Preşedintele iranian Hassan Rouhani a declarat astăzi că agenţia atomică a Iranului este gata să reacţioneze "previzibil şi neaşteptat" dacă SUA se retrage din acordul nuclear internaţional, aşa cum a ameninţat Donald Trump că va face luna viitoarem informează Reuters.
Într-un discurs televizat, Rouhani a precizat: "Organizaţia noastră de Energie Atomică este pregătită... pentru acţiuni pe care ei le aşteaptă şi acţiuni pe care nu le aşteaptă".
Acordul dintre Iran, SUA şi alte cinci puteri mondiale îngrădeşte programul nuclear al Iranului în schimbul reducerii sancţiunilor.
Trump consideră că această convenţie este una dintre cele mai proaste negocieri făcute vreodată. În luna ianuarie, el a trimis un ultimatum Marii Britanii, Franţei şi Germaniei, în care a punctat că trebuie să fie de acord să repare ceea ce SUA vede ca defecte ale acordului sau va refuza să extindă reducerea sancţiunilor critice ale Statelor Unite pe care înţelegerea le impune.
Aliaţii europeni au termen de gândire până pe 12 mai, când sancţiunile SUA vor fi reluate dacă Trump nu le va suspenda.
Iran a anunţat că va menţine acordul atâta vreme cât celelalte părţi îl vor respecta, dar că îl va "rupe" dacă Washingtonul se va retrage.
În discursul său, Rouhani a mai afirmat că guvernul său a intenţionat să prevină instabilitatea pe piaţa internaţională, după o posibilă retragere a SUA din acordul nuclear.