Italia aruncă pietre către "partenerii" din zona euro dintr-o casă de sticlă crăpată

Aşa se "întâmplă" în perioada alegerilor. Autorităţile, în ultima vreme mai ales cele din ţările "dezvoltate" ale Europei, îşi redescoperă vocaţia de apă­rător al intereselor economice ale cetăţenilor.

Aşa s-a întâmplat şi în Italia, unde guvernul tocmai a cerut Comisiei Europene să aplice sancţiuni Slovaciei, care este acuzată de acordarea unui ajutor de stat companiei braziliene Embraco, subsidiară a companiei americane Whirlpool, pentru facilitarea mutării unei fabrici din Italia.

"Comisia Europeană trebuie să sanc­ţioneze Slovacia dacă foloseşte ajutoare de stat pentru a atrage companii de la alţi parteneri din Uniunea Europeană", a declarat Pier Carlo Padoan, ministrul economiei din cabinetul de la Roma, conform unei ştiri Reuters.

Dar unde este spiritul său european? Ajutoarele de stat, coroborate cu un cost mai redus al forţei de muncă, nu ar trebui să însemne produse mai ieftine pentru piaţa europeană, adică o contribuţie la îmbunătăţirea nivelului de trai al tuturor cetăţenilor europeni?

Nu, deoarece în Italia vor avea loc alegeri generale la începutul lunii viitoare, iar guvernul trebuie să arate cât de mult îi pasă de cele 500 de locuri de muncă pierdute, chiar dacă motivul principal se află, probabil, în "curtea" autorităţilor de la Roma.

Pier Carlo Padoan a mers la Bruxelles să-şi pledeze cauza în faţa comisarului pentru competiţie, Margrethe Vestager. Tot la Bruxelles a mers şi Carlo Calenda, ministrul industriei, pentru a susţine aceeaşi cauză.

Dar de ce este nevoie de un portofoliu al industriei într-un cabinet al unei ţări care face parte dintr-o uniune care susţine, cel puţin la nivel declarativ, competiţia liberă? Oare "planificarea" industrială nu este caracteristică regimurilor fas­ciste, în condiţiile menţinerii "proprietăţii private", aşa cum a încercat să "dezvolte" Italia şi Il Duce în prima jumătate a secolului trecut?

Bineînţeles că astfel de argumente istorice nu mai au nicio valoare. Acum trebuie salvată "Uniunea Europeană" cu orice preţ, şi orice contradicţii evidente vor fi trecute cu vederea pentru atingerea nobilului scop.

Din această cauză ministrul Pier Carlo Padoan "uită" ajutoarele de stat acordate unor bănci importante de pe piaţa internă, cum este Monte dei Paschi, pentru a evita prăbuşirea lor, la fel cum "uită" că statul italian nu a intrat în faliment doar ca urmare a susţinerii deschise din partea Băncii Centrale Europene.

Nu doar guvernul de la Roma a beneficiat de tiparniţa BCE, ci şi numeroase companii italiene, ale căror obligaţiuni au fost cumpărate de instituţia monetară a zonei euro.

Conform ultimelor date de la BCE, în bilanţul băncii se află 125 de emisiuni de obligaţiuni ale corporaţiilor italiene, achiziţionate prin tipărire în cadrul programului CSPP (Corporate sector purchase programme), a căror valoare totală se ridică la 89,044 miliarde de euro (n.a. BCE nu publică date despre cota deţinută din fiecare emisiune de obligaţiuni corporate).

Doar două companii din ţara acuzată că "fură" locurile de muncă din Italia, Zapadoslovenska Enrg AS şi SPPI Group, cel mai mare distribuitor de electricitate, respectiv cel mai mare distribuitor de gaze naturale din Slovacia, "beneficiază" de susţinerea BCE, în condiţiile în care au fost achiziţionate obligaţiuni din cadrul unor emisiuni cu o valoare nominală cumulată de 2,38 miliarde de euro.

Slovacia nu este singurul motiv de îngrijorare pentru ministrul Pier Carlo Padoan, care şi-a exprimat opoziţia, la sfârşitul lunii trecute, faţă de propunerile privind aplicarea ponderilor de risc pentru obligaţiunile guvernamentale în funcţie de rating. În condiţiile în care obligaţiunile de stat ale Italiei sunt foarte apropiate de categoria speculativă, noua măsură ar conduce la reducerea semnificativă a cererii din partea băncilor şi, implicit, la creşterea costurilor de finanţare (n.a. în prezent ponderea este zero, adică băncile nu au nevoie de capital suplimentar pentru portofoliul de obligaţiuni guvernamentale emise în moneda naţională).

Nici aici nu mai contează "principiile" susţinute de autorităţile italiene când este vorba despre competiţie sau piaţa liberă.

Iar pentru că unul dintre cei mai "înfocaţi" susţinători ai ponderării în funcţie de risc a obligaţiunilor guvernamentale este Jens Weidmann, preşedintele Bundesbank şi unul dintre favoriţii pentru postul de preşedinte al BCE după expirarea mandatului lui Mario Draghi, Pier Carlo Padoan a precizat recent că "numirea sa nu este certă".

Opinia ministrului italian al economiei a fost exprimată în cadrul unui interviu acordat postului de televiziune LA7, conform unei ştiri Reuters. "Italia ar dori ca o politică esenţială pentru salvarea monedei unice să fie continuată", a declarat Padoan, care i-a mulţumit lui Mario Draghi.

"Trebuie să-i fim recunoscători lui Mario Draghi pentru curajul politic de care a dat dovadă prin luarea deciziei de salvare a monedei euro", a mai declarat Pier Carlo Padoan, de­oarece "dacă ar fi urmat regulile mecanice susţinute de alţii, nu s-ar fi întâmplat aşa ceva".

Ce ar mai fi de spus? Că "regulile mecanice" privind competiţia de pe piaţa Uniunii Europeane nu ar trebui urmate nici în cazul mutării unor companii dintr-un stat în altul, deoarece autorităţile de la Bruxelles ar încuraja astfel "convergenţa" economică?

Deocamdată cererea Italiei este analizată de autorităţile europene, iar comisarul Margrethe Vestager a declarat că "trebuie să cunoaştem detaliile exacte ale problemei înainte să judecăm situaţia", după cum scrie Reuters.

Indiferent dacă Italia va avea sau nu câştig de cauză în disputa cu Slovacia, tensiunile dintre "partenerii" europeni vor creşte, mai ales că urmează o perioadă de "rotaţie" a cadrelor la nivelul unor importante instituţii europene.

Dacă Slovacia, o ţară mult mai solidă din punct de vedere financiar şi fiscal, va cere ca faliţii nedeclaraţi ai Europei, cum este Italia, să-şi îndeplinească obligaţiile prevăzute în tratatele europene?

Cum aşa ceva nu este posibil, oare guvernul de la Bratislava s-ar mulţumi şi cu renunţarea la aruncatul pietrelor către alţii din case de sticlă pline de crăpături?