Iranul vrea să construiască o nouă centrală nucleară

F.A.
Internaţional / 1 decembrie 2013

Un oficial de rang înalt iranian a anunţat, astăzi, intenţia ţării sale de a construi, începând din 2014, o a doua centrală nucleară civilă la Bushehr, cu ajutorul Rusiei.

"Vom vedea anul viitor demararea lucrărilor pentru construirea unei noi centrale nucleare la Bushehr", pe coasta Golfului Persic, a declarat şeful Organizaţiei iraniene pentru energie atomică, Ali Akbar Salehi, citat de site-ul televiziunii de stat, informează AFP.

Centrala civilă de la Bushehr este destinată producerii de electricitate şi nu generează îngrijorarea ţărilor occidentale, care au declarat că Iranul poate să desfăşoare un program nuclear civil.

"Suntem în negocieri cu ruşii pentru construcţia (unor centrale nucleare) cu o capacitate totală de 4.000 de megawaţi şi ei sunt dispuşi să ni le construiască", a adăugat Salehi.

El a precizat că în al doilea rând, Iranul vrea să adauge parcului său de centrale nucleare o "capacitate totală de 5.000 de megawaţi".

Salehi a explicat că Iranul are nevoie să îşi dezvolte programul nuclear, în special îmbogăţirea uraniului, pentru furnizarea "combustibilului necesar acestor centrale".

Potrivit acordului de la Geneva, încheiat la 24 noiembrie între Iran şi grupul 5+1 (Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Rusia, China şi Germania), Teheranul a acceptat să îşi limiteze nivelul de îmbogăţire a uraniului la mai puţin de 5 la sută timp de şase luni, în aşteptarea unui acord definitiv cu marile puteri.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb