JOCURILE OLIMPICE Semnal de alarmă: mai contăm doar la cinci sporturi

D.N.
Ziarul BURSA #Sport #Olimpiada / 10 august 2012

Semnal de alarmă: mai contăm doar la cinci sporturi
  • document ataşat Medaliile ţării noastre la ultimele 16 ediţii ale Jocurilor Olimpice de vară
    apasă aici pentru a descărca.

    Mulţi veniţi, puţini aleşi, acest lucru este valabil şi în ceea ce priveşte participarea sportivilor noştri la Jocurile Olimpice de la Londra. Înaintea ultimelor trei zile de concurs, zestrea de medalii a ţării noastre, nouă la număr, poate fi apreciată drept un pas înainte faţă de ediţia precedentă, Beijing, dar nu suportă comparaţie cu anii de glorie din perioada 1976 - 2000. Cu puţin noroc, delegaţia noastră poate egala performanţa de la Jocurile Olimpice de la Roma (1960) când au fost cucerite 10 medalii. Această ediţie demonstrează în mod evident că ne mai putem baza doar pe 4-5 sporturi în lupta pentru locurile fruntaşe, la celelalte discipline singurul dicton valabil fiind: "important este să participi". Este evident că subfinanţarea a dus la această stare de fapt, dar nu este mai puţin adevărat că la anumite discipline s-a instalat o stare de delăsare în rândul sportivilor şi tehnicienilor, care privesc deplasările la competiţiile internaţionale doar ca pe nişte excursii.

    Până acum, ţara noastră are 9 medalii (2 aur -5 argint -2 bronz), cucerite: aur - Alin Moldoveanu (tir) şi Sandra Izbaşa (gimnastică - sărituri); argint - Alina Dumitru, Corina Căprioriu (ambele judo), Roxana Cocoş (haltere), Cătălina Ponor (gimnastică - sol) şi echipa masculină de sabie; bronz - echipa feminină de gimnastică şi Răzvan Martin (haltere). Concluzia e simplă, în acest moment sunt cinci sporturi care au produs medalii (gimnastică, haltere, judo, tir, scrimă), două care au contat în finale (canotaj şi kaiac-canoe), iar restul au fost departe de aşteptări. Atletismul şi nataţia au dezamăgit în comparaţie cu performanţele de la ediţiile trecute şi o surpriză neplăcută a oferit şi atât de lăudata şi mediatizata echipă feminină de scrimă. Atleţii noştri au dezamăgit în linie, până astăzi, la Jocurile Olimpice de la Londra. Niciunul dintre sportivii intraţi în concurs nu a reuşit să se califice în finale, bătălia pentru medalii reprezentând un obiectiv mult prea înalt. Trebuie precizat că în delegaţia ţării noastre care a făcut deplasarea la Londra, atletismul a avut cea mai mare pondere. Privind clasamentul medaliilor aduse ţării noastre de fiecare sport în parte, se poate observa că doar gimnastica şi scrima sunt o constantă a fiecărei ediţii, canotajul, atletismul sau boxul traversând momente mai puţin fericite. Gimnastele noastre ne-au adus la 72 de medalii în cele 20 de ediţii ale JO la care ţara noastră a participat, canotajul 37, atletismul 35, kaiac - canoe 34, lupte 32, box 25, scrimă 15, tir 15, haltere 13, iar la celelalte discipline s-au obţinut sub 10 medalii.

    Din punctul de vedere al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român obiectivul a fost atins, ca număr minim de medalii, dar este evident că mocneşte o stare de nemulţumire. După cum s-a văzut, antrenorul lotului de canotaj, Mircea Roman, a demisionat, antrenorul coordonator al echipei de scrimă, Dan Podea­nu, a anunţat şi el că va renunţa la acest post, şi în ciuda rezultatelor nici cei doi tehnicieni de la gimnas­tică, Octavian Bellu şi Mariana Bitang, nu par dispuşi să semneze noi contracte. Semnalul de alarmă ar trebui interpretat corect, altfel pes­te 4 ani, în Brazilia, putem avea parte de o mare dezamăgire.

    Opinia Cititorului ( 1 )

    1. Tabelul medaliilor exemplifica foarte clar starea sportului autohton. Avem o sinusoida, crestere dupa Al Doilea Razboi Mondial, si scadere dramatica la 10 ani dupa caderea comunismului, cand de fapt au disparut toti sportivii formati in perioada aceea. Starea sportului=starea natiunii= dezastru.

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    veolia.ro
    Apanova
    danescu.ro
    Mozart
    Schlumberger
    arsc.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    12 Noi. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9761
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
    Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    Mirosul Crăciunului
    thediplomat.ro
    targuldeturism.ro
    gustulitaliei.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb