IONUŢ MIŞA: "Nu am primit încă forma finală a Legii pensiilor pentru a vedea care este impactul bugetar"

Andrei Stan
Macroeconomie / 3 octombrie 2017

"Nu am primit încă forma finală a Legii pensiilor pentru a vedea care este impactul bugetar"

Legea pensiilor a fost finalizată, a declarat astăzi ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, precizând că încă nu a primit încă forma finală a documentului pentru a vedea care este impactul bugetar.

La ieşirea de la o întâlnire pe care a avut-o cu conducerea executivă a Băncii Naţionale a României (BNR), Mişa a afirmat, potrivit Agerpres: "Înţeleg că a fost finalizată Legea pensiilor. Nu am primit încă forma finală a legii pentru a vedea care este impactul bugetar. În momentul de faţă avem informaţii de la colegii noştri care au purtat discuţii la nivelul Ministerului Muncii şi care ne-au oferit nişte informaţii preliminare. Forma finală a legii nu am primit-o încă oficial. În momentul în care voi avea forma finală, probabil că vom fi pregătiţi să facem şi o analiză de impact pe fiecare an în parte, şi atunci vă vom oferi informaţii. O să discut cu ministrul Muncii şi să văd când vor transmite legea către Ministerul de Finanţe. Pentru noi, ca să facem o analiză de impact, ne va lua câteva săptămâni".

Pe de altă parte, ministrul Finanţelor a subliniat faptul că, în privinţa creşterii salariului brut în mediul privat, va exista o normă tranzitorie ce va reglementa acest lucru.

Ministrul Finanţelor a precizat: "Aşa cum am menţionat şi anterior, va fi o normă tranzitorie care va creşte salariul brut, astfel încât să nu fie afectat salariul net al niciunui cetăţean şi, totodată, să nu crească cheltuielile totale pe care le realizează un angajator sau sarcina fiscală, cum îi spunem noi, mai tehnic. La nivelul sistemului bugetar cred că suntem deja cu toţii de acord, inclusiv reprezentanţii sindicatelor, că va fi vorba despre o creştere. Eu spun că am avut discuţii cu absolut toate sindicatele din toate domeniile şi nu a fost vreo discuţie legată de sistemul bugetar".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb