ISU a verificat toate cele 54 de staţii de metrou din Capitală

Andrei Stan
Companii #Transporturi / 7 noiembrie 2016

Actualizare 13:09

Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) au efectuat, în această dimineaţă, controale simultane în toate cele 54 de staţii de metrou din Capitală în timpul cărora s-au descoperit culoare de evacuare care sunt blocate, hidranţi şi stingătoare nesemnalizate, lumini de siguranţă nefuncţionale şi turnichete modificate care îngreunează evacuarea, relatează Digi 24.

Turnichetele au suferit modificări pentru limitarea trecerilor frauduloase.

Astfel, pompierii au constatat că, pe sensul de ieşire, au fost montate nişte bare suplimentare astfel încât călătorii să nu poată trece pe lângă turnichete. Aceste adaptări, spun reprezentanţii ISU, îngreunează o evacuare în siguranţă.

În multe dintre staţiile de metrou, luminile de siguranţă lipseau cu desăvârşire, iar în altele erau insuficiente pentru a-i ghida pe călători în situaţia unei urgenţe.

În timpul controlului s-a verificat şi dacă trenurile ajung în staţii la intervalele stabilite şi dacă personalul desemnat pentru asigurarea evacuării cunoaşte ce atribuţii are, nefiind înregistrate nereguli cu privire la aceste aspecte.

(I.S.)

----------

Reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) fac verificări, în această dimineaţă, la staţiile importante de metrou din Bucureşti, transmite Digi 24.

Sunt vizate, în principal, modalităţile de evacuare.

Circulaţia cu metroul nu va fi influenţată.

Vă reamintim că, în luna mai, ISU a făcut trei controale inopinate la Metrorex, în urma cărora a constatat mai multe nereguli la reţeaua de transport subteran din Bucureşti.

Metrorex a anunţat în urmă cu o săptămână că va fi suplimentat numărul de trenuri care circulă la orele de vârf, respectiv între orele 07.00-09.00 şi 17.00-19.00, pentru a îmbunătăţi condiţiile de trafic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb