Banca Naţională a României se aşteaptă la o inflaţie lunară negativă în luna iulie, a declarat astăzi guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu. Acesta mai precizează că inflaţia lunară stagnează de luni bune în România.
"Se pare că în luna iulie, după datele noastre preliminare, vom avea chiar o inflaţie negativă şi scădere de preţuri. De fapt, acest lucru s-a întrevăzut, să spunem aşa, încă din luna iunie, când am avut o creştere lunară a inflaţiei foarte scăzută, aproape de zero. Acum lumea tot repetând că rata inflaţiei anuale e 5%, 5% cea mai mare din Europa, probabil că aceasta a creat o altă percepţie. Şi e adevărată. Dar după cum ştiţi şi o să vedeţi miercuri, noi prezentăm inflaţia cu multiplele ei faţete. Deci inflaţia lunară stagnează de câteva luni bune în România. Cea lunară. Dacă ea a mai crescut, a mai crescut pentru că anul trecut a fost relativ mai scăzută. Deci e şi o chestiune de percepţie", a declarat Isărescu întrebat fiind despre decizia de menţinere a dobânzii cheie.
Conform unui comunicat de presă remis Agerpres, Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât, astăzi, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50% pe an. Totodată, Consiliul a mai hotărât menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,50% pe an, iar rata dobânzii aferente facilităţii de creditare la 3,50% pe an.
În plus, a mai fost decisă păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit, potrivit Agerpres.
Conform datelor publicate în 11 iulie de Institutul Naţional de Statistică, în luna iunie, raportat la mai, preţurile de consum au urcat cu 0,02%, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au ieftinit cu 0,24%, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 0,14%, iar tarifele la servicii au crescut cu 0,20%.
La începutul lunii mai, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere la 3,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, prognoza anterioară indicând o inflaţie de 3,5% în 2018.