Arhieposcopul mitropolit de Bucureşti, Înaltpreasfinţitul Ioan Robu, a declarat că îi roagă pe protestatarii ce urmează să iasă pe străzi, să o facă "în mod paşnic". De asemenea, Robu a declarat că îi roagă pe politicieni să se gândească numai la binele poporului.
Înaltpreasfinţitul a declarat: "Urmăresc cu îngrijorare evenimentele din ultimele zile din ţara noastră. În spaţiul public au reapărut frecvent cuvintele «minciună», «corupţie, şmecherie», iar gândul m-a dus imediat la ce am spus după tragedia de la Colectiv: «Noi înghiţim foarte uşor neglijenţele, corupţia, minciuna, şmecheria, şi toate acestea ni se pare că sunt nimicuri... N-am făcut mare lucru până acum ca să schimbăm ceva - nu numai noi, Biserica, dar toată lumea: şi voi, şi noi, toţi -, că nu am protestat atunci când am întâlnit şi minciuna şi corupţia şi neglijenţa, indiferenţa. Căci acestea, la un moment dat, pot fi criminale».
În aceste zile de tensiune, Acţiunea Catolică din România a lansat o invitaţie la rugăciune pentru ţară, iniţiativă pe care am aprobat-o şi pe care o susţin. Vă îndemn, aşadar, să vă rugaţi pentru poporul nostru şi pentru binele societăţii româneşti.
Cu tot respectul, îi rog pe cei care protestează pe străzi, să o facă în mod paşnic; iar pe cei din partidele politice şi din instituţiile Statului îi rog să se gândească numai la binele poporului nostru şi la viitorul ţării, aducându-şi aminte totodată de cuvântul Mântuitorului: "Fericiţi făcătorii de pace!".
Ioan Robu a conchis urând ca Dumnezeu să binecuvânteze ţara şi poporul nostru.