ITP - obligatoriu pentru programul Rabla

E.A.
Miscellanea #Auto / 16 octombrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Autovehiculele care nu vor avea inspecţia tehnică periodică (ITP) făcută nu vor mai putea fi valorificate prin Programele Rabla şi Rabla Plus de la 1 ianuarie 2019, a declarat astăzi preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Cornel Brezuică, la o conferinţă pe teme de transport inteligent.

"Am considerat că ITP-ul este o condiţie obligatorie în ceea ce priveşte casarea unei maşini şi stoparea poluării, deoarece ITP-ul dă dreptul utilizatorului sau proprietarului de autovehicul de a funcţiona, de a circula pe drumurile publice. Atâta timp cât acesta nu are un ITP valabil, nu poate circula. În consecinţă, nu generează nici emisii şi tocmai acesta a fost considerentul pentru care am introdus în actul normativ care este în vigoare, dar cu aplicabilitate începând cu ianuarie 2019, tocmai pentru a nu crea o blocare a pieţei, condiţia de ITP valabil", a explicat Brezuică, potrivit Agerpres.

Acesta a subliniat că este vorba despre un ITP valabil pentru maşina care se dă la casat.

"Programul este în felul următor: trebuie să casezi o maşină veche de peste 8 ani, înmatriculată, care să aibă şi ITP-ul valabil, deci să genereze emisii, şi să o înlocuieşti cu o maşină nouă pe care ţi-o achiziţionezi în cadrul programului, aplicând pentru bonificaţia respectivă, care poate să ajungă la aproximativ 2.000 de euro dacă emisiile de poluanţi ale autovehiculului nou achiziţionat sunt foarte reduse. Noi ne-am gândit la emisiile care sunt generate de autovehicule, pentru că dorim să scoatem de pe drumurile naţionale autovehiculele care funcţionează şi sunt foarte vechi, foarte poluante, şi să le înlocuim cu unele noi, mai puţin poluante", a adăugat şeful AFM, întrebat dacă o astfel de decizie a avut în vedere o eventuală scoatere de pe piaţă a samsarilor de maşini second-hand.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ei na, ...uite o noua metoda de a aduce bani la bugetul de stat !!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb