IONUŢ DUMITRU, CONSILIUL FISCAL: "Trebuie să ne reconsiderăm poziţia pe Codul Fiscal şi să încheiem un acord cu CE şi FMI"

A.G.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 7 iulie 2015

Autorităţile române trebuie să-şi reconsidere poziţia faţă de Codul Fiscal şi să continue acordul cu instituţiile internaţionale, pentru a diminua riscurile la care este expusă, mai ales în acest context internaţional dificil dat de situaţia din Grecia şi având în vedere că, în 25 de ani, România a înregistrat derapaje mari de cele mai multe ori când a fost pe cont propriu, susţine preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru.

Domnia sa a mai spus, potrivit Agerpres: "Cred că România ar risca foarte mult, în acest moment atât de delicat din punct de vedere internaţional, dacă ar merge cu acest pachet fiscal în continuare, care deteriorează masiv poziţia fiscală. (...) Eu cred că asta este, de fapt, soluţia în acest moment: reconsiderarea poziţiei pe Codul Fiscal, un acord cu instituţiile internaţionale, respectiv FMI şi Comisia Europeană, şi, în felul acesta, vom diminua riscurile".

În opinia acestuia, contextul internaţional nu permite un derapaj bugetar atât de mare cât ar fi cel care va rezulta în urma aplicării Codului Fiscal în forma aprobată de Parlament, respectiv peste 2% din PIB faţă de obiectivul asumat.

Ionuţ Dumitru a explicat: "Trebuie să luăm în calcul şi faptul că 2016 este an electoral, deci s-ar putea ca să fie doar începutul ce am văzut acum. Pentru că deja auzim discuţii despre salarii în sectorul bugetar, despre o nouă schemă de salarizare, care înţeleg că are un impact masiv pe cheltuieli şi atunci trebuie să ne protejăm de propriile greşeli. Şi se pare că asta trebuie să ne dea foarte mult de gândit - în 25 de ani, de câte ori am fost pe cont propriu, de cele mai multe ori am avut derapaje destul de mari, care au trebuit corectate ulterior cu costuri foarte mari pentru societate, pentru economie".

Preşedintele Consiliului Fiscal susţine că, în acest context, România nu îşi permite ruperea acordului cu instituţiile internaţionale: "Dat fiind contextul foarte dificil, costurile pot fi imediat simţite în materie de costuri de finanţare. Noi avem de finanţat un deficit destul de mare anul viitor, dacă depăşim 3% din PIB, avem de refinanţat o datorie publică, sume foarte mari, peste 50 de miliarde de lei, sumă care ajunge la scadenţă, plus 20 de miliarde (lei - n. r.) deficit estimat. Deci, sunt 70 şi ceva de miliarde de lei care trebuie rostogoliţi, finanţaţi anul viitor. Asta înseamnă costuri imediate. O creştere de cost de finanţare îţi aduce sute de milioane de euro costuri suplimentare. Adică decizia asta (Codul Fiscal - n. r.) costă şi imediat! Nu este o decizie credibilă, pe care pieţele financiare să o accepte şi să nu o vadă ca pe un derapaj. Plus că pierdem 10% «top-up-ul» cu Comisia Europeană (cofinanţare a fondurilor UE cu 10% mai mică, date fiind acordurile cu CE în care am fost până în prezent) care, iarăşi, costă. Până acum, acest «top-up» a adus vreo 800 de milioane de euro. Toate acestea sunt costuri imediate în bani". În opinia sa, în cadrul reuniunii miniştilor de finanţe din Uniunea Europeană - ECOFIN - din 14 iulie nu ne putem aştepta "la minuni":

"La ce decizie ne putem aştepta în condiţiile în care, de mai bine de un an, nu avem nicio evaluare finalizată (a acordului - n. r.)? Din punctul meu de vedere, relaţia cu Comisia Europeană este cea care trebuie să ne preocupe cel mai mult. Suntem membri ai UE şi sunt nişte reguli aici. Deci, aş spune că nu ne putem aştepta la nimic pozitiv de la ECOFIN. Mai mult decât atât, în mod evident, pachetul aprobat în Parlament ne duce la un derapaj major faţă de obiectivele asumate. Şi, în condiţiile astea, la ce ne putem aştepta? La o minune? Nu se pot întâmpla minuni".

Referitor la experienţa Greciei, Dumitru crede că ar trebui să ne fie învăţătură de minte, pe considerentul că se pot întâmpla lucruri groaznice dacă te cuprinde populismul şi derapezi la nivel de politici.

"Eu încă mai sper într-un scenariu în care ne vom reconsidera poziţia şi vom reevalua relaţia cu Uniunea Europeană", a subliniat reprezentantul CF. El a adăugat că nu exclude ca preşedintele Klaus Iohannis să retrimită Codul Fiscal în Parlament.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Nimeni nu va asculta acest glas al ratiunii ce suna alarma in zadar...trebuie sa ne indatoram si sa crestem economic cum ne prezice Ponta, rezultatul o sa-l suferim ca grecii peste ani...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb