Cum se face că o companie care nu promite dividende, are datorii foarte mari şi o parte a conducerii anchetată recent de DNA bate recordurile de suprasubscriere la Bursa de Valori Bucureşti pe tranşa de retail?
Vineri, în ultima zi cu discount maxim (7%) pe tranşa micilor investitori ai ofertei Digi Communications, acţionarul majoritar al RCS&RDS, erau subscrise 76 milioane acţiuni din cele 3,26 milioane oferite, adică o supralicitare de aproape 24 de ori a feliei de acţiuni de pe acest segment (15% din numărul total). În mod ciudat, nicio altă oferta publică iniţială n-a mai cunoscut la final un asemenea succes, iar IPO Digi nici nu s-a încheiat încă (micii investitori pot subscrie până mirercuri la un discount micşorat, de numai 3%). Am vrut să văd dacă precedentele recorduri în materie de suprasubscriere pe tranşa investitorilor de retail (Transgaz şi Romgaz, pentru că la Transelectrica am avut o suprasubscriere de "numai 6,4 ori") pot rivaliza cu isteria Digi.
Pentru Romgaz (IPO-ul s-a derulat în 2013), investitorii au avut la dispoziţie acţiuni cu un discount iniţial de 5%, redus în ultima parte a perioadei de subscriere la 3%. A existat un interval de preţ pentru subscriere, ca şi la IPO Digi în prezent, preţul fiind cuprins între 28 şi 32 lei/acţiune. Oferta s-a închis la un preţ de 30 lei/acţiune iar retailul a subrasubscris de 17 ori acţiunile care îi erau destinate, iar din acest motiv s-a decis urcarea ponderii acestei tranşe de la 15% din oferta la 20%. Micii investitori, care s-au ales la închiderea ofertei cu 7 acţiuni la 100 subscrise, au mobilizat atunci 4,42 miliarde lei. Per total, suprasubscrirea la nivelul întregii oferte a fost de 7,14 ori, instituţionalii fiind mult mai puţin entuziaşti decât retailul.
La Transgaz (IPO-ul a fost în 2007), preţul de subscriere a fost fix, de 191,92 lei/acţiune. Suprasubscrierea la nivelul întregului IPO a fost de 28 de ori dar de această dată instituţionalii au fost mult mai lacomi, pe tranşa de retail suprasubscrierea fiind de "numai" 11,3 ori. Suma totală mobilizată de investitorii de retail a fost atunci de 1 miliard de lei, la 100 acţiuni subscrise aceştia având în final 9 acţiuni alocate.
Ce avem în prezent la Digi? Cele 76 milioane acţiuni subscrise până vineri presupuneau sume mobilizate (subscrierea se face la preţul maxim din ofertă, respectiv la 56 lei) de aproape 4 miliarde lei. Cu alte cuvinte, în oferta Digi, retailul adusese numai în primele 5 zile de subscriere de 4 ori mai mulţi bani decât în toată oferta Romgaz şi la concurenţă cu suma totală mobilizată la IPO Transgaz. Cum de a fost posibil aşa ceva în condiţiile în care vorbim de modele de business diferite, strategii de alocare a profitului diferite şi, nu în utimul rând, de datorii cu ordine de mărime diferite - imense la Digi (1,2 miliarde euro)? Asta cu atât mai mult cu cât nu ne mai aflăm în perioadele de exuberanţă din 2007-2008, când orice oferta era cumpărată cu ochii închişi...
O posibilă explicaţie ar fi că mulţi dintre micii investitori n-au înţeles exact cum operează discountul - e posibil că aceştia să fi crezut că vor primi 7% la toate acţiunile subscrise în vreme ce acest discount era garantat pentru 267 acţiuni, dar numai în limita unui plafon total de 534.000 acţiuni (epuizat de altfel repede, în prima oră de la debutul subscrierilor). Restul investitorilor, chiar dacă subscriau 267 acţiuni urmau să aibă alocare pro-rata, adică pot primi în prezent de 24 de ori mai puţine acţiuni. Socoteala de acasă pare să fi fost "aduc banii, iau discount de 7%, vând în prima zi şi ăla e câştigul meu". Una destul de riscantă în condiţiile suprasubscierii masive şi având în vedere că un interes mult redus din partea instituţionalilor ar putea s-o anuleze. Oricum, când majoritatea pare să fie călăuzită de o unică strategie, e greu de crezut că realitatea n-o s-o dea peste cap. Rămâne întrebarea dacă s-a abuzat de scrisori de garanţie bancară, precum în cazul Romgaz şi Transgaz.
În cazurile anterioare, investitorii aveau deci perspectiva unui pariu pe termen lung, cu acţiuni de dividend la companii în poziţii de monopol sau duopol. Acum, entuziasmul e mult mai greu de înţeles având în vedere riscurile unui pariu speculativ şi ale investiţiei pe termen mai lung într-un emitent cu datorii mari şi poziţie pe piaţă mult mai fragilă din perspectiva concurenţei strânse, plus ceva probleme mai recente în justiţie (la sfârşitul săptămânii trecute, apărea informaţia privind dosarul de la DNA "Dragomir/RCS", unde sunt implicaţi doi membri ai conducerii RCS, Ioan Bendei şi Mihai Dinei, plus fostul CEO Alexandru Oprea) cu impact mai greu de evaluat.
1. Gresit
(mesaj trimis de Mr. X în data de 09.05.2017, 06:39)
rata de suprasubscriere nu este x 24
Cele 76 mil de actiuni trebuie impartite la 2,7x actiuni. Nu trebuie imparite si la cei care au garantate cele 267 actiuni.
X24 este defapt o medie.
Daca a-ti face o analiza pertinenta, a-ti scrie suprasubscrierea mai mare
1.1. Ati (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Mr Y în data de 09.05.2017, 08:05)
Ati, nu "a-ti"!
Mama ei de ortografie!
Stiu, nu conteaza, autorul a inteles mesajul de fapt (nu "defapt")!
2. Intermediarii au facut o treaba buna
(mesaj trimis de Dan Coe în data de 09.05.2017, 06:50)
E vital pentru BVB ca oferta RCS&RDS sa fie un succes pentru a atrage pe bursa si alte companii private importante. Entuziasmul investitorilor nu trebuie inteles ci doar valorificat, iar statul ar trebui sa se miste cat mai repede cu Hidroelectrica...
2.1. Treaba intermediarilor e super buna, nu buna (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Axa în data de 09.05.2017, 08:48)
Tinand cont de prevederile din prospect, ar putea aloca intreaga oferta retail-ului, buneinteles la pretul la care acestia au subscris, ramanand ca institutionalii sa-si conserve icrele pentru hidro sau ce-o mai fi pe la bvb in acest an. oricum acesti institutionali nu vor subscrie decat la pretul minim, sunt niste retrograzi, niste unii care vor sa le strice treaba super buna facuta de intermediari
3. fără titlu
(mesaj trimis de robin hood în data de 09.05.2017, 09:09)
E posibi ca cel care a scris articolul sa nu fi inteles corect cum functioneaza discountul,iar investitorii ,da: discountul de 7% este valabil pt toate subscrierile din primele5 zile,inclusiv 5 mai. Zice prospectul.
3.1. scopul articolului a fost comparatia cu SNG si TGN (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de costel în data de 09.05.2017, 10:08)
cel care a scris articolul a vrut să facă doar comparatia cu SNG si TGN; de aceea nu s-a informat cu privire la discountul de 7%. Ce să-i faci, ziarist de tabloid.
3.2. cam teapa (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de adrian în data de 09.05.2017, 11:26)
Mai bine cumpar actiuni SNG care sunt aproape de cotatia de la momentul cand s-a facut listarea...cu dividend yield de 8-12% anual...se arunca ca berbecii fara sa inteleaga...
3.3. corect (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de ioy în data de 09.05.2017, 22:14)
corect
4. ASF
(mesaj trimis de anonim în data de 09.05.2017, 10:35)
ASF permite denaturarea cererii, prin faptul ca lasa bancile sa garanteze cu nemiluita subscriptiile clientilor.
Aia nu e cerere reala, Dl Ursache, Dl Negritoiu, Reg 596/2014 vorbeste de manipulare si in perioada de prelistare!....stam si dormim si apoi ne dam voinici si batem cadavrele dupa ce se comite crima....
5. Romania furata sau hotii striga hotii
(mesaj trimis de gigi în data de 09.05.2017, 13:19)
Nu se astepta nimeni ca DIGI sa vina cu ceva serios pentru micii investitori. Este evident ca s-a subscris cu nemiluita cu bani falsi pentru a se specula in primele zile dupa listare. Cand va veni insa Hidroelectrica , partidul celor multi trebuie sa aiba in vedere urmatoarele : sa se admita subscrierea numai cu bani virati din conturi bancare , sa se plafoneze superior sumele subscrise in transa de retail , sa se majoreze numarul de actiuni din transa garantata.
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.05.2017, 15:41)
Daca se are in vedere cu adevarat protejarea investitorilor-in ideea ca la digi e ceva in neregula-nu ar trebui ca institutiile competente sa anuleze pur si simplu acest IPO,si absolut toata lumea sa-si poata retrage banii fara nici o problema, sau orice solutie pozitiva pt. investitori si increderea in BVB? Sau poate cineva 'face valuri' pt. ca unii sa se sperie si sa se retraga? Toate acestea sunt doar intrebari. Devenim paranoici pt. ca la noi se intampla multe...
5.2. anularea ofertei (răspuns la opinia nr. 5.1)
(mesaj trimis de ioy în data de 09.05.2017, 22:17)
singura solutie este anularea ofertei !
oferta facuta pe genunchi si aprobata dubios de asf cu litere mici, micute.