectele activităţii SPP, şi cred că există probleme din această cauză, ei trebuie să acţioneze instituţional, în acord cu cadrul constituţional şi legal existent, mai ales că unii dintre ei sunt membri de drept în CSAT. Să nu confundăm instituţia cu oamenii care, la un moment sau altul, o conduc".

Potrivit fostului preşedinte, "acest mod de a gândi şi acţiona a generat multe probleme în trecut, şi va genera şi acum, dacă se continuă acest mod de raportare la instituţii".

Ion Iliescu spune că există suficiente mecanisme instituţionale pentru a rezolva asemenea situaţii.

Acesta a mai adăugat: "Să fie folosite, transparent şi cu bună-credinţă. Îmi permit să cred că tocmai actuala subordonare a Serviciului faţă de CSAT şi din punct de vedere al controlului civil, Comisiilor de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Parlament oferă o garanţie privitoare la nepolitizarea activităţii sale. Trecerea SPP în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor nu ar face decât să genereze noi polemici, câtă vreme ministrul este un om politic. Dacă toţi cei care controlează activitatea SPP acţionează conjugat şi coerent pentru creşterea încrederii în instituţii şi în lege, se pot evita astfel de situaţii, care nu servesc interesul public".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Deci SPP este aparat de bunicutza pe baza de interes. Oare mai are mult timp de functionare ???

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb