Islanda rediviva

La puţin peste un an de la referendumul din 20 februarie 2010 când Islanda organiza un referendum pentru a cere avizul cetăţenilor privind rambursarea către investitorii britanici şi olandezi care pierduseră aproximativ 3,9 miliarde de euro în falimentul băncii islandeze Icesave preşedintele Islandei a organizat pe 9 aprilie un nou referendum. Acum un an, rezultatul referendumului a fost zdrobitor: 93% dintre islandezi au votat "nu", refuzând rambursarea celor 3,9 miliarde de euro, ceea ce ar fi însemnat un efort de 14000 de euro pentru fiecare contribuabil islandez. Aşa că referendumul de sâmbătă 9 aprilie a fost un test: cetăţenii au fost din nou chemaţi la urne ca să valideze ultima versiune a Acordului Icesave, care fusese negociată cu Londra şi Amsterdamul şi prin care Islanda se angaja să ramburseze banii pierduţi de depunătorii britanici şi olandezi, dar rambursaţi de către guvernele statelor respective.

În 2006 atractivitatea experimentului bancar Icesave făcea ca mai mult de 300000 de britanici să depună în conturile băncii o sumă considerabilă, egală cu cea depusă de islandezi, iar la începutul anului 2008 programul lansat şi în Olanda reuşea să mai atragă încă 40000 de deponenţi. Dar aceste depozite de mai multe miliarde de euro au fost acoperite de un fond de garantare islandez, o instituţie privată, alimentată de sectorul financiar al insulei, care era mult prea mic pentru a putea face faţă unui dezastru financiar. De aceea, în 2008, când criza financiară a pus la pământ sistemul bancar islandez, sutele de mii de deponenţi britanici şi olandezi ar fi pierdut toate depunerile dacă guvernele statelor lor nu ar fi suportat costurile. Iar cele două guverne încearcă acum să recupereze aceşti bani de la guvernul islandez.

Doar că, pentru mica insulă costul este imens şi, chiar şi după renegocierea Acordului Icesave în funcţie de rezultatele referendumului din februarie 2010, rambursarea fondurilor este foarte controversată. În decembrie 2009, Althinghi - parlamentul islandez, primul parlament cunos­cut în istorie consemnat încă de la 930 e.n. - adopta o primă variantă a Acordului Icesave: cei 340.000 de islandezi ar trebui să plătească aceste sume între 2017 şi 2023, adică cam 14000 de euro per islandez. Acesta este acordul respins la primul referendum. În a doua versiune, adoptată în februarie 2011, tratamentul şoc a fost îndulcit: rata dobânzii a fost scăzută de la 5% la mai puţin de 3%, iar perioada de rambursare a fost prelungită până la în 2046. Cu toate acestea, o petiţie împotriva acestui al doilea acord a fost lansată şi a colectat peste 37.000 de semnături, preşedintele Islandei decizând să apeleze la un nou referendum. Deşi toate sondajele indicau că "da-ul" va fi câştigător, săptămâna trecută situaţia s-a schimbat, iar datele preliminare ale referendumului din 9 aprilie indică o victorie categorică, cu 57%, a "nu-ului".

Pentru Reykjavik, rezultatul noului referendum privind Icesave creea­ză serioase probleme în direcţia aderării la Uniunea Europeană. Deşi euro-sceptică până la criza din 2008, Islanda devenise pro-europeană, ba chiar se pronunţa pentru adoptarea rapidă a monedei euro. Dar, cu toate acestea, islandezii nu au acceptat presiunile europene privind rambursarea celor patru miliarde de euro, chiar cu riscul de a întârzia astfel integrarea europeană. Iar unele evenimente din ultimul timp pot alimenta circumspecţia islandezilor.

Căci, în ultima săptămână, spre exemplu, în UE situaţia nu încetează să se degradeze. Rezistenţa primului ministru demisionar portughez José Socrates faţă de un acord al ţării sale cu FMI nu a durat mai mult de două săptămâni de la data căderii guvernului său. Acesta a cerut pe 6 aprilie sprijinul FMI. "Pieţele" l-au învins, iar Socrates va fi, probabil, scos din politică de alegerile din iunie pe uşa din dos. Şi dacă Portugalia devine o nouă Grecie? În aceste condiţii, pentru ce s-ar mai grăbi Islanda să se integreze în UE?