Ionel Voicu, noul director general interimar al CFR

F.A.
Companii #Transporturi / 20 ianuarie 2014

Ovidiu Puţura, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, a fost numit preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) al CFR, iar Ionel Voicu (director general adjunct pentru Proiecte Europene) a fost desemnat director general interimar, în locul lui George Micu, conform unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

Ionel Voicu va ocupa această funcţie până la finalizarea procedurii de selecţie a noului director general.

Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) a numit noul CA, din care fac parte Ovidiu Puţura, Ovidiu Petrişor Artopolescu (membru al consiliului de supraveghere al Transelectrica), Mircea Popa (secretarul general al Departamentului pentru Energie din CFR), Florin Luca (consultant financiar) şi managerul privat Constantin Sebeşean. Cei cinci au fost evaluaţi şi validaţi de consorţiul de consultanţi PricewaterhouseCoopers Tax Advisors & Accountants, D&B David şi Baias şi George Butunoiu Group.

Iniţial, fuseseră selectaţi ca membri în CA Victor Cionga (managing partner la AZ Capital Advisors) şi auditorul financiar George Ciobănaşu, dar aceştia au refuzat, nemulţumiţi de salariile oferite.

Adunarea Generală a Acţionarilor CFR (companie controlată de stat prin Ministerul Transporturilor) a hotărât, pe 10 ianuarie, revocarea din funcţie a membrilor Consiliului de Administraţie, pe motiv că aceştia au exercitat un management defectuos, care a afectat situaţia financiară a companiei.

"În acest sens, au fost constatate o serie de nereguli grave în actul de management al administratorilor, printre care menţionăm: neîndeplinirea obligaţiei de supraveghere şi control a executivului companiei, ceea ce a permis perpetuarea unor acte prejudiciabile pentru companie săvârşite de executiv şi constatate de organele de control, precum şi încălcarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor şi a altor prevederi legale", se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Transporturilor.

Consiliul de Administraţie era format din Florian Raimund Kubinski (preşedinte, CFO Volksbank România), George Micu (membru, director general CFR SA), Enache Jiru (membru, secretar de stat în Ministerul Finanţelor) şi Sebastian Tcaciuc (membru).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb