IRLANDA: Apple renunţă la construirea centrului de date

M.D.
Companii / 10 mai 2018

Apple renunţă la construirea centrului de date

Grupul informatic american Apple a anunţat, astăzi, că renunţă să construiască un centru de date în Irlanda, un proiect estimat la 850 milioane de euro, din cauza întârzierilor în obţinerea aprobărilor necesare pentru acest proiect contestat în justiţie, transmit Reuters şi AFP.

În luna februarie 2015, Apple şi-a anunţat intenţia de a construi un centru de date la Athenry, în zona rurală din vestul Irlandei, pentru a profita de sursele de energie regenerabile din zonă, însă o serie de acţiuni în justiţie demarate în principal de trei fizice au întârziat timp de peste trei ani acest proiect. Centrul de date al Apple urma să se întindă pe o suprafaţă de 166.000 de metri pătraţi într-o zonă rurală, iar cele trei persoane fizice au contestat în justiţie acest proiect îngrijorate de repercusiunile asupra mediului precum şi de viabilitatea energetică a proiectului.

"În pofida eforturilor noastre, întârzierile apărute în procesul de aprobare ne-au forţat să ne schimbăm planurile şi nu vom mai putea avansa cu acest proiect. Chiar dacă este dezamăgitor, acest eşec nu ne va modifica entuziasmul pentru viitoare proiecte în Irlanda", a subliniat Apple, precizând că a investit peste 550 milioane de euro în Irlanda, în ultimii doi ani.

Tot în 2015, Apple şi-a anunţat intenţia de a construi un alt centru de date în Danemarca. Acest centru era programat să demareze operaţiunile anul trecut, iar în luna iulie 2018 Apple a anunţat că va construi al doilea centru al său de date din Uniunea Europeană tot în Danemarca.

Irlanda depinde de companiile multinaţionale precum Apple pentru crearea a 10% din locurile de muncă la nivelul întregii economii, iar investiţiile majore precum cele în centre de date sunt considerate esenţiale pentru menţinerea prezenţei companiilor multinaţionale în ţară. Guvernul de la Dublin a demarat procedurile pentru modificarea legislaţiei în domeniul abţinerii aprobărilor, în ideea de a include centrele de date pe lista infrastructurilor strategice, ceea ce le va permite să avanseze mai rapid prin procedurile de obţinere a aprobărilor necesare.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb