Jakobsen, Saxo Bank: "Anul viitor, o schimbare este mai necesară ca oricând"

F.A.
Internaţional / 17 decembrie 2013

Anul 2014 ar putea şi ar trebui să fie anul în care mandatul pentru schimbare devine nu doar necesar, ci şi implementat, consideră Steen Jakobsen, economist şef al Saxo Bank.

Potrivit unui comunicat de presă, Saxo Bank lansează astăzi "predicţiile scandaloase" pentru anul viitor. Deşi probabilitatea ca oricare dintre predicţii să se adeverească este redusă, ele sunt deduse de analiştii Saxo Bank, bazându-se pe o serie de evenimente politice şi de piaţă care au fost considerate atunci improbabile.

"Acesta nu se vrea a fi un tablou pesimist. Este vorba despre evenimente critice care ar putea conduce către o schimbare - sperăm, în bine. Până la urmă, privind înapoia istoriei, singurele schimbări reale au fost făcute în urma eşecului unei modalităţi învechite de a aborda lucrurile. Aşa cum stau lucrurile acum, bogăţia globală şi distribuţia veniturilor rămân extrem de disproporţionate, ceea ce înseamnă că o schimbare este mai necesară ca oricând, date fiind aceste dezechilibre nesustenabile. Anul 2014 ar putea şi ar trebui să fie anul în care mandatul pentru schimbare devine nu doar necesar, ci şi implementat", a spus Jakobsen.

"Predicţiile de anul acesta se referă la taxa de avere în UE şi anularea de către Banca Japoniei a datoriei publice, la o < mahmureală > a < celor cinci graşi > ai sectorului tehnologic sau la prăbuşirea indicelui ţiţeiului Brent. Alte predicţii economice întrevăd o creştere a inflaţiei în SUA, după marasmul politic care va preceda Actul II al Congresului, în timp ce Germania ar putea fi detronată din poziţia de campioană europeană şi va cădea înapoi în recesiune", se mai arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, perspectivele pentru Brazilia, India, Africa de Sud, Indonezia şi Turcia vor arăta "destul de gri" dacă procesul de "tapering" (QE) din SUA va duce la costuri marginale de capital mai mari, de pe urma creşterii ratelor de dobândă, riscând deficitele de cont curent şi erodarea dolarului. Între timp, Europa s-ar putea confrunta cu turbulenţe economice şi politice, din momentul în care o alianţă anti-UE va deveni cel mai mare grup din Parlamentul European, menţionează Saxo Bank.

Predicţiile Saxo Bank 2013:

1. Impozitul pe avere al UE anunţă întoarcerea unei economii de tip sovietic

Panicată de deflaţie şi lipsa creşterii, Comisia Europeană va impune taxe de avere pentru oricine deţine economii mai mari de 100,000 de dolari sau euro, în încercarea de a uşura povara societăţii. Va fi mişcare finală în direcţia unui stat european totalitar, riscând drepturile individuale şi de proprietate. Tranzacţia firească este cumpărarea de active hard şi vinderea de active necorporale "umflate".

2. Alianţa anti-UE va deveni cel mai mare grup parlamentar

În urma alegerilor din mai, o alianţă pan-europeană, anti-UE, va deveni cel mai mare grup din Parlamentul European. Noul Parlament European alege un preşedinte parlamentar anti-UE iar şefii de stat şi de guvern europeni eşuează în a alege un preşedinte al Comisiei Europene, trimiţând Europa înapoi în haosul politic şi economic.

3. "Cei cinci graşi" ai tehnologiei se trezesc mahmuri în 2014

În timp ce sectorul tehnologiei informaţiei din SUA se tranzacţionează cu 15% sub evaluarea curentă a S&P 500, un mic grup de de acţiuni tehnologice tranzacţionează la un procent imens de 700% peste evaluarea de piaţă. Aceşti "cinci graşi" - Amazon, Netflix, Twitter, Pandora Media şi Yelp - se prezintă ca un fel de nouă buclă crescută într-o buclă mai veche, mulţumită investitorilor care licitează până la nivelul care să prezinte grade mici de risc (dar şi de câştig).

4. Banca Japoniei, disperată, va elimina datoria publică după ce cursul valutar USDJPY va trece sub plafonul de 80

În 2014, revenirea economică rămâne fără motor, forţând o scădere a activelor de risc şi o întoarcere a investitorilor la yenul japonez. În disperare, Banca Japoniei va căuta să şteargă în 2014 datoria publică, o decizie care este purtată printr-o călătorie tensionată către o incertitudine completă şi un potenţial dezastru cu efecte negative neştiute.

5. Deflaţia SUA: în curând şi în oraşul tău

Deşi indicatorii ar putea sugera că economia SUA este mai puternică, piaţa imobiliară rămâne fragilă iar creşterea salariilor aproape inexistentă. Cu un Congres aşteptat să performeze Actul II din şarada "Cum să distrugi economia americană" în ianuarie, investiţiile, locurile de muncă şi încrederea economică vor avea din nou de suferit. Asta va împinge inflaţia în jos, nu în sus, anul viitor, iar deflaţia va fi din nou pe agenda FOMC.

6. Relaxarea cantitativă merge all-in pe credite ipotecare

Relaxarea cantitativă din SUA a împins cheltuielile de dobândă în jos şi au propulsat activele direct pe Lună, creând, în paralel, un simţ artificial al unei îmbunătăţiri economice. Provocări reale rămân, în particular pentru piaţa imobiliară care este efectiv "pe aparate". Aşa că FOMC va merge all in pe credite ipotecare în 2014, transformând runda a treia a relaxării cantitative într-un program de achiziţionare MBS (Mortage Backed-Security) 100% şi mărind - uitaţi de povestea cu "tapering" - domeniul de aplicare al programului la 100 de miliarde de dolari pe lună.

7. Indicatorul Brent Crude scade la 80 dolari/baril, ca urmare a lipsei de răspuns din partea producătorilor

Pieţele globale de petrol trec printr-o etapă de tranziţie în care producţia se află în creştere, prin metode neconvenţionale (în special în SUA şi Canada), iar pe de altă parte asistăm şi la o creştere a producţiei în Arabia Saudită. Asta va duce la scăderea barilului la 80 de dolari în indicatorul Brent Crude. Odată ce producătorii se vor înţelege pe subiectul reducerii producţiei, petrolul va răspunde printr-un salt puternic, iar industria va hotărî că preţurile mari nu sunt o concluzie trasă dinainte.

8. Germania în recesiune

Performanţele Germaniei vor dezamăgi în 2014. Anii de cumpătare excesivă ai Germaniei au făcut ca SUA să-şi întoarcă atenţia către cea mai mare economie a zonei euro, iar un plan coordonat de celelalte economii cheie, în reducerea surplusului comercial excesiv, nu mai poate fi evitat. Preţurile la energie în SUA au scăzut, obligând companiile germane să-şi mute producţia în Vest. Mai adăugăm în mix şi o competitivitate scăzută, ca urmare a creşterii salariilor reale şi că un stat chinez se va concentra mai mult pe consumul intern, după cea de-a treia plenară a Partidului Comunist.

9. Indicele CAC 40 scade cu 40%

Balonul equity, relaxat din punct de vedere cantitativ, se rostogoleşte în 2014, însă acţiunile se lovesc de zid şi cad abrupt, din înţelegerea faptului că singurul pilot al pieţei este aşa-numita greater fool theory. Între timp, starea generală din Franţa se înrăutăţeşte sub coordonarea proastă a guvernului François Hollande. Spre sfârşitul anului, indicele CAC 40 scade cu peste 40% faţă de vârfurile atinse în 2013, în vreme ce investitorii se îndreaptă spre ieşire.

10. "Cei cinci fragili" scad cu 25% în defavoarea dolarului

Procesul de "tapering" din SUA va conduce la costuri de capital marginale mai ridicate, de pe urma creşterii ratelor de dobândă. Asta va expune ţările cu deficit de cont curent în creştere la o deteriorare a apetitului, din prisma investitorilor globali, ceea ce, în ultima fază, ar putea forţa o raportare negativă faţă de valute, în special faţă de dolarul american. Am inclus cinci ţări în această categorie: Brazilia, India, Africa de Sud, Indonezia şi Turcia.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb