JOCURILE OLIMPICE 2016 Destăinuirile unei campioane!

O.D.
Ziarul BURSA #Sport / 12 august 2016

Ana Maria Popescu- fostă Brânză (Sursa foto: Facebook)

Ana Maria Popescu- fostă Brânză (Sursa foto: Facebook)

Ana Maria Popescu (fostă Brânză), liderul echipei de spadă care a cucerit aurul olimpic, a ţinut să facă, pe contul ei de facebook ,la doar câteva ore după încheierea concursului, câteva mărturisiri emoţionante, legate de trăirile şi frământările unui sportiv: "Somnul este un lux şi înainte, şi după competiţie! După câte emoţii am trăit azi, ar fi trebuit să fiu în al treilea vis la ora acesta... Apropo, bună dimineaţa celor de acasă! Zi uşoară şi frumoasă. Şi acum o să vă spun ceva ce nu ar trebui spus, ceva ce (probabil) ar trebui să rămână «inside» şi doar sportivii să ştie...Cum se simte viaţa înainte de JO, după ce ai ratat finală individuală şi ce surprize te aşteaptă după! O să încep cu începutul şi acesta va fi un post fooooarte lung... (să nu ziceţi că nu v-am avertizat). Am plecat la drum la final de 2012 cu un sac greu în spate, putem să-l numim Londra. M-am trezit într-o echipă nouă, cu un nou antrenor şi cu toate «siguranţele sărite». Au fost zile când mergeam la sală ca să le ajut pe fete...Habar nu aveam ce mai caut şi care mai e rostul meu.Cu toate acestea, am avut un an 2013 de excepţie atât individual, cât şi în probă pe echipe. Un «tupeu» fantastic să credem la fiecare competiţie pe echipe ca locul nostru este în primele 4 din clasament. Eram doar eu şi Simona Pop, mezina de astăzi, în acea echipă. În 2014, am pornit la fel de hotărâte şi culmea, ne-a ieşit din nou. Primisem, ce-i drept, întăriri. Simona Gherman. 2015 a venit parcă prea repede şi nu ştiam cum să-i facem faţă! Campionat European, Jocuri Europene, Campionat Mondial... toate se întâmplau în mai puţin de 2 luni...Nu mai fusesem niciodată puse în această postură... nu ştiam cum vom trece peste, dar în suflet era speranţa aceea pur românească «o scoatem cumva la capăt». Şi am reuşit să îndeplinim obiectivele la toate cele trei competiţii! Dar cel mai important a fost locul doi la CM, unde am «înfrant» în finală disputată împotriva Chinei, dar care ne-a asigurat prezenţa la Rio. Calculele erau pe hârtie, dar după ce o viaţă întreagă ai fost nevoit să alergi după rezultate şi să confirmări, mai poţi lăsa garda jos?! Chiar şi în momentul în care «jocurile erau făcute», noi încă aveam tabele şi adunam/scădeam puncte! Tragem linie şi ajungem în 2016. Azi o clasare pe podium, «mâine» eliminate în primul tur... nici noi nu mai ştim unde suntem, dar ne menţinem poziţia în clasamenrul mondial. Vine CE. Torun. Polonia. Finală românească în proba individuală. Deja ne aducem aminte de Londra...La echipe cucerim bronzul şi ne întoarcem acasă cu acea teamă «oare se poate de două ori la fel?». Avem un cantonament de trei săptămâni în Poiana Braşov. Avem norocul că mai exista copii (şi le spun copii pentru că vârsta mă dezavantajează) pasionaţi! Ei sunt parte din această echipă olimpică! Nu am folosit ultimele metode de antrenament, cu siguranţă nici cele mai performante, dar ei au făcut cât toate la un loc şi pentru asta, le mulţumesc! Plecăm spre Rio fără promisiuni, dar bagajul era tot plin de speranţă. Cu aproape două săptămâni înainte de probă individuală, ne trezim la Rio, în Satul Olimpic. Parcă închişi şi izolaţi de tot ce înseamnă lumea exterioară. Oriunde întorci privirea, sigur găseşti o faţă sobră care-şi calculează în minte ultimele detalii înainte de concurs. Pe bune, nu e ca-n filme, nu-i chiar cea mai plăcută privelişte, emoţiile zburdă libere pretutindeni...Noi ne vedem de programul clasic - mic dejun- antrenament- prânz- odihnă- antrenament- cină- odihnă şi reluăm. Zici că nici nu am părăsit Poiana Braşov. Ajungem în «ziua cea mare»... care nu a fost chiar atât de mare. Speram mai mult, aşteptam mai mult, dar destinul avea o surpriză! Dezamăgire, neputinţă, explicaţii şi analize. Toate în van. Nimic nu aducea înapoi şansa ratată.Ca să fiu sigură că pun sare pe rană, am răsfoit ziarele online şi am citit toate comentariile. Acum, că a ieşit, n-aş zice că a fost chiar o greşeală. Mulţumesc pentru criticile constructive, jignirile... mă abţin! Dar ştiam că mai exista o şansă. Chiar putea Londra să se facă simţită şi la Rio? Încă 5 zile de chin. Ce detalii să mai pui la punct când picioarele îţi sunt de gelatină şi mâna parcă te întreabă «ce să fac cu băţul ăsta?» Serios?! Parcă uitasem tot ce am învăţat în 20 de ani. Acţiuni simple fără a aprinde un bec. Dezastru. Eu asta am simţit la ultimele antrenamente.Mi-am înghiţit cuvintele şi bine am făcut. Echipă era pe picioare proprii, era pregătită şi hotărâtă. Avea să fie, probabil, ultima zi de competiţie pentru această echipă... o echipă cu rezultate frumoase, dar fără medalia care contează cu adevărat! Cea olimpică! Ceea ce s-a întâmplat în competiţia pe echipe rămâne în istorie. Că am surclasat echipe precum SUA, Rusia sau China contează mai puţin pentru noi şi mai mult pentru alţii! Un singur lucru m-a impresionat. Galeria! Să auzi o sală întreagă încurajându-te?! WAW! Asta nu se întâmplă des în filmul nostru şi este uimitor când ţi se întâmplă ţie. Pentru noi contează că am ieşit din scenă de pe prima treaptă a podiumului şi pentru asta, pe toţi cei ce se simt «vinovati» îi rog să-mi accepte mulţumirile! Iar pe voi, cei care aţi trăit emoţiile alături de noi, vă îmbrăţişez cu drag! P.S. şi vedeţi pe unde umblă moş Ene, vă rog. P.S 2 Mă scuzaţi, JO nu s-au terminat. Încă mai sunt medalii de câştigat! Nu vă imaginaţi cât contează energia bună de acasă! Fiţi alături de sportivii romani până la capăt!".

Foarte interesant, demn de reţinut.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Destainuirile unei campioane

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb