Isărescu: Sistemul de plăţi Target2 România, un pas în direcţia adoptării euro

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 5 iulie 2011

Isărescu: Sistemul de plăţi Target2 România, un pas în direcţia adoptării euro

BNR a lansat ieri dimineaţa sistemul de plăţi în euro Target2 România, considerat de guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, "un pas în direcţia adoptării euro", în primele trei ore de funcţionare fiind operate transferuri de 24 de milioane de euro.

"În ianuarie 2010, BNR a decis ca şi România să se conecteze la acest sistem înainte de a adopta moneda euro, urmând exemplul altor state membre din afara zonei euro. În prezent, doar Cehia, Ungaria, Suedia şi Marea Britanie nu sunt conectate la Target2", a spus Isărescu în cadrul unei conferinţe de presă, citat de Mediafax.

Potrivit guvernatorului BNR, implementarea unei componente naţionale a Target2 este obligatorie numai pentru statele membre care adoptă monedă unică.

Sistemul Target (Trans-European Automated Real-time Gross settlement Express Transfer) a fost înfiinţat de băncile centrale din zona euro la sfârşitul anilor "90, prin interconectarea a 17 sisteme naţionale. Din punct de vedere juridic, sistemul Target 2, dezvoltat în 2007, este structurat ca o multitudine de sisteme de plăţi naţionale, dar tehnic este dezvoltat şi operat de băncile centrale din Germania, Franţa şi Italia.

Plăţile în euro sunt operate prin sis-temul Target 2 România de Alpha Bank România, ATE Bank Româ-nia, CR Firenze Romania, Banca Comercială Carpatica, Banca Comercială Feroviara, Banca de Export Import a României EXIMBANK, Banca Transilvania, Bank Leumi România, CEC Bank, Citibank Europe plc. Dublin-sucursala România, Credit Europe Bank (România), Emporiki Bank - România, Garanti Bank, Libra Bank, Marfin Bank (Romania), MKB Romexterra Bank, OTP Bank România, Piraeus Bank Româ-nia, ProCredit Bank, Raiffeisen Bank, RBS Bank România, UniCredit Ţiriac Bank.

Isărescu a explicat că cele 22 de bănci care participă în prezent la acest sistem beneficiază de avantaje precum decontări imediate, costuri mai reduse şi eficienţă mai mare atât pentru plăţile naţionale, cât şi transfrontaliere.

"Prin introducerea acestui sistem, BNR a răspuns atât necesităţilor bancare, cât şi necesităţilor mediului de afaceri, sistemul oferind un canal sigur, rapid şi eficient pentru procesarea interbancară a plăţilor", a spus Isărescu.

Oficialul BNR a arătat că şi alte bănci vor putea solicita conectarea la sistem, pe măsură ce îndeplinesc condiţiile de participare.

Băncile care nu participă din 4 iulie la sistemul TARGET2-România îşi vor putea realiza în continuare tranzacţiile de plată în euro prin intermediul băncilor corespondente localizate în străinătate sau, după caz, a băncilor-mamă.

Prin implementarea sistemului TARGET2-România se realizează una din precondiţiile esenţiale pentru adoptarea monedei euro, respectiv existenţa unei componente naţionale TARGET2, prin intermediul căreia să se implementeze politica monetară unică a Eurosistemului (n.r. sistemul băncilor centrale ale statelor membre ale UE care au adoptat moneda euro), la momentul la care BNR va fi membră a acestui sistem.

Chiar dacă sistemul este destinat, în principal, tranzacţiilor de plată de mare valoare, prin TAR-GET2-România se pot procesa şi tranzacţii de mică valoare.

De fapt, aproximativ 60% din tranzacţiile de plată decontate prin sistemul TARGET2 la nivel european reprezintă plăţi ale clienţilor, în general de mică valoare.

TARGET2 este unul dintre primele trei sisteme de plăţi de mare valoare din lume, alături de Fedwire şi CLS, prin sistem putând fi trans-mise plăţi în euro către aproape 60.000 de bănci din întreaga lume.

Totodată, TARGET2 deţine 91% din valoarea totală a plăţilor în euro procesate de toate sistemele de plăţi de mare valoare din lume. Volumul tranzacţiilor decontate prin sistem s-a cifrat în anul 2010 la aproximativ 89 milioane de plăţi, având o valoare totală de circa 600.000 miliarde euro.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. In timp ce unii dintre greii asa zisei UE,despre care nu stim bine ce va ajunge,dupa reuniunea Bilderberg 2011,intentioneaza sa se retraga din zona euro si sa recurga la moneda proprie, Dl Guvernator BNR ,M. Isarescu, o tine pe a D-sale : aderarea la zona euro.! Din cele ce mai scapa printre crapaturile informative, se pare ca dl M.Isarescu are dispozitie din zona sa masonica sa procedeze astfel. Noi, care suntem interesati de refacerea economiei romanesti prin eforturi proprii si crearea de noi locuri de munca prin redirectionarea resurselor financiare existente in baza unei planificari a economiei ,ii sugeram dlui M.Isarescu s-o lase mai moale cu zona euro. Si sa se ocupe de ceea ce stie acum sa faca mai bine : vinul. Si asa ,langa D-sa ,doreste sa devina podgorean pdl-stul Valeriu Stoica. Probabil un viitor client al Justitiei Romane . Cea reala. Nu cea condusa acum de nu stiu cum il cheama, ministru al Justitiei./ Cel cu noile coduri. De tara arde si baba se piaptana si incearca sa impuna niste coduri. Bine ca intransigenta Mona Pivniceru a patruns in CSM. Poate ii da o solutie si dlui Basescu in procesul Victor Bout care incepe la 15 .09.11 la un Tribunal New-Yorkez : sa se duca si sa pledeze ca vinovat. In calitate de complice. Cfm unui portal exploziv pana anul trecut si fasait in prezent. Noi speram ca intr-un timp rezonabil de scurt sa pledeze ca vinovat si dl M.Isarescu. Alaturi de vecinul sau podgorean: dl Valeriu Stoica. Pentru distrugerea unor banci romanesti ,in cazul primului si afacerea ALRO in cazul celui de al doilea. Si a altor afaceri.... Si asa am inceput cu euro si incheem tot cu euro. Deja a inceput sa se vanture in cercurile financiare opinia ca daca nu se da o lovitura de stat,grecii nu vor scapa de falimentul total. ! Exact cum opinam si noi,nu cu mult timp in urma. In Bursa on-line. In legatura cu acel default selectiv privind Grecia ,noi opinam ca deja apar semnele utilizarii banilor privati ,ai unor cercuri financiare dubioase ,ce incearca sa albeasca banii negri ai unei mafii transfrontaliere imprumutand Grecia.! Banii n-au miros,spunea imparatul roman Vespasian prin secolul I al erei noasre......!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb