JOHAN MEYER, FRANKLIN TEMPLETON: "Listările companiilor de stat cresc şansele BVB să devină piaţă emergentă"

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 7 august 2018

"Listările companiilor de stat cresc şansele BVB să devină piaţă emergentă"

"Este crucial ca legislaţia privind guvernanţa corporativă să fie menţinută şi implementată corespunzător, îndeosebi în companiile de stat", subliniază Meyer

Listările companiilor mari de stat sporesc şansele pieţei noastre de capital, catalogată drept piaţă de frontieră, de a accede în categoria celor emergente, în condiţiile în care societăţile private nu pot susţine, de unele singure, acest demers, precizează Johan Meyer, CEO Franklin Templeton Investment Management Limited si Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea (FP), într-un articol publicat pe site-ul Investment Adventures in Emerging Markets.

Totodată, este esenţial ca legislaţia actuală privind guvernanţa corporativă să fie menţinută şi implementată corespunzător, mai ales în cazul companiilor de stat, atrage atenţia managerul FP.

Potrivit acestuia, economia ţării noastre a avut una dintre cele mai mari rate de creştere din Europa, în ultimii ani, fiind susţinută de consumul intern, o rată scăzută a şomajului şi de stimuli fiscali.

"Avansul economic a sprijinit dezvoltarea clasei de mijloc, ce a susţinut o cerere de consum nu doar pentru bunuri, ci şi pentru servicii medicale, financiare şi tehnologice", notează Meyer.

Managerul FP arată că, pe fondul evoluţiilor pozitive din mai multe domenii, perspectivele ca România să fie promovată la statutul de piaţă emergentă au devenit mai tangibile din septembrie 2016, când ţara noastră a fost inclusă pe lista de monitorizare a FTSE Russell, agenţia de rating a London Stock Exchange, învederea reclasificării în categoria pieţelor emergente secundare.

"Conform FTSE, România îndeplineşte opt din cele nouă criterii de «calitate a pieţelor». Principalul obstacol pe care ţara trebuie să îl depăşească ca să poată fi inclusă în clubul pieţelor emergente este nivelul scăzut al lichidităţii acţiunilor listate pe Bursa de Valori din Bucureşti (BVB)", spune Johan Meyer.

Potivit oficialului Franklin Templeton, este puţin probabil ca lichiditatea să se îmbunătăţească până la următoarea reevaluare a FTSE, care va avea loc în septembrie 2018.

Managerul FP a apreciat: "Cu toate acestea, credem că realizarea mai multor oferte publice iniţiale (IPO-uri) ar putea reprezenta o soluţie pentru îmbunătăţirea lichidităţii. Listări mari - şi anume privatizări ale companiilor de stat - ar trebui să contribuie la atragerea investiţiilor în piaţă, în general. Mai multe companii de dimensiuni mari listate la BVB ar îmbunătăţi vizibilitatea bursei în rândul investitorilor şi ar putea creşte multiplii de evaluare pentru acţiunile acestora, atât timp cât interesele acţionarilor minoritari sunt protejate prin implementarea standardelor de guvernanţă corporativă, conform bunelor practici internaţionale".

Johan Meyer arată că, în 2017, creşterea economică a României a fost de 7%, peste cea de 2,4% a Uniunii Europene, din aceeaşi perioadă. Deşi Comisia Europeană preconizează că PIB-ul României îşi va încetini creşterea în 2018, la 4,1%, se estimează că aceasta tot va depăşi creşterea vecinilor săi din regiune.

"Acesta este unul dintre motivele pentru care credem că viitorul acestei pieţe de frontieră rămâne promiţător, atât timp cât România rămâne ferm angajată respectării valorilor Uniunii Europene - statul de drept şi principiile pieţei libere", arată Meyer.

Conform oficialului FP, la creşterea economică a României din ultimii ani au contribuit mai mulţi factori, printre care eliminarea unor taxe, reducerea TVA-ului şi creşterea consumului, stimulată de rata minimă a şomajului, precum şi de creşterea salariilor şi pensiilor în general.

"Cu toate acestea, beneficiile ultimului factor încep, deja, să dispară şi să exercite presiune asupra bugetului de stat. Inflaţia a crescut în mod constant de la începutul lui 2018, atingând nivelul actual de 4,9%, însă, se estimează că se va tempera în trimestrul al patrulea. România a avut, în general, venituri fiscale mai reduse decât vecinii săi din regiune în ultimii ani, aşadar se pot continua reformele şi eforturile de îmbunătăţire a acestora, inclusiv printr-o colectare mai eficientă a taxelor, care ar consolida finanţele" atrage atenţia Meyer.

Între timp, fundamentele economiei par puternice, notează oficialul FP argumentând: "Rata şomajului în România a atins, în 2018, cel mai scăzut nivel din ultimii 25 de ani, fiind de 4,6% în luna mai. Dobânzile au urcat anul acesta, dar rămân mici, rata de referinţă a Băncii Naţionale fiind de 2,5%. Datoria publică a ţării este printre cele mai joase din UE, situându-se la nivelul de 34,4% din PIB. De asemenea, există câteva sectoare cu o creştere accelerată şi care reprezintă oportunităţi de investiţii, precum sănătatea, tehnologia, infrastructura, agricultura şi serviciile financiare".

"Instabilitatea politică accentuată din România ridică semne de întrebare în rândul investitorilor şi al instituţiilor internaţionale", atrage atenţia Meyer

România trece printr-o instabilitate politică accentuată, reflectată de numeroase remanieri ale Guvernului şi schimbări legislative de natură economică, fiscală şi penală, iniţiate într-un ritm îngrijorător, evidenţiază oficialul FP, punctând: "Aceste evoluţii ridică semne de întrebare în rândul investitorilor şi al instituţiilor internaţionale, pentru care un cadru legislativ stabil şi previzibil este esenţial".

În plus, precum a subliniat FTSE, nivelul lichidităţii al bursa naţională rămâne un factor de preocupare, spune Meyer, completând: "Deşi, în prezent, sunt 87 de companii listate la bursă, indicele MSCI România cuprinde în momentul de faţă doar cinci emitenţi. Listările s-au realizat într-un ritm mai lent în România faţă de alte ţări din Europa de Est, însă în 2017 au avut loc patru noi listări ale unor companii private la BVB, inclusiv cel mai mare IPO al unei companii private din istoria bursei. Deşi IPO-urile unor companii private nu pot susţine, ele singure, demersul României de a promova la statutul de piaţă emergentă, considerăm că IPO-urile unor companii mari de stat i-ar putea creşte şansele de a fi reclasificată. Procesul de listare a participaţiilor companiilor de stat a fost întrerupt de mai bine de patru ani, iar reluarea acestui proces este esenţială pentru dezvoltarea viitoare a pieţei de capital din România, în viziunea noastră".

Acesta mai menţionează că este crucial ca legislaţia actuală referitoare la guvernanţa corporativă să fie menţinută şi implementată corespunzător, mai ales cu privire la companiile de stat. În plus, îmbunătăţirea guvernanţei corporative ar putea să ofere Guvernului ţării noastre fonduri pentru diverse proiecte de investiţii, cum ar fi cele care să adreseze infrastructura deficitară a ţării.

"Bazându-ne pe experienţa noastră la faţa locului, considerăm că îmbunătăţirea guvernanţei corporative ar creşte şi vizibilitatea BVB pentru investitorii străini. Din punctul nostru de vedere, un cadru de reglementare stabil, previzibil şi transparent este esenţial pentru încurajarea şi promovarea investiţiilor în România. Într-un moment în care creşterea economică încetineşte, menţinerea credibilităţii ţării pentru investitori şi instituţiile financiare internaţionale ar trebui să fie o prioritate pentru liderii politici", subliniază Johan Meyer.

La jumătatea lunii februarie a acestui an, oficialii FP s-au arătat sceptici în legătură cu listarea Hidroelectrica, una dintre cele mai valoroase companii deţinute stat, în acest an.

Greg Konieczny, pe atunci manager în cadrul FP, a declarat: "Listarea Hidroelectrica la bursă ar putea avea loc anul viitor, dar acest lucru depinde de momentul în care Guvernul va demara acest proces. Pregătirea unui IPO durează între 10 şi 12 luni şi trebuie să înceapă cu un comitet privind listarea, care să desemneze o echipă profesionistă, care să pregătească strategia şi să lucreze la prospectul de listare".

Potrivit domniei sale, cu cât procentul din companie ce va fi listat va fi mai mare, cu atât va fi mai bine pentru că va atrage mai mulţi investitori, acest lucru fiind important în contextul unei posibile treceri a pieţei de capital locale în categoria celor emergente.

La rândul său, Johan Meyer, a declarat: "Ne-am angajat activ în procesul listării Hidroelectrica, dar, pentru anumite motive, aceasta nu a avut loc, iar un asemenea proces necesită voinţă politică de la nivelul cel mai înalt. De asemenea, sunt necesare îndeplinirea unor condiţii, printre care alegerea unui consiliu de supraveghere cu mandat plin".

În raportul prezentat în februarie de FP, Hidroelectrica era evaluată la 3,566 miliarde lei, la sfârşitul anului trecut, de la 3,384 miliarde lei în 2016.

La finalul acestui an, FP deţinea un pachet de 19,94% din Hidroelectrica, restul fiind deţinut de Statul Român.

Într-un interviu acordat la sfârşitul lunii iulie Ziarului BURSA, directorul BVB Adrian Tănase a precizat că scopul său la conducerea bursei este creşterea lichidităţii, ceea ce va duce la accederea pieţei noastre de capital în categoria celor emergente.

Adrian Tănase a explicat că FTSE Russell cere ca lichiditatea să fie de minimum 15% (calculată ca procent al rulajului pieţei realizat într-un an/capitalizare), iar BVB se află, în prezent, la circa 12 - 13%.

Astfel, la o capitalizare de 20 miliarde de euro (excluzând Erste Group Bank) sunt necesare tranzacţii anuale în valoare de cel puţin trei miliarde de euro, a precizat directorul BVB.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Vorbe, Vorbe. Vorbe !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb