Inspecţia Judiciară anunţă că va face un control tematic privind dosarele de mare corupţie aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti în anul 2018, inclusiv la ICCJ. Sunt vizate dosarele în care inculpaţi sunt persoane care ocupă funcţii de demnitate publică şi cele în care valoarea prejudiciului este de peste 50.000 de lei, susţine News.ro.
"Inspecţia Judiciară va efectua un control tematic privind dosarele de mare corupţie aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti în anul 2018. Controlul se va realiza la toate curţile de apel şi instanţele arondate, inclusiv la instanţele militare, precum şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", transmite IJ.
Potrivit sursei, verificările vor viza dosarele având ca obiect atât infracţiuni de corupţie cât şi infracţiuni asimilate acestora pentru care fie inculpaţii sunt persoane ce ocupă funcţii de demnitate publică cum ar fi parlamentari, miniştri, secretari de stat, conducători ai autorităţilor administrative centrale, prefecţi, consilieri judeţeni etc., fie valoarea prejudiciului este mai mare de 50.000 lei.
Raportul de control va fi întocmit pe baza referatelor de control intermediare de pe data de 10 septembrie 2018, pentru primul semestru, şi la 31 ianuarie 2019, pentru cel de al doilea semestru. Acesta, va fi înaintat Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii până la 19 aprilie 2019.