Jocurile dragostei, hazardului şi distrugerii

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 21 septembrie 2018

Cornel Codiţă

Pentru a înţelege ceea ce se întîmplă în politica din România şi care sunt consecinţele, formula clasică a lui Marivaux, joc, dragoste, hazard, nu este suficientă. În politică şi nu numai, rezultanta este decisivă. La noi, ea se măsoară în tipuri şi grade ale dis­trugerii. Nu mai departe, actuala guvernare.

Faptul că oamenii ce deţin astăzi în România autoritatea şi exercită puterea sub diferitele ei forme, legislativă, executivă şi judecătorească, înţeleg şi tratează ca pe un joc politica este în afară de orice îndoială. Spre deosebire de orice alte activităţi umane, jocul, cu sau fără reguli prea bine, ori prea clar stabilite, are două proprietăţi definitorii: se poate relua oricînd şi de oricîte ori, atîta timp cît există jucători doritori să participe, respectiv, costurile jocului sunt pur simbolice. În sensul acesta, expresia "jocuri de noroc" este o pură înşelătorie. Astfel de activităţi nu sunt deloc jocuri, ci "maşinării" de transfer prin care banii sau alte valori materiale trec din buzunarele credulilor dornici, fascinaţi sau de-a dreptul intoxicaţi psihologic de speranţa cîştigului rapid şi uşor, în buzunarele organizatorilor şi al proprietarilor respectivelor maşinării, cazinouri, case de pariuri, loterii etc. invocînd "şansa/hazardul" ca element de justificare a onerosului transfer. Ce altceva dacă nu un joc a fost şi este politica pentru actuala putere, atîta vreme cît au resetat de trei ori formula guvernamentală, la nivel de prim-ministru, şi nu este deloc exclus să o mai reseteze cel puţin o dată, pînă la finele mandatului, fără nici o altă motivare decît jocurile de culise ale păpuşarilor care controlează mişcările din PSD, atît din interior cît şi din exterior. Cum altfel decît "un joc" ar putea fi caracterizat dispreţul total pentru competenţă al celor responsabili de numirea unui prim ministru care nu se califică nici măcar pentru funcţia de director de şcoală, necum pentru cea de şef al Guvernului. Ce altceva decît un joc poate fi reluarea neîncetată a încercărilor de a forţa legislaţia şi structurile instituţiilor justiţiei, cu speranţa şi obiectivul de a obţine protecţia faţă de lege a cîtorva oameni de la vîrful politicii, în spatele cărora stau cîteva sute de baroni locali pe care se sprijină puterea celor dintîi, în spatele cărora mai stau cîteva mii de baroneţi şi aspiranţi ai puterii, care susţin întreaga structură, îmbogăţiţii de azi pe mîine ai post-decembrismului nostru de cumetrie, în principal, dacă nu exclusiv, prin "afaceri cu statul"? Vi se pare că Guvernul şi Preşedintele României se află în alte relaţii decît cele ale unui joc de-a politica externă, de-a politica de apărare, de-a politica de reprezentare internaţională a României, de-a politica de legiferare etc.? Nu e cazul să vă înşelaţi, oamenii aceştia chiar se joacă! Cu legile, cu instituţiile, cu regulile... chiar şi cu cele ale elementarului bun simţ. Le calcă în picioare cînd nu le mai convine ceva şi o iau din nou de la capăt! Există alte costuri decît cele pur simbolice? În orice caz, nu pentru cei implicaţi direct în joc. Ei sunt imuni. Costurile reale le încasăm noi, sub formă directă şi indirectă, prin degradarea credibilităţii internaţionale a României, prin distrugerea atuurilor şi ratarea oportunităţilor de cooperare, prin eliminarea de la masa deciziilor care ne afectează direct, politic, economic, financiar.

Guvernarea Romîniei de azi este, fără îndoială, rezultanta unui joc al dragostei... şi al urii, desigur, dintre diferite grupuri, coterii, găşti şi haite de prădători politici aflate în competiţie pentru putere, prestigiu şi salvarea propriei pieli, mă rog... averi, de sub ameninţarea consecinţelor justiţiei. Atît şi nimic mai mult. Ce rol joacă şi cît intervine în acest joc hazardul? Suficient de mare pentru a ţine cea mai mare parte a deciziilor şi a acţiunilor majore de politică sub cupola imprevizibilului. Îl dau jos pe Drag­nea sau nu îl dau? Dăm cu banul şi aflăm cam cu acelaşi grad de certitudine! Pleacă Viorica de la Palatul Victoria, ca să îşi salveze Dragnea poziţia de "lider"? Dăm cu zarul şi dacă iese şase rămîne! Dacă nu... nu! Se remaniază Guvernul sau nu se remaniază? Luaţi de colea o tablă de bingo şi o să vă lămuriţi imediat! Dacă v-au ieşit doi de cinci după doi de şapte se remaniază! Se măresc pensiile sau scad? Care se măresc şi care scad? Rouge, noire, pair, impair! Îl suspendăm pe Preşedinte ori modificăm Constituţia de dragul unei inexistente şi imposibile definiţii a "familiei tradiţionale"? Dacă ne iese 21 cu ultima carte dată pe faţă de dealer, se modifică, dacă nu... cine ştie, poate data viitoare! Hazard se poate numi şi "bunul plac" care domină deciziile de alocare ale fondurilor bugetare sau europene şi accesul la ele, deciziile de modificare aberantă a legilor şi a modificărilor la legi, deciziile de organizare şi adjudecare a licitaţiilor pentru lucrări din aceleaşi "inepuizabile" fonduri publice, deciziile de structurare a impozitelor, a fondurilor de investiţii sau a datoriei publice etc..

Cît despre dezastru, el este rezultanta sigură, implacabilă, a acestui fel de a face politică şi din păcate nimeni nu pare prea interesat de cuantificarea mărimii lui, de afişarea publică a bilanţului şi de tragerea la răspundere, politică, civilă şi penală, a celor res­ponsabili de generarea lui în şi prin exerciţiul funcţiei publice.

Opinia Cititorului ( 10 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. ... deseneaza un triunghi ... desemneaza coltul dreapta: dragoste (notorietate) ... desemneaza coltul stanga: hazard (siguranta) ... desemneaza coltul superior: "politica" (control) ... alege un punct de referinta in contur si "joaca"-te ... totul e joc!!! ... doar actorii isi iau prea in serios rolul ... in rest! dragoste, hazard... :) ...

    1. Ar trebui sa apreciem adica sa evaluam Strategiile, politicile, programele si proiectete publice dar si personale, cu ajutorul criteriilor evalsed: relevanta, eficacitate, eficienta, utilitate , coerenta si sustenabilitate. Exista criterii si pentru evaluarea actorilor implicati in planificare, implementare, management finangiar, control, evaluare interna si audit intern... dar cel mai important este recrutarea acestor actori, care sa se faca prin concurs, sel ectie nu omul si locul prin...

      ... la inceput, iubirea trece prin cap ... reprezentarile calitatilor persoanei iubite se trezesc in gandire ... si astfel se trzeste viata sentimentala ... dupa o vreme, iubirea trece prin stomac ... incepe a cere casa si masa (confort, siguranta) ... altfel viata sentimentala incepe a se destrama ... pentru a avea o societate functionala este nevoie: ... de o baza sanatoasa de reprezentari asupra valorilor societale ... si de casa si masa asigurate pentru majoritatea populatiei (bunastare)...

    Prin anul 392 î. Hr., Aristofan scria râzând Adunarea femeilor, viziune utopică a unui 

    comunism avant la lettre, imaginând un stat atenian condus de femei. În veacul raţiunii 

    iluministe, Marivaux proiectează, pe o insulă uitată de lume, o societate în care femeile 

    participă în mod egal cu bărbaţii la elaborarea legilor, la război, emancipându-se şi în viaţa de 

    familie. Nimic nou, am spune; numai că în secolul al XVIII-lea, pe cât de emancipat pare el în

    atâtea domenii ale cunoaşterii,... 

    înseamnă de două veacuri „amabilitate preţioasă, limbaj galant.” Caracterizând un stil,  

    1. Le triomphe de l'amour

      Trimful dragostei adevarate....genial. daca dragoste nu e nimic nu e! Dumnezeu este dragoste, atractie!....De aceea e nevoie de avem altfel de valori, unelel spirituale...care sa interzica jocul in politica, in dragoste si sa lase hazardul sa dispara in umbra istoriei pentru a face loc planificarii, viziunii pe baza competentelor. In lipsa unor astfel de vziuni bazate pe dragoste adevarata ne paste distrugerea si autodistrugere!

      SRI a încercat implementarea abuzurilor securiste cu dragoste. Se pare că victimele abuzurilor se vor întoarce tot cu dragoste împotriva SRI. :)))

      Geniul raului a creat factiuni care sa se lupte intre ele pentru putere...partide, religii, natiuni, grupuri sociale...companii multinationale etc/.

    Dragule, iubirea trece prin inima...inseamna ca nu ati iubit..eu asa simt in inima..e dragoste la [rima vedere...daca evaluam vedem ca nu putem idealiza persoana iubita...dar totusi nu incetam sa o iubim pt ca asta ne face fericiti!

    Daca dragoste nu e, nimic nu e!

    Iubirea fara de memebrii familiei e diferita de cea erotica...de cea fata de semeni si fata de Dumnezeu dar in esenta este legata de suflet...de inima!...inima contine neuroni..mai nou si se pare ca centrul de comanda se afla in... 

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb