Iranul ameninţă să declanşeze un război al preţului petrolului

F.A.
Internaţional / 4 decembrie 2013

Iranul a avertizat, astăzi, Organizaţia ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) că va declanşa un război al preţului petrolului, sporind producţia, chiar dacă barilul se va ieftini la 20 de dolari, transmite Financial Times.

Înainte de întrunirea cu uşile închise ce a avut loc la Viena, ministrul iranian al Petrolului, Bijan Zangeneh, a declarat: "Vom ajunge cu orice chip la patru milioane de barili pe zi, chiar dacă preţul petrolului scade la 20 de dolari pe baril. Nu vom renunţa la drepturile noastre în această privinţă".

Oficialul de la Teheran s-a arătat încrezător că OPEC se va adapta la noul nivel al producţiei iraniene, astfel încât preţurile să se menţină la nivel ridicat, conform sursei citate.

OPEC extrage aproximativ o treime din cantităţile de petrol livrate în lume şi joacă un rol esenţial în stabilirea preţurilor, fiind unica sursă de capacitate suplimentară de producţie.

În acest an, preţul mediu al petrolului Brent se apropie de 110 dolari pe baril, peste ţinta stabilită neoficial de Organizaţie, ca urmare a întreruperilor de producţie din Nigeria şi Libia. Acestea au anulat efectul creşterii rapide a producţiei de petrol din SUA extras din şisturi.

Încurajat de acordul interimar cu comunitatea internaţională privind programul său nuclear, Iranul a anunţat intenţia de a-şi mări producţia de petrol de la 2,8 la 4 milioane de barili pe zi, începând cu anul viitor. În acelaşi timp, Irakul intenţionează ca în 2014 să livreze 4 milioane de barili pe zi, în loc de 3 milioane, nivelul prezent, în ciuda problemelor cu siguranţa şi infrastructura.

Creşterile producţiei în cele două ţări pot pune presiune asupra preţurilor şi ar determina OPEC să reacţioneze prin reducerea producţiei în alte ţări membre, cea mai afectată fiind, în acest caz, Arabia Saudită, în prezent furnizor a 10 milioane de barili pe zi.

La mijlocul şedinţei de astăzi a bursei din Londra, petrolul Brent era tranzacţionat la 112,20 de dolari pe baril, în scădere cu 42 de cenţi faţă de ieri.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb