JEAN-CLAUDE TRICHET: "Sistemul financiar global - la fel de vulnerabil ca în 2008"

E.O.
Ziarul BURSA #Internaţional / 5 septembrie 2018

"Sistemul financiar global - la fel de vulnerabil ca în 2008"

Prea multă datorie a făcut ca sistemul financiar al lumii să fie la fel de vulnerabil ca în urmă cu zece ani, înainte de izbucnirea crizei, avertizează fostul şef al Băncii Centrale Europene (BCE) Jean-Claude Trichet, conform AFP.

Acesta susţine că datoriile excesive din economiile avansate au fost un factor cheie în declanşarea crizei financiare globale din 2007-2008.

Fostul preşedinte al BCE menţionează: "Creşterea datoriei, în special a datoriei private, în ţările avansate a încetinit, însă această încetinire a fost compensată de o accelerare a datoriei ţărilor emergente. Acest lucru face ca întregul sistem financiar global să fie cel puţin la fel de vulnerabil ca în 2008, dacă nu chiar mai mult".

Trichet a evidenţiat că banca Lehman Brothers a descoperit că are probleme mari mult înaintea momentului în care s-a prăbuşit, respectiv septembrie 2008: "Am asistat la începerea reală a crizei financiare, care a fost pe cale să măture lumea în dimineaţa zilei de 9 august 2007, când ne-am confruntat cu o întrerupere com­pletă a pieţei mo­netare din zona euro".

Bancherul central îşi aminteşte că după ce criza a produs primele falimente din SUA, în vara anului 2007, recesiunea, din ce în ce mai mare, a produs fluctuaţii importante pe bursele din întreaga lume.

Criza s-a extins în Europa când banca germană IKB a emis un avertisment privind profitul, determinând guvernul german să-i prelungească durata de viaţă acordându-i peste trei miliarde euro, povesteşte fostul şef al BCE, precizând că, ulterior, în 9 august 2008, gigantul bancar francez BNP Paribas a îngheţat trei dintre fondurile sale americane specializate în ipoteci securitizate, a căror valoare a scăzut cu 400 de milioane de euro în câteva zile.

Panica a cuprins instituţiile financiare, determinând piaţa monetară, în care băncile îşi acordă reciproc lichiditate pe termen scurt, să se usuce brusc, îşi aminteşte bancherul central, subliniind că "acest lucru a fost nemaiauzit încă de la cel de-al doilea război mondial".

În acel moment, BCE a intervenit aducând artilerie monetară puternică.

"Am decis, împreună cu colegii mei, să ofer toată lichiditatea pe care băncile o cereau fără limită", a spus el.

În final, în jur de 50 de bănci din zona euro au început să caute lichiditate totalizând 95 miliarde euro- o sumă depăşită în istoria recentă doar de cele aproape 110 miliarde euro pe care BCE le-a injectat după atacurile din SUA, de la 11 septembrie 2001.

BCE a decis să dea băncilor cele 95 miliarde euro de care aveau nevoie.

Lehman poate a fost cea mai mică bancă de investiţii de pe Wall Street, dar "a fost detonatorul celei mai grave crize financiare de după cel de-al doilea război mondial", a mai spus Trichet.

Printre altele, acesta a menţionat că până când Lehman a început să se prăbuşeas­că, el şi colegii săi de la banca centrală "au fost foarte conştienţi de faptul că urma o criză globală majoră sistemică".

"Am spus că falimentul lui Lehman ar avea consecinţe catastrofale, dar mi-am dat seama că guvernul american nu va salva Lehman dacă sectorul privat nu a reuşit să găsească o soluţie. A fost înţelegerea mea că guvernul american nu avea atunci libertatea politică de a interveni cu bani publici, aşa că m-am pregătit pentru această catastrofă", a mai povestit bancherul central des­pre criza financiară globală de acum zece ani.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. BURSA, ati pus JEAN-CLAUDE TRISCHET deasupra titlului, sugerand ca ar fi un trisor?. 

    1. N-ar fi fals.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb