ING a anunţat că, începând cu data de 7 august anul curent, Iosefina Frolu, Director de Comunicare, pleacă din companie, potrivit unui comunicat de presă trimis Redacţiei.
Iosefina Frolu, s-a alăturat ING în 2006, în rolul de Director de Marketing & Comunicare al ING Wholesale Banking, divizia pentru clienţi corporate, unde a construit de la zero echipa şi practica de comunicare. În 2010, a devenit Director de Comunicare al ING Bank România, fiind responsabilă de comunicarea cu media, comunicarea internă, marketingul relaţiilor cu clienţii corporate şi activitatea de CSR. Anterior, Iosefina Frolu a fost Manager Relaţii Publice în FMCG (Brau Union, ulterior Heineken) şi Coordonator Programe la agenţia de relaţii publice DC Communication.
Procesul de recrutare a unui succesor a fost demarat, conform sursei citate.