Isar le-a propus băncilor chineze să-şi deschidă filiale la noi

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 16 iulie 2012

Isar le-a propus băncilor chineze să-şi deschidă filiale la noi

Autorităţile române şi chineze au analizat mecanisme de finanţare a proiectelor referitoare la listarea unor societăţi

Ministrul delegat pentru mediul de afaceri Lucian Isar a propus unor bănci din China - "China Development Bank" şi "Bank of China" - să-şi deschidă filiale în ţara noastră. Invitaţia oficialului român a fost făcută, recent, în cadrul unei vizite pe care a făcut-o în Republica Populară Chineză, după cum ne-au declarat reprezentanţii Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA). Aceştia ne-au spus că băncile şi-au exprimat dis-ponibilitatea de a susţine financiar companiile chineze pentru realizarea de proiecte în România.

În cadrul vizitei de lucru, Lucian Isar a avut întrevederi şi cu reprezentanţi ai instituţiilor financiar-bancare "China Investment Corporation", "China Eximbank", "China Export and Credit Insurance Corporation". În cadrul acestora, au fost analizate mecanisme concrete de finanţare a proiectelor de dezvoltare avute în vedere în România, inclusiv cele referitoare la listarea unor societăţi.

De asemenea, ministrul Isar a dis-cutat cu Jiang Yaoping, vice-ministru pentru relaţii cu Europa în cadrul Ministerului Comerţului de la Beijing, ne-au mai precizat sursele citate: "A fost analizat stadiul relaţiilor bilaterale comerciale, fiind subliniată importanţa pe care noul Guvern al României o acordă dezvoltării complexe a proiectelor de cooperare cu RP Chineză. În context, au fost prezentate principalele proiecte de dezvoltare şi investiţii în domeniile energiei şi infrastructurii din România (unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă, CHEAP Tarniţa - Lăpuşteşti, tronsoanele de autostradă Comarnic - Braşov şi Piteşti - Sibiu, termocentrala Doiceşti, modernizări de mine de cărbune, proiectul European Gateway Platform) şi a fost subliniată importanţa suportului oficialilor chinezi pentru determinarea implicării active a companiilor chineze în realizarea acestor proiecte şi pentru identificarea surselor de finanţare necesare".

Cele două părţi şi-au exprimat satisfacţia pentru participarea activă a firmelor chinezeşti la licitaţiile organizate în România în vederea selectării de investitori pentru pro-iecte de investiţii.

Potrivit reprezentanţilor MECMA, chinezii au dat asigurări că vor sprijini în continuare participarea firmelor din China la proiectele energetice, de infrastructură, protecţia mediului etc. prezentate de delegaţia noastră.

Una dintre prpuneri a fost diversificarea exporturilor româneşti pe piaţa chineză, avându-se în vedere inclusiv cerealele şi produsele de origine animală.

Lucian Isar a înmânat omologului chinez scrisoarea adresată de primul-ministru Victor Ponta domnului Wen Jiabao, premierul Consiliului de Stat al R P Chineze, în care propune părţii chineze organizarea la Bucureşti, în anul 2013, a celei de a treia reuniuni la nivel înalt RP Chineză - ţările din Europa Centrală şi de Est.

Cu ocazia vizitei din mai la Beijing, a fost discutat şi convenit textul Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul RP Chineze privind consolidarea cooperării în domeniul infrastructurii. În acest context, se are în vedere finalizarea, în cel mai scurt timp, a procedurilor necesare pentru semnarea acestui document, partea chineză fiind în curs de obţinere a apro-bărilor interne.

Oficialul român a fost prezent la lucrările unui seminar economic organizat la Ambasada României de la Beijing, eveniment la care au participat peste 100 de reprezentanţi de firme chineze interesate să cunoască elementele definitorii ale mediului de afaceri şi investiţional din România, precum şi modalităţile concrete în care ar putea iniţia operaţiuni economice şi comer-ciale cu parteneri români.

Lucian Isar s-a întâlnit şi cu reprezentanţii unor mari companii chineze care derulează sau intenţionează să iniţieze afaceri sau investiţii în România: "China Huadian Group", "Junlun International Holding Co. Ltd.", "China Guandong Nuclear Power Group", "China New Era Group Corporation", "Sinovel Wind Group Co. Ltd.".

Potrivit reprezentanţilor MECMA, relaţiile româno-chineze "sunt excelente", atât la nivel oficial, cât şi la nivelul firmelor comerciale: "Pe plan economic, aces-tea sunt concretizate în creşterea volumului comerţului bilateral la 4,2 miliarde de dolari, în anul 2011, când exportul românesc a înregistrat un record de 420 milioane de dolari". Volumul investiţiilor chineze în România se află în creştere. "Acest trend este susţinut de un portofoliu de proiecte concrete de investiţii din domeniile energiei, infrastructurii, comunicaţii şi IT, industria alimentară, agricultura, servicii financiar-bancare, turism şi altele, domenii în care chinezii vor să investească", ne-au mai spus sursele citate.

Delegaţia ministrului Isar în China face parte dintr-un amplu program de vizite de lucru în diverse ţări, pentru întărirea relaţiilor noastre economice şi comerciale cu aceste state şi pentru promovarea unor proiecte autohtone în care oamenii de afaceri străini ar putea investi.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Felicitari d-le ISAR, pentru trezirea la realitatea actuala .

    Sa lasam CERSITUL si sa creem PARTENERIATE adevarate cu investitori care nu n-e DESCONSIDERA si vor sa faca afaceri echitabile pentru ambele parti.

    M-am saturat de conditiile si jignirile unora din UE 

    1. dle tovaras dottore , intai ar trebui sa vezi cum e cu gramatica de clasa aIV-a , apoi ar trebui sa afli daca nu esti chiar marga asa cum banui ca:

      1 UE nu a desconsiderat ci a TAXAT actiunile guvernantilor si parlamentarilor si nu cetatenii romani (care ne-au luat si pe noi si pe ei de prosti) !!!!!!!!

      2 si eu acum 30 de ani si fiul meu acum 3 ani am invatat la ASE (si gasesti usor in presa internationala) ca afacerile cu china nu se fac decat cu acceptarea unor conditii foarte dure , politice insotite de spaga muuuuuuuuuuuulta .Nici un jucator credibil in UE nu are "afaceri" la nivel de stat cu china.Mirajul banutilorlor -azi multi-se va stinge in 2-3 ani , ei stiu asta si sunt disperati sa investeasca , sa faca poduri de carton si blocuri din gunoi compactat ."Succesuri" " sa nu-si piarda oamenii serviciurile" -citat Eba dar mai ales agarici pana sa devina gogoasa cu magiun sau cu ce vreti dvs. 

      Lasa mamaie, de cand ai facut tu ASE-ul China s-a schimbat enorm, la fel si lumea! Miracolul economic chinez e admirat de o lume intreaga, iar afaceri cu China fac mai ales SUA si UE, mai actualizeaza-ti cunostintele, sunt de mult expirate. In rest vremea basistilor s-a dus, la fel ca si a ta. Cauta un azil decent.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb