Irina Socol, condamnată la trei ani şi şase luni cu executare

Anticorupţie / 2 iulie 2015

Irina Socol, condamnată la trei ani şi şase luni cu executare

Irina Socol, proprietara SIVECO, a fost condamnată, joi, la 3 ani şi 6 luni de închisoare, pentru evaziune fiscală, de magistraţii de la Tribunalul Bucureşti, decizia instanţei nefiind însă definitivă.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti susţin că reprezentanţii companiei Siveco România au creat un circuit infracţional format din peste 50 de societăţi comerciale, prin care ar fi fost evidenţiate tranzacţii fictive derulate în perioada 2009-2013, în valoare de aproximativ 10 milioane de euro.

Din cercetări a reieşit că în contabilitatea producătorului de softuri ar fi fost înregistrate achiziţii fictive de servicii reprezentând crearea unor programe informatice care în realitate nu au fost prestate, bugetul de stat fiind astfel prejudiciat cu peste trei milioane de euro.

Astfel, anchetatorii susţin că Siveco a încheiat achiziţii fictive de servicii de la firme care aveau ca administratori cetăţeni de etnie romă din satul Sinteşti, Ilfov, persoane care se ocupau cu colectarea de fier vechi.

"Astfel, de la Eurovip, Siveco România a achiziţionat, în cursul anului 2009, servicii în valoare de 2.500.718 lei, plus TVA, în cuantum de 475.137 lei. Societatea Eurovip a avut ca asociat şi administrator pe Valentina Mihai Gogu, persoană de etnie romă, în vârstă de 49 ani, care locuieşte în satul Sinteşti, Ilfov, şi care nu ştie să scrie şi să citească. Toţi banii care au fost încasaţi de Eurovip de la Siveco România au fost retraşi în numerar pe baza unor borderouri de achiziţie fier vechi de la persoane fizice. Practic, societatea Eurovip achiziţiona fier vechi, dar vindea programe informatice", se arată în documentele de la dosar.

Irina Socol a fondat la începutul anilor '90 compania Siveco România, care este în prezent cel mai mare producător local de soft, cu afaceri totale de 65 de milioane de euro în anul 2013.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. dar prejudiciul creat...se recupereaza in Romania ? in Grecia s-a intimplat ce traim in tara acum.....

    suna interesant.dar cum dracu se face ca un om care nu are habar sa scrie sau sa citeasca sa faca buusines in domeniul IT.cred ca viitorii absolventi ai Institutului Superior al Magistraturii trebuie sa fie mai bine instruiti si sa aiba currs special de ce se intampla cu adevarat in afaceri ca sa nu ajung a ca d-na Cmelia Bogdan sa il intrebe pe Voiculescu ce este CRESCENT. curat murdar coane mitica sau magistratii sunt slugi ai unui regim poltic pe persoana fizica . Ma uit la unii dintre ei si imi stârnesc ilaritate si au ajuns niste vindicativi exact ca in regimul fanariot daca atunci era asa ceva SIC.....

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb