IULIU WINKLER, UDMR: "Sprijinul pentru Comerţ devine vital în strategia UE în domeniul migraţiei"

A.C.
Politică / 31 august 2017

Iuliu Winkler

Iuliu Winkler

"Uniunea Europeană (UE) are nevoie de o nouă strategie în domeniul Sprijinului pentru Comerţ (Aid for Trade - AfD) deoarece sprijinul pentru comerţ este vital în promovarea dezvoltării în regiunile şi ţările cele mai puţin dezvoltate ale lumii", susţine deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE), vicepreşedinte al Comisiei pentru Comerţ Internaţional (INTA) a Parlamentului European, potrivit unui comunicat de presă.

Conform sursei, Parlamentul European a găzduit, astăzi, dezbaterea comună a INTA şi a Comisiei de Dezvoltare (DEVE) cu tema "Revizuirea Strategiei UE în domeniul Sprijinului pentru Comerţ", reuniunea fiind prezidată de Iuliu Winkler şi europarlamentarul finlandez Paavo Väyrynen, vicepreşedinte al DEVE.

Iuliu Winkler a afirmat, în cadrul dezbaterii comune INTA-DEVE: "E de ajuns să ne uităm la Africa, unde, conform datelor comunicate ieri de Comisia Europeană, în următoarele două decenii va fi nevoie anual de 18 milioane de noi locuri de muncă pentru a face faţă exploziei demografice. Realitatea curentă ne arată că în fiecare an aici se creează doar 3 milioane de noi locuri de muncă. În acest context, Sprijinul pentru Comerţ devine vital în strategia UE în domeniul migraţiei. Zeci de milioane de oameni îşi vor părăsi locurile natale în anii care urmează fie din motive economice, fie din cauza conflictelor armate, a unor cataclisme naturale sau schimbări climatice. Strategiile de sprijin pentru dezvoltarea locală în regiunile şi ţările subdezvoltate trebuie să fie parte a Strategiei UE privitoare la migraţie".

În comunicat se menţionează: "Deputatul european al UDMR a mai vorbit despre faptul că trăim într-o lume care se schimbă rapid, iar transformările care apar se manifestă şi în domeniul comerţului internaţional. În cadrul dezbaterii a fost analizată dezvoltarea explozivă a comerţului electronic, care deschide noi posibilităţi pentru IMM-uri, pentru start-up-uri, dar şi pentru tinerii întreprinzători oriunde s-ar afla aceştia, dar şi despre faptul că cei care se află în regiuni mai puţin dezvoltate sunt dezavantajaţi din cauza lipsei conectivităţii şi a disfuncţionalităţii statelor şi administraţiilor lor. În bugetul pentru anul 2018 al UE este prevăzută creşterea finanţării Sprijinului pentru Comerţ, dar, în opinia deputaţilor europeni, este foarte importantă calitatea proiectelor care sunt implementate cu ajutorul acestor finanţări în vederea maximizării rezultatelor benefice. Una dintre concluziile dezbaterii s-a referit la faptul că, în contextul dat, este nevoie de promovarea parteneriatelor public-private, dar şi de armonizarea politicilor comerciale cu politicile de investiţii. De asemenea, UE trebuie să sprijine proiectele ce ţintesc dezvoltarea infrastructurii de transport şi comunicaţii în regiunile subdezvoltate cu scopul obţinerii unei mai mari eficienţe a politicilor de dezvoltare".

Potrivit sursei citate, Iniţiativa Sprijin pentru Comerţ, lansată în 2005 de Organizaţia Mondială a Comerţului, a facilitat alocarea, până în prezent, a 300 de miliarde de dolari care au finanţat programe şi proiecte în ţările şi regiunile cele mai puţin dezvoltate ale globului.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb